1. O să începem cu o întrebare dureroasă: cât de greu e să găsești un editor care să parieze pe debuturi în poezie?

Observ că este destul de greu în industria asta să răzbești cu un volum de poezie, cu atât mai mult când vorbim de debut și mai nimeni nu știe cine ești sau ce vrei de fapt să pui pe masă. Cumva, pentru mine cel puțin, a fost dintr-un noroc pentru că am reușit din prima, fără să fie nevoie să mai încerc. Cumva, cuvântul ăsta “a paria” în sine e la el acasă în cazul meu, având în vedere că părul de pisică a prins viață la Casa de Pariuri Literare – au un clip-documentar pe canalul lor de Youtube despre istoria CDPL, în care au vorbit despre cum au pornit totul din dorința de a paria pe literatura română contemporană și mă bucur că reușesc să demonstreze asta constant.

Ar putea suna utopic, dar îmi place să cred că poezia e pe drumul corect către mainstream, iar în curând nu va mai fi nevoie să punem problemele astea. Și ar fi cazul, fratele meu încă așteaptă să mă îmbogățesc din poezie.

2. Vorbește-ne un pic despre „procesul” scrierii. Cât timp ți-a luat să definitivezi manuscrisul? Ai lucrat singură, ai primit sfaturi?

Până acum câteva luni nu puteam vorbi despre un manuscris per se, dar tot procesul a durat aproape 3 ani, de la pus prima poezie pe foaie până la ultima virgulă în manuscris. Am început să cred în poezie și în faptul că aș putea și eu după primul eveniment Cozy Poetry Night la care am participat, ca performer, când proiectul era încă la început, sub atenta supraveghere a fondatoarei, Lorena Enache.

Când aduci o parte din vulnerabilitățile tale în fața publicului te asiguri că tu ai vrea să auzi asta și începi să cauți reacții pentru că e singura metodă prin care îți dai seama, într-adevăr, când ceva nu merge. Îmi doream debutul ăsta mai mult decât orice și știam că e mult de muncă, dar am vrut în același timp să simt că e momentul potrivit. Undeva în vara anului trecut, o prietenă mi-a spus după o discuție că poate asta îmi lipsește. S-a ivit oportunitatea and here we are.

3. Dacă ar fi să compui un „rezumat” al volumului tău, cum l-ai descrie? Cum ai ajuns la titlul ales?

Părul de pisică e exact traseul meu din ultimii 3 ani. Aproape serial. Se resimte contextul social-politic, se resimte dorul de casă și neajunsul de a fi om. Pisicile își pierd părul de la stres, iar toate evenimentele menționate în carte sunt, în esență, stresante. Sunt scriitori care încep cu titlul, eu sunt din categoria celor care încep cu textul, iar la final, din necesitate, aduc și titlul. Nu pot spune că a fost cel mai natural proces (denumirea cărții), dar a fost cel mai potrivit.

4. Cum ți-ai dori să fie receptat debutul tău în volum? Care sunt marile tale speranțe/ micile tale anxietăți legate de el? (Și cum ți-ar plăcea să-l lansezi?)

Debutul ăsta are deja drumul lui în lume, de aici îi doresc numai bine. Tot ce sper este să nu treacă pe lângă lume și atât, fără să atingă, fără să ia în brațe, fără să trezească un ceva, orice. Cât despre anxietăți, am reușit să le dezamorsez în momentul în care părinții mei au citit volumul și nu mi-au spus că am scos numele Simion degeaba pe poartă.

Am mers la câteva lansări în viața asta, nu prea multe ce e drept, dar suficiente cât să îmi doresc și eu momentul de glorie. O lansare în cea mai tradițională formă a ei cred că ar fi suficientă. În contextul actual, chiar si o lansare la o terasă cu niște muzică pe fundal și sunete de gheață în pahare ar fi mai mult decât de ajuns cât să îmi lumineze sufletul până la următorul volum.


all that jazz
mă bucur să vă știu bine acolo
în alte orașe unde
fratele meu încearcă să acopere
dorul de noi ceilalți
cu vocea gps-ului

nu îmi amintesc ultima dată când am plâns
și mi s-a zis că e ok,
se permite
nimic nu mă atinge mai tare ca ridicatul
cuțitului katană din sertarul albastru
ca mai apoi să aplici o lovitură profi în carne
asta îl făcea pe tata să arate ca un shogun

am ajuns până aici și timpul trece destul de greu.
văd oameni fericiți că s-au găsit deja
și nu mai e nevoie dea swipe pe tinder –
când tristețea și frustrarea pornesc
o bătută moldovenească
cui să îi spun că mă doare
că ocazional închid un om undeva
fără să îmi dau seama
se sufocă –
nu așa iubești un om,
dacă vezi doi foști în aceeași seară
nu înseamnă noroc

la 13 ani ai lăsat sub saltea o scrisoare
ți-ai umplut stomacul mic cu analgezice
și așteptare
după câteva ore de agonie
aveai dinții ruginiți în gură
ai reușit să faci
poze pixelate cu ochii mari
maică-tii care plângea spasmodic pe un scaun din metal
cum să îți mai spun eu că e greu să mori
când tu vezi că îți lasă mirosul în hainele
spălate cu capsule

cum să îți mai spun eu că ne ajunge
tehnologia doar cât să facem mașinile
de spălat să sune ca o instalație de crăciun
și să trimitem mesaje scurte pe messenger:

Ai grijă de tine și nu mai fi proastă.
Prea mult.

has me dead
odată am alergat cu fratele meu pe un câmp
toamna
tot ce e uscat străpunge.
ar fi putut fi ultima amintire frumoasă
nu știi niciodată ce relație ai
cu moartea până nu
o vezi aproape cum
îți trage violent
pleoapele în jos și îți spune acum
o să fie bine.

când am ajuns acasă ne-am uitat
la același film până a devenit
amuzant tu ești singurul care ar putea înțelege,
singurul de care mi se face constant dor
mă întreb dacă îți mai este frică de sânge

din când în când o mai sun pe mama
să îi spun că nu am plătit încă factura la apă
mă emoționează dusul gunoiului
acolo ar putea fi o pisică strivită
iubire sau
o pisică strivită din iubire
ar putea fi dorul de prietena mea din București
motivele pentru care încă stau în orașul ăsta
frustrări

eu vreau mai mult.
mi-am spus de atâtea ori
fă-ți bagajul acum plecăm ia trenul de 5 treci
pe acasă ultimul grătar făcut de tata
și reclamele de pe kanal d

mi-a fost prea dor de tine ca să sărbătoresc

yeah, but still
singurătate e atunci când
îți tai părul pe ascuns în baie
dacă nu zici nimic
nu observă nimeni

e 2009 din nou
avem portocale de crăciun și multe cărţi yu gi
oh toată lumea e acasă
am mărunțit salata
am descărcat cel mai recent film HD
pirateria e un termen vag și
floricelele sunt gata
aleg fundalul pe hi5
ultimul ritual de crăciun respectat.
au trecut niște ani și încă am unghiile mici
sunt mai frumoasă ca atunci,
am prieteni care înțeleg că îmi place apa rece
dar mă dor dinții și nu mai am
timp de compromisuri

dacă plâng trebuie să respect
dreptul vecinilor la liniște
mi-e dor de multe lucruri
cuțite ascunse sub pernă și bătăi în mahala
– bine ai venit acasă –
avem capete de porci în copaci
și vopsea ștearsă de soare

mama e mai scundă față de ultima dată
tata e mai împăcat cu ideea
dumnezeu e în roboții care aspiră zilnic
covoarele pline de păr
și praf
și screenshoturi în care am avut curaj
să credem că asta e iubirea
care ne rupe de cap la 3 dimineața


Despre autoare:

Elena Simion – (n. 1997) Membră a proiectului Cozy Poetry Night, înființat la Iași și plimbat în restul țării. A studiat Limbă și Literatură Germană-Engleză în cadrul Facultății de Litere din Iași. A publicat poezii în „Echinox”, „O Mie de Semne” și în antologia de poezie apărută în urma taberei de creație de la Săvîrșin: Frica de tinerețea altora.
Fană a filmelor spaghetti western, muzicii puțin funk, dar și puțin rock și a ginului tonic în intimitatea balconului. Când nu scrie poezie se gândește la toate lucrurile pe care le-ar fi putut face mai bine.

Volumul acesta îmi provoacă o plăcere personală probabil mai mare decât merit. Elena merită debutul mai mult decât crede. A crescut în nimbul ei de poezie puțin întunecată, cumva de vrăjitoare retrasă într-o casă de lemn din inima pădurii, cumva cu acces direct la toate situațiile lumești care au așezat-o la birou sau i-au făcut degetele să tasteze versuri în notițe. Se poate spune că majoritatea poemelor, cel puțin din ultimii doi ani, le-a scris pentru performance, ea fiind un membru activ în cadrul unui proiect de poezie performativă. Adică le-a scris mai pe sentiment, mai pe țintit publicul în ochi și cerut socoteală, mai pe putere și strigăt la cer. Dar ce frumos este când le citești cu vocea minții tale, în intimitatea căldurii tale, și dai așa de o Elena mică și diafană, care se așază lângă tine pe scaun și bate din picioare, așteptând să o iei în brațe la finalul volumului. (Lorena Enache)


sursă fotografie cover: Unsplash

Poetă, cu un doctorat în filologie, profesoară, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei).În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here