Daniel Boysen (n. 1986, Rørup) a debutat în 2015, publicând șase cărți de proză și poezie bine primite de critica literară din Danemarca. Vocea distinctă a poeziei sale este dată de tușa impresionistă a poemelor, combinată cu elemente de fantastic. Textele care urmează sunt traduse din colecția de fotopoeme Står på tæer under vand (2020), carte căreia i s-a acordat premiul de Cartea Anului de către Litteratursiden. Lucrează la un roman care va apărea în toamna anului 2021.


Toate capcanele mele
Sunt morminte
Gropi comune
Până când îți ridici privirea
Și mă strigi pe nume


În inima
A tot ce înflorește
Se deschide pădurea tropicală
Sufletele părăsite
Ale copacilor
Strigă un țipăt de luptă
Pe repeat
Noi suntem aici
Noi suntem umbra


Oamenii de pe plajă
Sunt asemeni unor mici titani
Jumătate oameni
Jumătate apă
Zilele risipite
De până acum
Mai pot fi risipite
O dată


În piața orașului
Oamenii stau înșirați
Pe o bancă nesfârșită
Împinși înapoi
La stadiul de larvă
Își umplu branhiile
Cu lichid
Zilele li s-au
Cuibărit în trup
Înțelegi
Că nici măcar
Nu existăm.


Voci din întreaga lume
Intră în camera mea
Ca un skyscraper
Prăbușit într-o oglindă de gheață
Milioane de ani
Dizolvați
În doar câteva clipe.


Lumina visului
E morfina


Sunt nopți
În care valurile
Se ridică
Și rămân în aer
E aproape
Imposibil
Să mai gândești
Ceva


Învârt cu degetele
În părul tău
O dimineață
Îngropată în
Zăpadă


Nopți tropicale
Și tuse
Lumina se arată
Chiar și în fereastra îngustă
A dormitorului
Orașul se înalță pe pietre
Pietrele stau pe vârfuri
Copacii luminează
Din pupilele mele
Dimineața devreme


Stăm la fereastră
Cerul de deasupra noastră
E închis
Totul e așa
Cum trebuie să fie


În fiecare noapte
Casele adorm
Și se trezesc alge
Culoarea lor
Fură lumina soarelui


Păsările zboară
În cercuri
Așteaptă ocazia
Să se scufunde
După carnea
Unei noi specii


Cum stai pe sofa
Tu ești paravanul
Împotriva luminii albastre
Care îmi țâșnește
Din palme.

Traducere din limba daneză de Flavia Teoc

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here