Apariție fugară, poezia Margaretei Dorian (1921-2014) a rămas până astăzi singulară nu doar prin durata scurtă a trecerii sale prin literatura autohtonă, ci și prin vocea cu inflexiuni de cântec și elan vital. Fiica lui Emil Dorian, medic și scriitor (pe numele său real Emil Lustig), poeta publică texte în revistele vremii, înainte să participe la concursul organizat de Editura Forum, care îi va publica volumul Ierbar în 1945, alături de plachetele lui Ion Frunzetti, Ioan Cutova, Mihail Cosma, Victor Torynopol, Ben Corlaciu și Ion Caraion.

Sunt multe elemente vegetale în volumul său de debut, dar și emoție prinsă în ace și vârâtă sub sticlă pentru a fi expusă. Forța versurilor vine deseori din neîmplinire și promisiune, din joncțiunea reușită pe care o creează între fanare și miezul cald, foarte viu, al lucrurilor. Deși inegală, placheta cuprinde mai multe poeme reușite, surprinzătoare prin siguranța cu care, la 24 de ani, Margareta Dorian puncta, cu stringență, nevoia de trăire și cunoaștere. Asocierile inedite de cuvinte, combinația de accente puerile și ancore de maturitate, voluptatea și imersiunea în materie, amintind de lirica erotică orientală, compun un discurs ușor de ținut minte, dar ale cărui potențialități s-au văzut curând estompate de instalarea regimului comunist. După emigrarea în august 1948 în Franța, iar mai apoi în S.U.A., Margareta Dorian va semna cărți pentru copii și volume în proză, cel mai notabil fiind romanul A Ride on the Milky Way (1967). La acestea se adaugă eseuri și traduceri din poeți români, printre care se numără și Ion Caraion (volumul bilingv Poems, apărut în 1982 în Statele Unite ale Americii). Se întoarce la poezia în limba română după câteva decenii, spre sfârșitul vieții, când trimite un grupaj de texte revistei „România literară”: „Credeam că poezia mă abandonase, dar a reapărut – în vârful picioarelor – cu sfiiciune, mai apoi cu oarecare uimire că m-a regăsit”.

Poezia Margaretei Dorian a fost recuperată de Claudiu Komartin în antologia poeților din generația războiului, Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine (Editura Cartier, 2018) și de Alina Purcaru și Paula Erizanu în al doilea volum al antologiei Un secol de poezie română scrisă de femei (Editura Cartier, 2020). Poemul Liniștea, redat aici, este prezent în ambele volume menționate.


Liniștea

Cred în mirosul brutăriilor de seară
cum cred în catarguri.
Oamenii umblă în preajma lui curați
și sunt năpădiți de miez somnoros
și sunt fericiți ca dulăii cu gâtul gros
și cu labe voinice.

Cred în mirosul brutăriilor de seară
ca-ntr-o subțioară
adâncă și puțin veștejită
pădure amară
răsturnată peste orașul obosit, încolăcit.

Și târziu când se coace pâinea în coajă de tristețe rotundă
și răsuflarea ei aburește pragurile, nările și pumnii
deodată
în mirosul bucătăriilor, seara,
aflăm că sângele nostru n-a urât niciodată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here