În prima jumătate a lunii aprilie, Poetic Stand lansează un nou dosar Stand-out: Distanțe. Invitații noștri sunt de această dată poeți români care locuiesc în afara granițelor țării. Eu au acceptat să ne vorbească despre experiența de a trăi departe de casă, despre felul în care anul 2020 a adâncit distanțele deja existente între „aici” și „acolo”, dar și despre modul în care poezia lor a fost influențată de toți acești factori. Vă propunem să citiți interviurile cu acești autori și poemele pe care ni le-au trimis.

Invitata din 5 aprilie este Simona Nastac.


Încep cu întrebarea de care se leagă de fapt tema acestei ediții Stand Out: cum a trecut anul acesta când, din cauza restricțiilor, România n-a mai fost tot timpul la un bilet de avion/autocar/tren distanță?

N-a trecut. E încă o traumă cu care înveți să trăiești. Anul lipsă. Sau anul dispărut, titlul trilogiei regizate de Peca Ștefan. În ultimii ani, călătoream în România pentru două proiecte anuale: seara de poezie experimentală pe care o curatoriez la Festivalul Internațional de Poezie din București și rezidența artistică internațională In Context din Slănic Moldova. Ambele au fost anulate și mi-au lipsit atât oamenii cât și locurile și bucuria de a crea ceva nou împreună cu poeții și artiștii participanți. Cel mai mult, însă, am resimțit absența unui gest oricum rar: cel de a-mi îmbrățișa mama.

Cum s-a schimbat felul în care scrii și felul în care te raportezi la poezie în anii de când nu mai locuiești „acasă”?

Am început să scriu poezie în Londra, iar primul poem l-am scris în engleză. Nu cred că aș fi scris poezie altfel dacă aș fi debutat când locuiam în țară. Probabil că opțiunile tematice ar fi fost diferite, determinate de o altă vârstă și perspectivă asupra vieții. Stilistic, însă, nu. Am scris întotdeauna sintetic, cerebral, precis, condiționată probabil de responsabilitatea necesară unui critic de artă. Pentru mine, poezia înseamnă a condensa, cum spunea Ezra Pound. Sau a sculpta, prin esențializare, ca Brâncuși. De câte ori încep să scriu proză, sfârșesc prin a scrie poezie. Până ajung la finalul textului îmi pierd tot interesul de a povesti, încep să tai și tai ca Brâncuși penajul, carnea și solzii de prisos. Totodată, pulsul Londrei neoliberale, fragmentare şi compozite a accentuat, probabil, această tendință. Cred că aici singurul timp încă necapitalizat pentru profit e fracțiunea de secundă necesară creierului pentru a transforma informația externă în semnalele electrochimice ce produc realitatea fiecăruia. N-ai încotro, trebuie să fii laconic, operativ, eficient, când scrii între priorități concurente, trenuri și metrouri, joburi și limbi diferite. Precaritatea impune frugalitate. Londra nu e Paterson; mai curând Alphaville. Dincolo de asta, mă și autotraduc constant: din română în engleză, engleză în română și română în română, uneori cu Google Translate, întotdeauna cu rezultate excelente, niciodată la fel. Incongruențe, discontinuități, deziluzii, fracțiuni. Undeva, la intersecție, poezia.

Poeziile tale, cărțile tale continuă să fie citite, citate, chiar premiate în țară. Crezi că destinul lor e potențat sau alterat de această distanță?

…pare o întrebare din viitor! I wish. Cartea mea a circulat puțin, de vreme ce eu nu sunt în țară pentru lecturi, nu aparțin niciunei grupări sau comunități, nu am debutat în reviste înainte de a publica în volum. Am apărut din neantul criticii și curatoriatului de artă contemporană în peisajul literar și universurile astea nu prea se întrepătrund. În plus, am debutat „la maturitate”, strategia optimă de invizibilitate, mai ales pentru femei. Am avut, totuși, patru cronici bune de întâmpinare, în mod surprinzător. Deci da, distanța alterează, și nu doar cea geografică.

Care e cea mai importantă diferență dintre poezia de „aici” și cea „acolo”?

Se scrie și se publică mult mai multă poezie politică, angajată, activistă. Este o caracteristică intim legată de multiculturalitatea Marii Britanii, de diversitatea minorităților etnice și a problemelor cu care se confruntă, dar și de o înțelegere diferită, profundă, a responsabilității sociale indispensabile oricărei voci publice.

Ignorând coordonatele lumii fizice, cât de departe e de tine România acum?

La un click distanță.


Curatoare, critic de artă și poetă, stabilită în Londra, Simona Nastac a studiat Istoria și Teoria Artei la București și are un master în Creative Curating la Universitatea Goldsmiths, Londra. A curatoriat expoziții de artă și evenimente de poezie la Londra, Seul, New York, Berlin, Praga, Cluj și București. Din 2016 este curatoarea serii de poezie experimentală la Festivalul Internațional de Poezie București. A publicat volumul de versuri Culoarea deprimantă a mierii (Tracus Arte, 2017), pentru care a obținut premiul Alexandru Mușina „Regele dimineții” pentru debut. Publică poezie în română și engleză, fiind prezentă în revistele „Poesis International”, „Harana Poetry”, „The Blue Nib”, „Black Bough Poetry”, „Tears in the Fence” și în antologii internaționale, precum Europoe (Kingston University Press, 2019). Poate fi găsită aici: www.simonanastac.com

vedere alb-negru

salutări din Ada-Kaleh
lokum
(viața era dulce)

țară străină între smochini și ape
margine de lume într-un film vechi
de neînțeles
cum poți să scrii
dintr-un loc care nu există?

Ezarzia
tutun și halva
nu-i nici o țară străină
aici

cousteau, karajan, arabela –
ficțiuni
și limbile-n care vorbesc –
la fel

bazar

singura țară e scara blocului
72 de trepte
salutări din Penultima

peisaj exotic

sâmbătă. suntem 7,8 bilioane
rochii vechi – le vând pe calea ferată, cândva
frontiera de est a unui imperiu cu bolți
pe arce de ogivă și creneluri de colț

albă, proaspăt spălată, una n-are o bretea
alta, verde algă de apă salmastră,
abia-și ține tivul zdrențuit. le dau ieftin
e iarnă în margini și-n scorb
mai am: rame foto, perle, jucării
cu plușul tocit. să vindem tot –
părinții, oboseala, reziduurile sacrale
să mergem la centru, acolo unde

linii de fugă accelerează
ca mii de marfare
ninge în Sahara –
un ou moale cu găoacea
incomplet calcifiată

Hamlet Gardens W6

cărămidă rece, stabiliment de comerț victorian, camere mici
pentru clasa de jos, cu poftă de scris pentru un penny
miros de curry la parter, un croat ce se dă indian, o plantă de apartament
ar purifica negreșit, trecutul, intestinul, unghiurile drepte
răsaduri pentru supă, micropătrunjel și basil
a lovely addition to Italian food
oxigenul crește
ferigi și alte orhidee mor pe pervaz, în grija unei femei
soție conform cu legea, tonight
it’s chicken tikka masala curry


sursă fotografie cover: unsplash