vom zîmbi și vom face cu mîna

îmi tot spui că ți-ar fi mai ușor fără mine, însă
argumentez cu îndîrjire că-ți va fi mai bine cu.

vor fi zile în care-ți va veni să dai; ai grijă să dai
alături, fiindcă, atins, voi dispărea ca prin farmec.
vor fi zile în care șoapte străine vor ridica dubii înalte;
nu le strivi: fă din ele pretext să devenim împreună mai buni.

gîndirea critică e gîndire critică și cînd e profund interesată? este
posibil să aburești pe cineva cu dovezi concrete și argumente?

vor fi clipe-n care vei voi s-o ușchești și nu va fi ungher de
rezistență pe figura mea, îți voi deschide ușa, te voi conduce
la aeroport, îți voi face cu mîna din spatele turnichetelor.

te voi ajuta cu bagajele.

are să fie ce-are să fie și fără noi, îți dai seama, abia vom izbuti
să zgîriem obrazul lumii spre care ne-am trezit catapultați.
blană e că ne vor privi ca pe un soi de martiri și n-am fost:

am trăit pe muchie și am iubit cu venele franjuri,
ca-n poemele sîngișoriste, dar și în vagi armonii
și tresăriri mărunte ale jazzului de lift lustruit
din hoteluri cu steluțe multe și cuconet.

vom urla în microfoane,
vom șopti în culise, vom unelti
cu gîndul la omul de mîine.

eu liric ciupit un pic

eu insist să fac haz de necaz
și se-ntîmplă să doară oricum
și se vede că-s o idee nebun
dar eu nu-s chiar eu cînd sînt treaz

telenăluca

cu televizorul pornit fără sonor,
ține receptorul la ureche ușor.
își ține respirația ca să capteze
nuanțe-n puricii liniei terestre.

iubita, spune, cum te descurci? e marfă la grădi?

îndrugă pînă se simte ca un puștan care se prostește-n oglindă.
i-ar spune că ar da orice să fie acolo pentru pupicul de noapte
bună, dar nu reușește să scuture sentimentul de prostovan.

se întreabă în cîte feluri i-ar fi greșit astăzi dacă
absența asta izbăvitoare nu ar fi dat dezlegare
la mașinații cu tîlc, în cheia lui „ce-ar fi putut fi”.

nu, tati nu-și iubește jobul mai mult decît pe tine.

răsare liniștea, urcă pe peretele bucătăriei, înrămînd ferestruica.
speră că liniile transportă, măcar o dată, totul, în viu, bunăoară
mîngîierea, duioșia copleșitoare, regretul paralizant. pentru o clipă,
ghicește alunița ei adorabilă, i-o sărută cu ochii închiși, strîns,
înainte să se topească în plasticul unsuros al receptorului.

te pupă tata, spune-i noapte bună lui mami și pup-o cu scîrț.

o inimioară

este și cordul un creier, la o adică.
are și inima un soi de memorie,
fie și numai a uzurii ireversibile.

nu pristavlisește prin rețele neuronale:
cordul discută cordless cu alte corduri.

inima ciupește quantele în subspațiu;
e și inima un accelerator de particule.

inima suge și scuipă.

cordurile doboară recorduri;
miriade de corduri se vînzolesc
brownian în borcane cu cloroform.

corduri racordate la rețeaua globală de acorduri
pulverizează cordialitate peste piețele încordate.

cord lîngă cord, în tribulație dezacordată,
pînă se strînge inimioara cît un pixél.


Sorin Despot (Soso) este scriitor auto-laureat al Aleii Avrig și consultant MarCom în industrii high-tech. A publicat volumul de poezie „apasă” (Cartea Românească, 2010), pentru care a primit premiul pentru debut în literatură al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 2016 a revenit cu „termeni | condiții” (Casa de Editură Max Blecher). De aproape un deceniu, Sorin este coordonatorul Taberei tinerilor scriitori de la Săvârșin și organizează ateliere blitz de scriere creativă. Trăiește în București, unde moderează „Lit Out Loud, șotron cu autori în viață la Manasia Hub” și, în vremea pandemiei, Soso recită.

Bună, Sorin, și îți mulțumesc pentru că ai răspuns pozitiv invitației de a purta acest dialog :). Am înțeles că ai început să lucrezi la „asamblarea” unui volum nou. Cât de mult diferă „universul” pe care îl construiești aici față de cel anterior, din termeni | condiții?

Bună, Mălina, și merci pentru invitație. 🙂 Lucrez la un volum nou, așa e. Provizoriu, l-am numit efectul mandela. Se prea poate așa să-i rămînă titlul. Este o carte în care îmi pun speranțele, însă nu în virtutea poftei de laude și premii (m-am cam lămurit în ce le privește), ci fiindcă e primul volum în/cu care nu simt nevoia să demonstrez nimic.

E un volum în care comunic și mă joc ceva mai liber ca în primele două. Mi-e tare, tare drag. Aș vrea, cu îngăduința ta, să păstrez mînuța de surprize pregătite de „universul” cărții ăsteia. Uite, în schimb, trei decizii iminente care mă frămîntă:

  1. Parlamentez pe marginea ideii de a renunța la împărțirea volumului în cicluri de versuri, spre deosebire de structura propusă în termeni | condiții. În cartea asta, mă străduiesc să dezvolt un model de compoziție mai apropiat de cel propus în apasă, volumul meu de debut.
  2. Mă întreb serios dacă are vreun sens să public cartea pe hîrtie, în afară de, poate, cîteva zeci de exemplare pe care să le dăruiesc familiei, prietenilor și colecționarilor împătimiți.
  3. Nu mi-e clar în clipa asta dacă e cazul sau nu să mai scot din diminutive. Mi-e teamă să nu fi exagerat. Mă lămuresc eu după ce mă consult cu cei trei prieteni care – așa s-au lăudat – abia așteaptă să citească manuscrisul. 😉

Subtilitățile și ludicul fac parte din tușa ta personală. Cum ai vrea să fie percepută poezia pe care o scrii acum? Urmărești să transmiți un mesaj clar, fără menajamente, sau e mai distractiv când textul are un impact diferit asupra fiecărui cititor?

Mi-s migălos și scrupulos în multicele poezele, însă mă mai retrag – nu musai demonstrativ – în discursul confesiv, mai mult ca să-mi iau pulsul, să mă-ntreb de sănătate și să-mi mai trag cîte-o palmă peste ceafă, fie pentru că suspectez c-am dat-o de gard, fie așa, preventiv.

Sigur că mă joc. Păi nu mă joc eu? Printre altele, folosesc poezia ca vehicul al plăcerii și, cum îmi cam place să mă joc, nu feresc poezia de jucării simpatice, chit că-mi mănîncă ore peste ore de compoziție în plus.

Pe deasupra, nu-ți ascund că privesc poezia, înainte de toate, ca pe un mijloc de comunicare. Prin urmare, caut să transmit mesaje care să aibă semnificație ca atare, dar și în – să-l numim așa – ecosistemul comunicațional. Carevasăzică, pentru a transmite mai abitir intenția de comunicare, textul poetic suferă modificări în funcție de suport, canal, moment, subiecte actuale, audiență și tot așa.

Cu toate astea, de cele mai multe ori, există un soi de nucleu dur al textului poetic, un radical al formulei poetice la care nu mă lasă inima să renunț în favoarea unei receptări cît mai bune a mesajelor, semn că nu îmi prostituez cuvintele pe mărunțiș.

Ești printre puținii poeți care lucrează într-un domeniu îndepărtat de sfera literaturii. Cum reușești să jonglezi între carieră și scris? Cât de mult ți-a influențat acest aspect poezia?

În 2019 am deschis o firmă de consultanță și, de aproape un an, joc rolul de director de comunicare al unei companii multinaționale cu sediul central în Barcelona. Pură poezie, crede-mă pe cuvînt! În fapt, fix așa am prins contractul. I-am spus ofițerului executiv, pe un ton teribil de ferm, însă liniștitor, așa cum medicul își calmează pacienții:

Trust me, I’m a poet! 🙂

Mai în glumă, mai în serios, cunoștințele și competențele dobîndite prin studiul literaturii și al scrierii creative sînt perfect transferabile în domenii precum jurnalismul, relațiile publice, comunicarea, marketing-ul, publicitatea, vînzările și nu numai.

În anumite privințe, ocupația mea e mai aproape de poezie decît aceea de librar, bunăoară, măcar prin prisma faptului că o componentă esențială a activității mele este creativitatea. Cît despre a jongla între poezie și a pune pîine pe masă… La tăți ni-i greu!

Care e cel mai important lucru pe care îl ai în vedere atunci când scrii un text? Ce îl face să rămână în picioare și ce îl aruncă iremediabil în gaura neagră a notițelor telefonului?

OMG, Mălina, e super greu, dacă nu imposibil, să produc un top al criteriilor de selecție, ca apoi să-ți prezint pe tavă mămuca tuturor criteriilor. Dar uite, pentru-nceput, zi-le Loredana, sau, mai bine, tu, căpitane Evidență:

Poema e musai să fie scrisă într-o română inteligibilă, nu aia de la trei dimineața, cînd mă chinuie pe mine talentul, văicărelile și exaltările; chit că, fără urmă de rușine, am extras poezii și pasaje faine și din notițele cu pricina.

Evit clișeele (dacă nu mă joc cu ele), glumițele facile, balastul, formulările desuete sau explicative, fracturile de (fără) sens, folosirea nejustificată sau excesivă a anumitor procedee (mai ales construcțiile genitivale, în perioada asta), rimele flu-flu, gerunziile ampu, obscurantismele și citaționismele gratuite, îndeobște menite să mă facă să par mai deștept și cîte și mai cîte.

Sînt foarte multe. Dar știi ce? Chit că o să sune așa, șubi-dubi-duba, de multe ori, știu că un text este bun cînd, după ce zăbovește o vreme la sertar, recitindu-l, sînt eu-însumi surprins, desprins întrucîtva de acel Soso care l-a comis în primă instanță. Atunci exclam, cu inima-mpăcată:

Bravos, mai fakem!

Organizezi, din 2007, Tabăra de Literatură a Tinerilor Scriitori de la Săvârșin, 2020 fiind primul an în care aceasta nu s-a desfășurat, din cauza pandemiei. Ce se anunță pentru anul acesta?

Cu părere de rău, nici anul acesta nu săvîrșim tabăra. Revenim la anul, poate, într-o formulă proaspătă și cu o mulțime de surprize. Țineți aproape.

Mă uit la evoluția tinerilor care au trecut pe la Săvârșin de-a lungul anilor și nu pot să mă gândesc decât la misiune îndeplinită. Cum e să-i vezi crescând treptat, conturându-și propria lor voce – e mai degrabă un traseu previzibil, sau, de multe ori, surpriza rămâne la fel și pentru tine?

Tot ce am de spus:
O, nuuu, competiția! 🙂

În ce direcție crezi că se îndreaptă poezia actuală – și, mai ales, care sunt tendințele care nu se vor demoda niciodată, în ciuda „-ismelor” care delimitează perioadele de aur?

Poezia actuală se îndreaptă în direcția în care e mînată de instituțiile poeziei, desigur. Pumnul sus, generație! Fie vorba-ntre noi, sînt sătul de discuții pe temă. Să-și bată capul filologii cu asta.

Tot ce pare de neclintit va fi la un moment dat praf și pulbere, mereu mai devreme și tot mai devastator, grație dezvoltării accelerate a tehnologiilor digitale.

Ce știm sigur că dăinuie peste secole? Dar peste milenii? Rezistă limba? Nici vorbă. Va dăinui o mînuță de cuvinte, un viezure, o varză, o zumzăială.

Fac un pic pe deșteptul – se prea poate – dar mă gîndesc că are să rămînă relevantă poezia care ilustrează arhetipuri, în timp ce se folosește inteligent și sensibil de nuanțele și aromele contemporaneității. Măcar pentru faptul că, astfel, oglindește într-un mod relevant momentul istoric, sufletul vremii, dacă nu pentru influențele de ordin estetic pe care le generează, poezia nu poate divorța în totalitate de autentic.

Aș argumenta și că nu e de aruncat la gunoi nici poezia care face eforturi predictive. Vor rămîne relevanți poeții care dibuie azi fondul comun, fondul expresiv și fondul savant al vocabularului de mîine.

A se nota că spectrul de trăiri interioare al ființei umane este ceva mai trainic decît limba, așa că, la nivel tematic, se va putea lăutări (sic!) în neștire pe traseul afect-emoție-sentiment-pasiune-obsesie.

Altfel, bineînțeles, stimați colegi, vă urez arhaizare plăcută!

Spune-ne câteva nume musai de pe lista lui Sorin Despot, în materie de poezie. Și un sfat pentru orice tânăr aflat la început de drum.

Trei nume musai:

  1. Adriana Carrasco
  2. Billy Collins
  3. John Cooper Clarke

Sfat:

Vezi-ți de treabă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here