Dorim să transformăm Poetic Stand într-o platformă online cât mai interactivă. În acest scop, ne-am gândit să lansăm lunar câte o provocare publicului, constând într-un exercițiu de scriere creatoare. Vom invita, așadar, în fiecare lună, poeți care au participat, în calitate de profesori/ antrenori, la ateliere de creative writing și care ar putea să ne vorbească despre experiențele lor. Am realizat un scurt chestionar privind cursurile preferate, tipurile de cursanți, modul în care atelierele i-au ajutat să evolueze. La final, veți găsi de fiecare dată un exercițiu pe care ne-am bucura să îl „rezolvați”.

Invitatul lunii martie este Cosmin Perța, iar exercițiul pentru publicul cititor al revistei Poetic Stand presupune sondarea propriilor zone traumatice, în vederea canalizării energiei afective într-un text literar. Pașii acestei sondări sunt explicați pe scurt de Cosmin la finalul chestionarului. Cei ce doresc să ne trimită poemele rezultate din explorarea acestor puncte nevralgice o pot face până pe 5 aprilie la adresa redacției: poeticstand20@gmail.com. Cele mai bune texte vor fi publicate în cadrul noii rubrici „Creative Stand”.

1. Ce cursuri de Creative Writing ai ținut? Care a fost favoritul tău?

Au fost mai multe. La început, în urmă cu vreo zece ani, am ținut mici ateliere, de câteva ore, la invitația unor festivaluri, a unor colegi scriitori sau a unor profesori universitari la Târgoviște, la Sibiu, la Cluj sau la Telciu. Am ținut un curs mediu, să îi spunem, comasat în câteva zile, la Petrila, pe Valea Jiului. Am colaborat, ca invitat pentru câteva sesiuni, sau câteva zile, în proiecte consacrate cum ar fi AdLitteram al lui Florin Iaru, Mornin’ poets, coordonat de Andrei Zbîrnea sau tabăra de scriere creativă „Leonard Tuchilatu”, coordonată de Dumitru Crudu. De doi ani țin constant, câte un semestru, un curs de scriere creatoare la masterat în cadrul Universității Hyperion. Toate aceste experiențe au fost minunate, dar trebuie să recunosc că favorita mea a fost Școala de vară „Gheorghe Crăciun”, pe care am inițiat-o în 2019, în parteneriat cu Memorialul Ipotești și Editura Paralela 45 și am denumit-o așa în cinstea extraordinarului prozator și profesor optzecist. Trebuia să fie o școală de vară perenă, dar a venit pandemia și a oprit proiectul ceea ce a dus și la pierderea finanțării. Prima ediție a fost însă memorabilă. Șapte zile de cursuri conduse de Florin Iaru, Marian Ilea și de către mine, cu tineri scriitori pe alese. A rezultat și o excelentă antologie de proză scurtă în urma acelei ediții. O experiență pe care aș repeta-o oricând și, la momentul oportun, sunt convins că o voi face.

2. Care a fost scopul exercițiilor de Creative Writing pe care le-ai propus?

Principalele scopuri sunt acelea de a ordona modul în care gândim și concepem un text literar, de a dezvolta o dexteritate tehnică care să potențeze expresivitatea limbajului, de a scăpa de blocaje și inhibiții, de a căpăta fluență și cursivitate în exprimarea ideilor și, în cele din urmă, de a învăța să edităm un text după scriere, să îl curățăm de balast, timpi morți, verbiaj etc.

3. Care sunt cei mai dificili cursanți?

Pe de o parte, cursanții care au doar legături tangențiale cu literatura și cu scrisul. La ateliere, tabere, școli de vară, vin de obicei oameni care vor să scrie, au scris deja și vor să se perfecționeze. Cu aceștia e mai ușor de lucrat în principiu, există acolo deja un set de date și de cunoștințe, niște reflexe instinctive pe care trebuie doar să le șlefuiești sau să le ghidezi. La cursul de la masterat, însă, mă trezesc și cu studenți care au ales asta doar pentru că li se pare o modalitate lejeră de a obține niște credite, neavând nici dorința de a scrie și uneori nici drag de literatură. Cu aceia e greu de lucrat. Pe de altă parte, și printre cei care scriu și își doresc o carieră literară am dat peste destui cursanți dificili, autosuficienți, convinși că știu totul deja, reticenți la orice perspectivă care contravine modului unilateral în care văd lucrurile. Nu am înțeles niciodată de ce mai vin oamenii aceștia la cursuri de scriere creatoare dacă sunt atât de confortabili în formula lor și sunt siguri că au descoperit toate cheile.

4. În ce mod te-a ajutat pe tine C.W. ca autor? Dar ca profesor?

Cred că primul meu profesor de C.W., neoficial, a fost tata. În liceu îmi dădea diverse teme tehnice, să scriu trei sonete, sau un rubaiat, sau zece haiku-uri, sau un gazel, sau limerick-uri și tot așa. Sau în proză, să scriu o povestire istorică, sau un horror sau o schiță comică. O luam ca pe o joacă și le făceam pe toate pentru că voiam să îi dovedesc că sunt capabil, eram destul de ambițios pe vremea aceea, și făcând asta mi-am dat seama că în timp căpătasem o oarecare siguranță a mânuirii textului, de orice fel, totul era mult mai ușor. În perioada aceea, jonglând cu forme fixe, mi-am găsit prima voce poetică și primul ritm.

În timpul facultății am participat și la un curs adevărat, coordonat de Ruxandra Cesereanu și axat pe poezia onirică. Am învățat mult, apropo de subtilitățile textului poetic, de substraturile sale și, mai ales, am învățat să îmi canalizez capacitatea imaginativă, să o concentrez, să nu o las aluvionară, excesivă, superfluă, lipsită de forță și de impact.

Ca trainer cred că am învățat și mai multe. Un curs de scriere creatoare nu este unul ex cathedra, este un dialog, un schimb permanent de idei în care și cursantul, și trainerul trebuie să se adapteze încontinuu. Vorbim despre o structură intens interactivă, cu feedback imediat, în care nu există „greșeli”, există doar formule adecvate sau inadecvate scopului textului respectiv și soluții aplicabile strict individual, în care unele sunt reușite, altele nu, unele sunt expresive, altele duc în mlaștini semantice și cognitive. Este un proces viu, o aventură în care și cursantul, și trainerul trebuie să ia decizii pe loc și ambii învață, în egală măsură, lucruri  noi.

5. Ai vreun exercițiu de C.W. (al tău sau al altcuiva) pe care-l folosești ca să scapi de „blocaje” sau ca să rezolvi un text care-ți pune probleme? Te rugăm să ne propui un exercițiu care nu dă greș (sau mai multe, chiar dintre cele propuse la atelierele în cadrul cărora ai fost „trainer”).

În ceea ce privește blocajele, am o singură soluție. E una psihologică, nu literară. Blocajul este în sine unul psihologic și trebuie rezolvat la acel nivel. De obicei, blocajele survin nu din lipsa de chef, ci din frustrare, din dezamăgire, din frică, și creierul nostru maschează  toate aceste anxietăți sub cupola lipsei de idei sau, și mai absurd, a lipsei de „inspirație”. Așa cum pofta vine mâncând și ideile vin scriind, iar inspirația e un mit și o scuză naiv-drăguță. Singura soluție este să te forțezi să scrii, să treci peste orizontul tău de așteptare în care îți propui ca tot ce îți iese de sub tastatură să fie musai genial și când simți că nu e chiar așa să te blochezi, să treci peste receptarea îndoielnică sau absentă a ultimei tale cărți și peste ce o crede criticul cutare despre ce ți-a ieșit, să treci peste toată partea metaliterară și să te afunzi în propriul text fără nicio așteptare și nicio proiecție, ghidat doar de plăcerea simplă a faptului de a scrie.

Stephen King spune undeva că el scrie zilnic fix câte șapte pagini, tocmai pentru a evita blocajele. Până la urmă, folosește cam 30% din tot ce scrie. Nu putem fi toți Stephen King, dar știu sigur că un ritm cât de cât constant al scrisului este de mare, mare ajutor. Scrisul se hrănește din scris, ideile se hrănesc una din cealaltă, cu cât le exersăm mai mult, se rafinează și discursul și avem și de unde alege.

Cât despre exerciții, unul dintre exercițiile foarte dificile, pentru că este foarte personal, dar pe care eu îl propun aproape întotdeauna, este acela de a ne sonda propriile zone traumatice pentru a folosi în text toată acea energie afectivă stocată acolo. E unul dintre primele exerciții pe care le-am scris. Există cinci pași ai acestui exercițiu. Nu o să îi detaliez aici pentru că ar lua prea mult, dar o să îi descriu foarte pe scurt.

Primul pas este să identifici o traumă sau o obsesie personală și să o relatezi direct, neliterar, cât mai simplu. Al doilea pas este să transcrii acea situație într-un registru patetic, cât mai încărcat de emoție, de lamentație chiar, fără frică de penibil. Al treilea pas este transcrierea aceleiași situații într-un registru violent, de furie și revoltă. Al patrulea pas constă în ștergerea a tot ceea ce s-a scris înainte. Se reia situația și de data aceasta se încearcă o sistematizare, o normare a ei, astfel încât să poată deveni un text literar. I se adaugă context, i se dă coerență, o progresie, o dezvoltare graduală. Se iese din detaliu și se privește din afară. Se schițează un plan în termeni de cauzalitate și evoluție și situația de la care s-a pornit nu mai este privită ca fiind ceva personal, ci doar un subiect pentru un text literar. Al cincilea și ultimul pas este scrierea textului utilizând structura, planul de la pasul patru.

Scopul este să înveți să îți controlezi emoțiile și să canalizezi emoția reală înspre text, să o transmiți. Prin sondarea unei experiențe personale traumatice textul capătă un plus de autenticitate pe care nu îl poți fabrica. Chiar impecabil scrisă, niciodată o experiență indirectă nu va fi la fel de acută ca una directă. Și cititorul simte asta. Și mai există un scop secundar aici, acela de a scăpa de inhibiții, un scriitor bun este unul neinhibat, care poate să jongleze cu cele mai ascunse și mai intime gânduri și angoase ale sale.

Olga Ștefan
Poetă, cu un doctorat în filologie, profesoară, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei).În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.