SĂRBĂTOARE 1

inima mea – cît pumnul acesta strîns

și ce să fac eu cu o inimă atît de mică –

doi puști cu hainele murdare îndreaptă

un tub lung de carton spre pieptul meu
mîinile sus! – apoi își spun ce bine era să fie
ea mama noastră și le arăt pumnul meu mic
plin de caramele și bomboane lipicioase

SĂRBĂTOARE 2

doamne, câte femei cocoțate pe pervaz
în blocul de vizavi
poate că merită mai mult să-ți riști viața
pentru strălucirea ferestrelor
sau poate că doar vor să se spună despre ele
că au murit desfășurând sarcini onorabile
decât că n-au mai putut îndura adevărul
că nimeni de fapt nimeni nu are
cu adevărat nevoie de tine.

REVELAȚIA MÜNCHAUSEN

Aseară, la culcare, îi spuneam fiului meu
cât de bolnăvicioasă am fost toată copilăria –
dureri de urechi, de piept, febră, tuse, ticuri,
spitale – și în timp ce îi povesteam pe îndelete
despre uleiul încins turnat în ureche, despre
cartofii cruzi și mămăliga așezate ore la rând
pe piept și injecțiile cu moldamin, el își făcea
cruce și râdea, mi-a spus mami, ce bine era dacă
eram frățiorul tău, ți-aș fi citit eu povești
– atunci mi-am dat seama – așa cum alți copii
își așteptau aniversările, noile jucării sau
rugăciunea de noapte bună, acelea erau momentele
în care eram eu cu adevărat bucuroasă –
în sfârșit cineva avea grijă și de mine.

Dar tot ce i-am mai spus fiului meu a fost că
de când s-a născut el, nu m-a mai prins
nici măcar o răceală și fetița ghemuită în mine,
micuța care nu e a mea,
a ieșit în sfârșit afară la joacă.

MAMAN BRIGITTE

                                                                                                 She had horses who tried to save her, who climbed in her

                                                                                                 bed at night and prayed as they raped her.

                                                                                                 She had some horses she loved.

                                                                                                 She had some horses she hated.

                                                                                                 These were the same horses.’ (Joy Harjo)


Mi-am ales întotdeauna calul cel mai nărăvaș –
prima dată s-a întâmplat cu un pur-sânge andaluz
undeva prin Transilvania. Mi-au spus alege-l pe care-l vrei,
mai puțin pe Nando. Nando e imprevizibil.

                                           I-am spus vino cu mine, Nando, și m-a purtat la trap

                                           pe coline – bătea un vânticel de primăvară

                                           adulmecam aerul – oamenii cu porcii lor

                                           căutau trufe în pădurea din apropiere


Nando își întorcea uneori capul spre mine, eram liberi
Marie Laveau tăia capul unui cocoș pe lumea cealaltă.
Altă dată, printre puii de crocodil din jungla jamaicană
Calului meu alb îi era frică de șerpișori, îi mângâiam coama –

                                            e mereu mai ușor să liniștești pe cineva în altă limbă

                                            am traversat împreună șoseaua spre ocean printre

                                            mașini gonind în viteză și mă gândeam la declarația  

                                            pe proprie răspundere unde tocmai bifasem      

                                            îmi asum că există riscul să-mi pierd viața

dar nu-i nimic, dacă pierzi o cheie, faci altă cheie
dacă-ți pierzi capul, unul mai rezistent crește în locul lui
Pe o insulă îndepărtată, o tânără necunoscută lăsată
ofrandă zeilor voodoo.

   


Ligia Keșișian (n. Piatra-Neamț, 1988) a debutat în 2017 cu volumul de poezie Mici cutremure, urmat de Miss Houdini (2019), la Editura Charmides și are în pregătire un nou volum. Selecții din poemele ei au fost traduse în franceză (Le blues roumain, Paysages Ecrits Revue), maghiară (ujnautilus.info), greacă (Anthology of Young Romanian Poets, editura Vakxikon), etc. Colaborator constant al revistei Poesis International, traduce poezie și proză din engleză și spaniolă  (Alejandra Pizarnik, Alejandro Jodorowsky, Raul Zurita, Rodrigo Lira, etc.). A tradus împreună cu Claudiu Komartin antologia poetului uruguayan Mario Benedetti, Revoluție și inocență, apărută în 2020 la Casa de Editură Max Blecher. „În timpul liber”, curatoriază festivaluri de muzică și film, organizează petreceri cu musiques du monde, decupează cuvinte & lipește poeme-colaj și mai nou, face kickbox.

  1. Lucrezi la un volum nou. Dacă ar fi să îi „rezumi” conținutul, ce ai spune despre el?

E cam curând deocamdată să o fac, cred că undeva în subconștient există răspunsul, însă în momentul acesta, nu-mi propun să îl accesez, sunt curioasă să văd unde duce, simt că m-am aruncat într-un torent, undeva nu prea departe, pot zări o cascadă, ce-mi doresc e să nu mă prind de vreo rădăcină de pe mal și să mă las în schimb purtată mai departe, firesc, să descopăr ce e dincolo, indiferent de pericolele pe care le prezintă călătoria aceasta. Fără frică, nu poate exista curaj.

  1. Care crezi că a fost cea mai semnificativă „transformare” prin care a trecut poezia ta, de la debut până în prezent?

De la debut încoace, am devenit mai atentă la formă, la planurile pe care vreau să le creez în poeme, cumva mai necruțătoare și mai precisă, însă transformarea cea mai mare care s-a petrecut de la primul la al doilea volum și cu atât mai mult la cel ce ce se întrevede este că îmi dau mai mult frâu liber. Wittgenstein spunea că despre ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă, multă vreme i-am dat dreptate, însă am înțeles mai târziu că tăcerea adesea antagonizează liniștea, o corupe, o îmbolnăvește. Așa că mai curând cred că despre ce nu se poate vorbi trebuie să se scrie. Scriind, afli o mulțime de lucruri, se întâmplă adesea ca poemul să te conducă pe cărări neumblate, încercând să-ți arate ceva ce de fapt numai tu știi.

  1. Cum scrii? (Aici poți să te referi la tabieturi, obiceiuri, dacă scrii de mână sau direct pe laptop, dacă scrii ușor sau greu, cu boost de energie sau constant/așezat – cam orice poți divulga legat de scris e ok).

Uneori scriu în caietele care sunt împrăștiate prin toată casa și prin toate gențile, chiar recent am descoperit într-o agendă veche și uitată un poem scris acum câțiva ani, de care uitasem complet. Alteori scriu direct pe laptop. Sunt momente în care poemul țâșnește ca un apucat, simt că e el de capul lui și doar se folosește de faptul că am două mâini și o foaie albă pe care poate să-și facă el numărul, alteori am ideea unui poem în minte câteva zile, săptămâni sau luni dar încă nu am cuvintele, așa că trag de el ca-n povestea ridichii uriașe până iese la suprafață.


sursă fotografie cover: burst

Poetă, cu un doctorat în filologie, profesoară, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei).În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here