Sebastian Reichmann (n. 1947, Galați) a debutat publicistic în 1966 în „Povestea vorbei”, suplimentul revistei „Ramuri” condus timp de doi ani de Miron Radu Paraschivescu și desființat în 1968. La douăzeci de ani îi cunoaște și se împrietenește cu Gellu și Lygia Naum, devenind (alături de Dan Stanciu sau Gheorghe Rasovszky) unul dintre tinerii artiști apropiați de aceștia și evoluând în atmosfera de libertate de spirit și elan creator de la Comana. Debutul în volum cu Geraldine (1969) este primit ca o revelație a perioadei de relativă liberalizare de la sfârșitul deceniului șapte, fiind elogiat de Ion Negoițescu, Radu Enescu sau Ov. S. Crohmălniceanu, dar are și adversari aprigi, care îl denunță în „Scânteia” și „Scânteia tineretului”. A doua sa carte, Acceptarea inițială (1971), este retrasă din librării și topită în urma „Tezelor din iulie” – ca urmare, poetul emigrează și se stabilește în Franța. Din 1975 scrie numai în franceză, iar în 1977 debutează în această limbă în revista Editurii Minuit.

În 1981 își ia doctoratul în Psihologie Socială la EHESS (École des hautes études en sciences sociales), după care urmează studii post-doctorale la Universitatea Berkeley. Lucrează ca cercetător asociat la Centre National de la Recherche Scientifique și ca psihoterapeut. Autor al mai multor volume de poezie în Franța, printre care Pour un complot mystique (1982), Audience captive (1988), Le pont Charles de l’Apocalypse (2003), a revenit în literatura română la începutul secolului – în 2008 i-a apărut Mocheta lui Klimt, volum urmat de Dimensiunea „Umbrella” (2009, împreună cu Dan Stanciu), antologia Perioada translucidă. Poeme 1965-2012 (2012) și Acceleratorul de încarnări și alte Biografobii (2017). A tradus în limba franceză cărți de Gellu Naum, Mariana Marin, Simona Popescu.




***

eu am fost în mare eu am fost în cer
nu există monștri chiar așa teribili
sunt unii cu cranii uriașe cu mii de intrări
și ieșiri ei spun că astfel creează un labirint-rătăcire
rătăciri etcetera etcetera
dar au privirea blândă în care vin turiști (tot cabotini
pentru că le ghicești sutienele de funcționari)
trei mâini am mă dor când plouă și le scurtez
atunci le-ascut le dau o formă oarecare
și umblu așa în lume până găsesc pustiuri palmieri
în ruină care așteaptă să cadă pe singurul supraviețuitor
și folosesc formele oarecare
eu le am – alții privesc – restul nu mă interesează

din Geraldine (1969)

Sebastian Reichmann/ fotografie cover: Gheorghe Rasovszky