1. Bună, Ileana! O să începem cu o întrebare dureroasă: cât de greu e să găsești un editor care să parieze pe debuturi în poezie?

Bună, Olga, mulțumesc pentru invitația de a sta de vorbă.

Pentru mine nu a fost greu să găsesc un editor, am fost norocoasă, presupun; mai complicat a fost să reîncep să scriu, să o fac, din nou, în limba română, să capăt încredere că și alții văd ceva în/rezonează cu poeziile mele, că ele nu sunt doar escapism/reîntoarcere în locuri dureroase pentru a cauteriza răni – terapie. În sensul acesta, foarte importantă pentru mine a fost începerea terapiei cu încurajările și disipările de anxietăți mediate acolo. Cruciale pentru mine au fost și atelierele de scriere feministă organizate în cadrul proiectului Literatură și Feminism, unde am citit, ascultat, creat și vărsat lacrimi cu toate 🙂 într-o atmosferă de solidaritate și feedback feminist, nu critică toxică, deconstructivă. Cred că pentru prima dată, în polifonia aceea de voci, mi-am auzit-o și eu pe a mea, la modul autentic. Am simțit că mi-am găsit, în sfârșit, locul în literatura română, că aceasta poate fi și altfel, că putem scrie din marginile noastre intersecționale despre propriile lumi, ne putem spune, nemijlocit, poveștile. Am scris atunci un poem lung, N.84, pornind de la sfatul Medeei Iancu și al Iulianei Lungu de a pune pe hârtie, în mod necenzurat, povestea mea cu scrisul, pe care o naram deja în versuri, într-o conversație, iar apoi Urzici, poem care dă, cumva, coperta acestui volum (imaginea fiind semnată de Oana Giuverdea, una din colaboratoarele mele de la Mad Pride România). Atelierele au fost urmate de înființarea Cenaclului „Cella Serghi”, care nu a avut, din păcate, un drum foarte lung, din pricina pandemiei, dar pe care sper să îl repornim. În urma acestor evenimente, am început să mă gândesc serios la ce ar fi dacă aș publica și eu în volum (publicasem deja prin reviste și, în adolescență, în niște antologii locale), dar nu credeam că am destule poeme „bune” pentru unul. Întâmplarea a făcut să mă îndrăgostesc în timpuri de covid (pe când alții pierdeau conexiunea, eu construiam una – pentru mine primăvara trecută e amintirea cea mai frumoasă: mica mea viață exploda de noi posibilități și fericire, pe când lumea întreagă părea că se duce de râpă) de acest poet care, citindu-mă, m-a asigurat că am destul material pentru un volum și mi-a insuflat și el încredere.

Și al patrulea moment esențial a fost atunci când Iulia Militaru, căreia îi trimisesem manuscrisul, a spus „Da, îl publicăm cu drag, e excelent!”. Cu Iulia am colaborat foarte bine, am simțit-o de partea mea pe parcursul întregului proces editorial, nu, așa cum mă așteptam, intuitiv și din poveștile altora, ca pe un chirurg cu bisturiul în mână.

2. Vorbește-ne un pic despre „procesul” scrierii. Cât timp ți-a luat să definitivezi manuscrisul? Ai lucrat singură, ai primit sfaturi?

Manuscrisul l-am tot compus și descompus și recompus vreme de vreo jumătate de an. Am adăugat multe poezii noi, recente, scrise într-o voce care mă reprezintă acum. Mi se pare interesant că nu a intrat în volum nicio poezie scrisă înainte de 30 de ani – poate pentru că atunci am început să scriu la modul terapeutic, pentru mine, și scriind pentru mine, mi-au pierit inhibițiile, care se simțeau în poeziile de dinainte. În afară de asta, abia atunci pot să spun că îmi atinsesem punctul culminant ca cititoare de poezie (străină, poezie locală citesc – avid – de vreo 2 ani abia), în plus începuse să se contureze în mintea mea, pre-diagnostic, faptul că aș putea avea tulburare (nu îmi place termenul!) bipolară. Și temei acesteia de sănătate psihică i-au urmat queernessul, revolta și poziționarea politică asumată la stânga, interesul pentru scris ca atare, pentru istoriile personale din familia mea (îndeosebi cele ale personajelor feminine, ca în poemul-fluviu Urzici), iar apoi descoperirea (târzie) a bisexualității, a dinamicii femeie-bărbat.

Am lucrat singură, abia la final am primit sugestii de la prietenul meu, mai întâi, de la Iulia, pe urmă. Vreau să subliniez că au fost sugestii, nu a intrat nimeni peste textele mele să taie, să adauge, să rescrie, tot eu am ales să fac asta, lucru pentru care sunt profund recunoscătoare.

3. Dacă ar fi să compui un „rezumat” al volumului tău, cum l-ai descrie? Cum ai ajuns la titlul ales?

Cred că ți-am anticipat întrebarea în răspunsul meu anterior.

L-aș mai descrie și ca pe o shaormă emoțională 🙂 sau o trăistuță în care încap de toate: pornind de la istorii personale (personalul este politic!) și mergând (sper eu, iar de la cititorii mei de până acum așa am aflat că ar sta lucrurile) spre un ecou universal tocmai prin mulțimea de detalii. Este un autobiografism care întrece orice limită (mi s-a spus și asta, la modul critic), ceea ce pe mine mă bucură: am vrut să mă despic toată, să mă arăt așa cum sunt, pentru ca, mulțumită exhibiționismului meu, cele asemenea mie să se simtă mai puțin singure (pentru mine lectura de poezie asta este – conectare și apartenență).

Titlul face parte din una din poeziile mele, fiind un vers din aceasta. E o descriere fidelă a ceea ce găsești în carte.

4. Cum ți-ai dori să fie receptat debutul tău în volum? Care sunt marile tale speranțe/ micile tale anxietăți legate de el? (Și cum ți-ar plăcea să-l lansezi?)

Mi-ar fi plăcut să îl lansez live, cu public. Dar o vom face online. Cumva, evenimentele online îmi creează o anxietate și mai mare decât cele live, dar mă bucur că va exista un eveniment conex apariției cărții în lume.

Micile anxietăți – că va trece neobservat sau că voi primi vreo critică dură, bășcălioasă, paralelă cu textele (cum am mai văzut, îndeobște pe facebook) pe care nu știu dacă și cum aș putea-o duce.

Mari speranțe nu știu dacă am. Evident, mi-aș dori să placă. Să aibă rol analgezic. Să răscolească și apoi să aplice balsam. Să stârnească reacții. Să fie citit de alte Ileane care duc aceleași lupte, să le arăt că nici ele nu sunt singure.


  1. Mai încăpătoare

Îmi trimite poezii
Îi trimit poze goală din cadă
Lasă spuma să se ducă în raiul ei
Lasă-mi corpul să evadeze din izolare
Versuri tari ca de piatră umplu
Distanța
Dintre picioarele mele
Ai încredere în mine îmi spune
Chiar și când te joci
Îmi imaginez coapse de fier
Străbătând lumea asta infectată
Orașele devin tot mai mici
Am propria mea apocalipsă băiete
Să îți povestesc despre ea
Te-ai întoarce din drum
În poemele mele cu toții ne-am pierdut calea
Femeile pe care le-am iubit
Bărbații la care poftesc
Îmi completez declarația
Să pot pleca în sfârșit de aici
La 35 cine sunt
Transparentă ca o meduză
Mușc
Sunt noaptea întrupată
Vaginul meu se transformă
Să poată acomoda mai mult decât degete
Port mereu mască
Bumbacul ei îmi umple gura
De câte ori încerc să vorbesc
Alunecă în spatele gâtului
Fantezia de a fi folosită
Frumusețea mea obișnuia să ucidă bărbați ca și tine
Într-o secundă
Clic clac
Camera foto își amintește de mine cu 20 de kilograme mai ușoară
Trec pe lângă toate oglinzile și mă rog
Pentru adevărurile spuse pe jumătate
Pentru poeziile scrise pe jumătate
Pentru viața mea de care trag
Să o fac mai încăpătoare
Devorând bărbați femei și tot ce e între
Umflată ca un corp pe pastile
Pop fac capacele
Și îmi depășesc încadratura
Identitatea mea zornăitoare
Nu e nimic greșit
Spune cuvântul
DORINȚĂ
Trezește-te e timpul să mă vezi toată
Adună-mă în gura ta
În vreme ce mă agăț cu putere de dragul vieții
Și a tot ce-i urmează

  1. Lacuri care ard

Cu trupul mirosind a benzină
Cu trupul băltind a sânge menstrual
Nenecesar acest vers
Nenecesar trupul
O rușine
Sânii sunt o rușine
Abdomenul e o rușine
Picioarele sunt o rușine
Fundul e o rușine
Numai dinții nu
Arată-ne dinții
Zâmbește mai des
Oricum numai dinții
Vor ajuta la identificare

Prea multă libertate
Filmul e sfânt
Cuvântul e Sfânt
Statuia pe soclul ei sfântă
În ritmul ăsta o să ajungem să ardem iar cărți

Nu
Veți arde în continuare femei
Mai mult sau mai puțin metaforic
Le veți dezbrăca până la os
Mai mult sau mai puțin metaforic

Iar libertatea voastră va fi neștirbită
Acum și în vecii vecilor
Somnul morților
Al roboților
Prea roboți să se mai răscoale
Prea prinși de pâinea noastră
Livrează-ne-o nouă astăzi
Lasă-ne-o la ușă
La o distanță sigură
Pentru femei
Nu există distanță sigură

Pentru mine
Nu există distanță sigură
Când eram mică
Și mi s-a zis că ața nu intră în ac
Dacă nu vrea acul

Când mi-a strâns sânul stâng lângă școală
Agățând cu unghia bluzița mov
Care nu era perfect mată
Nici sânul perfect sân
O protuberanță
Era iunie aveam 11 ani nu purtam
Încă sutien
Abia de câteva luni îmi venise ciclul
Îmi venise ciclul deci
Ar fi trebuit să știu mai bine

Când a coborât cu capul între picioarele mele
Aveam 13 ani
Și tot eu am fost lolita
Și tot eu am fost cea care l-a instigat
Și tot eu norocoasă
Să zic mulțumesc
Ar fi putut fi invers

Când mi-a dat cu biciul
În spatele genunchilor
Pentru că putea
Pentru că venea de la colindat
Pentru că respecta nimic mai puțin
Decât obiceiuri
Pentru că era noapte
Și ce căutam singură în oraș

Când i-am zărit strânși
Le-am văzut ochii
Și m-am înfuriat
Tot pe mine
Îmbrăcasem o fustă scurtă
Știind că voi ajunge târziu acasă
Și am băut banii de taxi
Eram hainele mele
Eram tupeul de a consuma alcool

Când s-au pus în calea mea
Ce faci frumoaso
Și nu am vrut să intru în jocul lor
Și m-au scuipat
Și așa erai urâtă

Când eram cu iubita pe stradă
Și ne-au tăiat calea cu mașina
Și ne-au aplaudat
Și au zis Mai pupați-vă o dată!
Tot un obiect am fost
Tot pentru ei creată
Unii scuipă
Alții te apreciază
Tu nu trebuie să le răspunzi
Stai cuminte

Când mă tund foarte scurt
& nu mă machiez
Și mă întreabă Ești băiat sau fată

Când arăt în sfârșit
Cum le place
Și îmi iau validare
Și ar trebui să mă bucur
Că doar pentru asta exist
Pentru a mi se comunica (non)
Valoarea

Așa că am să sparg naibii oglinda
Ce nevoie să am de ea
Aflu zilnic
Dacă sunt prea grasă
Prea slabă
Dacă m-ar fute
Dacă m-ar bate

DACĂ M-AR OMORÎ

Nu e nicio exagerare
Deși Exagerare strigă toți
Exagerare strigă biserica
Exagerare poliția
Exagerare intelectualii
Părinții de băieți
Și alți oameni de bine
Pe facebook
Și la coadă în hypermarket

Exagerate protestele
Exagerate mișcările anti
Rasiste fasciste homofobe
Și mai ales misogine

România e în stare de alertă
Femeile au fost mereu așa

Să nu vă masturbați
Nu veți mai simți plăcere așa cum trebuie
Unde așa cum trebuie
Înseamnă cu un bărbat
Unde nu ne înțelegeți nici măcar anatomia
Unde nu suntem crezute când avem endometrioză
Sau borderline
Unde diagnostice sunt ignorate
Dacă nu genizate
Unde isterică
Leagă uterul de psihic
Unde uterul și psihicul
Sunt argumentele voastre
Nu atributele noastre
Unde ați luat tot
Și nu ne mai rămâne
Nimic
Decât poeziile
Ignorate
Sau alterate de voi
Decât prezența noastră decorativă
Decât furia neputința
Decât să ne aruncăm în lacuri
În speranța că ele nu ard

  1. „Ce ai tu acolo jos

E mai mult decât atât
O planetă
O lume nesupusă
Nespusă
Este o societate dreaptă
Egală
Este o catedrală-n natură
O formă-fursec pentru viață
Un fund de ocean
Populat de un plancton extra
Terestru
E un magnet de neodim
Colosal de puternic

Ce ai tu acolo jos
Hidromel
Băutura zeițelor
O vocală centrală
Nerotunjită
Ca un drum
Neumblat
Al mătăsii
Legând bazin
Și picioare

Ce ai tu acolo jos
Fluture
Aripi largi
Desfăcute
Poftă
Gust
Și capriciu
Îmi afectează retina
Oscilează și îmi tulbură
Coerența luminii

Ce ai tu acolo jos
Alfabet glagolitic
Îl învăț
Și îmi scriu numele
Sap ușor cu vârf
De degete
Limbă
În nisipul kinetic
Îl scriu
Numele meu
Va fi
Ultimul”


Despre autoare:

Biografia ei este nenecesară.
Trăiește, publică, ține ateliere de poezie, a co-fondat Mad Pride România.
Și totuși: 
Ileana Negrea s-a născut la Ploiești în 1984. Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București. A revenit recent în limba română, după ce a locuit o vreme în cea engleză, mai permisivă și plină de precursoare care au scris din margini și despre ele – queer, femei, persoane cu suferințe psihice. S-a întors pentru că a găsit aici scriitoare asemenea ei, dornice să ocupe cât mai mult spațiu, să rescrie o limbă închistată în trecut, să își cioplească un loc al lor în literatura machistă. Explorează identitățile feminină, queer și mad, la a căror intersecție se găsește. Crede că poezia este și trebuie să fie profund personală, politică și o formă de terapie.

„Spune-mi pe nume/ Cu B de la blues/ Cu B de la boală,” scrie Ileana Negrea, amintind de poemele Sylviei Plath; explorînd „condiția femeii,” a „fetei întrerupte,” „înghițitoarea de flăcări,” „Gonita,/ Cea care umblă pe la porțile nopții”, a cărei voce străbate poemele, dezvăluie ipostaze limită, de hărțuire sau stigmatizante, de condiționare sau căutare de sine, dar și „morminte etajate” și „straturi de femei” ale căror povești și voci au fost anihilate. Confruntînd moștenirea familiei, „cămașa de forță a statului,” poemele Ilenei Negrea folosesc „limba./ Cum numai o femeie,” sînt crude, usturătoare, un remediu, asemenea urzicilor. (Medeea IANCU)

Jumătate din viața mea de acum are rara calitate de a ne face să ne imaginăm un spațiu intim și sigur, un spațiu  în care vindecarea flagelurilor e posibilă, în care poveștile sunt, în sfârșit,  salvate și împărtășite, în care iubirea se modelează în câte feluri e nevoie – un spațiu unde nu ne vom mai trezi niciodată singure. În forme de expresie mixte, dezgolite, impudice, vocea Ilenei Negrea modulează povestea unor lupte esențiale, deopotrivă intime și politice. Fluiditatea acestei povești, adevărurile ei incandescente acaparează și apropie. Aici, abandonul, revolta, extazul și iubirea își împart teritoriul aceleiași deveniri. Aici, transformarea devine până la urmă posibilă. Aici, poezia e o coborâre abruptă între buruieni aspre, tămăduitoare. Aici, poezia dinamitează mereu câte o altă intrare în lume, pentru toate modurile, oricât de incongruente, în care ne-am putea asuma, din nou și din nou, așa o aventură. (Alina Purcaru)


sursă fotografie cover: burst

Olga Ștefan
Poetă, cu un doctorat în filologie, profesoară, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei).În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here