Dosarul Stand out al lunii mai este dedicat traducerilor de poezie. Am vrut să aflăm de la tineri traducători cum și cât se traduce poezie contemporană în prezent, cum își aleg autorii, ce probleme întâlnesc în timpul actului în sine al traducerii și ce modele i-au influențat de-a lungul timpului – totul pentru a înțelege mai bine acest proces esențial racordării literaturii autohtone la cea universală și evoluției formelor poetice românești. Invitatul de azi este Mihók Tamás.


Cum și cât de frecvent se traduce astăzi poezie în România? În ce fel ar putea fi îmbunătățită și încurajată traducerea de poezie la noi?

Dinamica traducerii de poezie de la noi nu arată rău, în schimb remunerația acestei îndeletniciri, da. Ca traducător „freelancer”, tarifele oferite de edituri te obligă să-ți sacrifici serile și chiar unele nopți pentru a-ți putea plăti facturile la timp. Metabolismul pieței noastre de carte nu-ți permite, deocamdată, să trăiești decent exclusiv din traduceri literare. Așa că nici sfaturi nu prea am, fiind vorba de un cerc vicios. Nu ne rămâne decât să acceptăm realitatea și, concomitent, să forțăm nota puțin câte puțin, creând și edificând noi poli de interes.

Ce autori mai puțin cunoscuți cititorului obișnuit ar merita și ar trebui traduși, în viziunea ta, în limba română?

În general, cred că ar fi sănătos pentru caracterul transnațional al poeziei ca fiecare țară să poată exporta statelor vecine vreo 20-30 de poeți contemporani, vârfurile sale valorice. S-ar putea crea astfel rețele regionale, încât ideile și tendințele poetice să circule mai ușor. (Așa cum s-a întâmplat de-a lungul istoriei de fiecare dată când un curent reacționar major și-a mobilizat adepții.) Publicarea în presa literară a unor selecții de versuri din câte un poet e în sine un gest de apreciat, dar acesta cântărește cam cât amicalele la fotbal. E bine ca aceste proiecte să „ia temperatura” climatului cultural țintă și, la o adică, să fie continuate la scară mare: în volume individuale.

Aș putea da multe exemple elocvente din poezia maghiară și sunt sigur că la fel și colegii mei care traduc din alte limbi.

Cum îți alegi autorii pe care îi traduci? Te atrage asemănarea cu propria ta poezie sau mai degrabă diferența care te provoacă să ieși din zona ta de confort textual?

Mai degrabă diferențele, cu precizarea că diferența diferențelor – la început, mai mult intuite ideatic, decât formulate paradigmatic – o fac deseori rezonanțele eligibile cu poezia mea din momentul respectiv. Altfel spus, simt că vreau să intru în dialog cu acele texte. Asta nu înseamnă că iau decizii doar prin prisma compatibilităților mele structurale; există, desigur, și mulți factori externi, printre care necesitatea promovării autorului/autorilor cu pricina sau subiectul inerent de mare interes.

Autorii pe care i-ai tradus ți-au influențat în vreun fel poezia? 

Da, toți mi-au antrenat într-un fel sau altul mecanismele de expresie. Ba mi s-a întâmplat chiar să descopăr teme pe care nu aș fi îndrăznit să le abordez fără să am conștiința precedentului, sau pe care le-aș fi cultivat în stadii mult mai rudimentare. Se știe că traducerea literară e un exercițiu stilistic fascinant și necesar – te poate trece prin toate registrele și dialectele limbii, îți stimulează creativitatea și curiozitatea. Asta în timp ce tu vorbești în numele cuiva a cărui identitate ți-ai asumat-o, asemeni actorilor.

Care au fost principalele provocări întâlnite în timpul traducerii? Cum le-ai depășit?

Cele mai mari provocări pentru un traducător de poezie le reprezintă adesea referințele culturale locale, care nu ajunge să fie depistate (deși asta în sine e deja o mare izbândă), ci trebuie echivalate sau, în ultimă instanță, explicitate. Se găsesc soluții – eu nu o dată am apelat la umila tehnică a brainstorming-ului –, dar uneori poți cloci câte-o sintagmă zile întregi. În plan secund, dificultăți majore pot apărea și pe filieră prozodică. Sunt extrem de puțini traducătorii capabili să traspună în altă limbă scheme metrice specifice. Unii n-au „ureche”, alții n-au răbdare, iar cei mai mulți n-au nici, nici.

Care este ultimul proiect de traducere pe care l-ai încheiat? La ce proiect lucrezi acum?

Ultimul proiect de traducere încheiat, dar în curs de tehnoredactare la Casa de Editură Max Blecher, e antologia tinerilor poeți din Ungaria, un volum care va cuprinde cincisprezece autori maghiari născuți între ’82 și ’91. E un proiect complex căruia îi doresc să ajungă să fie asimilat organic de publicul poeziei autohtone. În acest sens, presupunând că pandemia va bate în curând în retragere, intenționez să-i invit – cu sprijinul editurii și al instituțiilor partenere – pe poeții prezenți în antologie la cât mai multe lecturi publice.

Un alt proiect major, la care lucrez deja de mai bine de trei ani, e traducerea în maghiară a unei antologii de poezie de Gellu Naum. Ajutat de Kemenes Henriette (cotraducătoare) și Balázs Imre József (lector de carte și prefațator, profesor universitar expert în avangardă), încerc să definitivez această ediție cât mai curând, întrucât anul acesta se împlinesc 20 de ani de când marele nostru poet suprarealist a plecat în descoperirea „veșnicelor mlaștini”.

Există un traducător pe care îl consideri model, a cărui muncă te inspiră sau te influențează în felul în care abordezi propriile proiecte în domeniu?

Am mai zis-o și cu altă ocazie, există numeroși traducători de la care am încercat să fur meserie de-a lungul anilor. Domnul profesor George Volceanov mi-a inculcat precizie și concizie, bunul meu prieten Alexandru M. Călin – prozodie, André Ferenc m-a motivat să acord o atenție sporită mesajului implicit al unui text, lăsându-l acolo, în subtext, Nagy Lajos – să încerc să compensez expresiile plastice intraductibile plusând în alte locuri ș.a.m.d. Totodată, la fel de eficiente mi-au fost și antimodelele; ca în majoritatea domeniilor, și-n cazul traducerilor poți învăța multe din greșelile altora și, mai cu seamă, din greșelile tale.


Poet bilingv, traducător literar și redactor de carte, Mihók Tamás s-a născut în 1991, la Oradea. A absolvit Literele orădene și a studiat la ELTE Budapesta timp de doi ani, ca bursier. Din 2019, doctor în Litere (coord.: Al. Cistelecan, UMFST Târgu Mureș). Este autorul a cinci volume de poezii (patru în română, unul în maghiară) și a tradus texte din peste șaizeci de autori, publicându-le în reviste, antologii, respectiv volume individuale. A susținut lecturi publice atât în țară, cât și în orașe din Ungaria, Anglia, Germania, Belgia, Scoția, Lituania și Polonia. Selecții din poeme lui au fost traduse în limbile engleză, franceză, italiană, spaniolă, suedeză, polonă, greacă, croată și hindi.


Trei poeme din antologia tinerilor poeți din Ungaria, în traducerea lui Mihók Tamás, în curs de apariție la Casa de Editură Max Blecher:

Exodul triumfal al eroinei

Urcă-n trăsură, dragă.
Te duc gratis. Tot mai jos
se lasă-n zbor rechinii.
Mașini. Să ne grăbim.
Neînduplecat mi-e metalul din carne.
Mă detonez. Ce mândri trebuie să-mi fie míticii strămoși,
măcar de-aș avea. Ce tip ingenios, înverșunat,
rebeliunea aleargă-n urma mea, îl văd,
desigur. Roșcovanul.

Tu-mi vorbești de protruzia aripilor mele,
dar chestia asta de pe umeri nu-i decât o semilună.
Ia-o ca atare.
Voi începe să frâng mostre. Și oase.
Te iau de-aici. Te duc în locul unde înoată
pe cer
balene mute. Ce idilă.
Politică de zepelin și chipuri dințoase,
superstițioase, de nemți.

Gonesc ca o rătăcită. This will surely destroy you.
Vorbește-mi în limba maternă, căci vom călători o vreme împreună.
Și știu că nu mi-ai suporta
atenția
exclusivă.

(Deres Kornélia, A hős diadalmas kivonulása)

Întâlnirea specificului

piese de mobilă plutesc pe someș în jos.
pat matrimonial, ceas cu cuc. oglindă violată în repetate rânduri.
lenjerie intimă și de pat, costume și sandale,
un dormitor complet.
exodul liber al obiectelor durează.
eva zăbovește pe podul garibaldi.
bijuteriile matusalemice din urechile bătrâne strălucesc irezistibil,
o salut, mai durează astăzi exodul eliberator al obiectelor.
eva zăbovește pe podul garibaldi.
ce-i cu behăitul ăsta amarnic închis în geaca de lână?
mi-a luat foc lădița cu ierburi pentru ceai: mă grăbesc acasă.
eu laptele îl beau cu ceai. ea bea ceaiul cu apă de someș.
eva zăbovește pe podul garibaldi.
uneori, exodul eliberator al obiectelor durează prea mult.

(Korpa Tamás, Találkozás az egyszerivel)

Arboret

Seara, arboretul se umflă,
valeriana capătă forțe proaspete,
plantele încep în sfârșit să mănânce.
Nu există pași, totul e mai degrabă
materie șerpuită și fleșcăit,
ca-n fiertură. Aici își dospesc
muncitoarele păpușile cu solzi, deși
de săptămâni bune se tem tot mai mult.
Fabricantul de reptile își scoate limba
dindărătul lor, de ciudă că mașinile lui
produc marfă ordinară. Dacă totul rămâne la fel,
n-o să mai vină nici titlul eroic, nici mugurii de cristal.
Asistenții sosesc cu furci de bălegar
să facă ordine între femei,
ca mai apoi să le-nghită vegetația.
Rococoul e mort, se-aude din tufiș,
iar husarul știe că în timp ce-și înghite
spada nu-i decât un simplu crin.

(Nemes Z. Márió, Arborétum)


sursă fotografie cover: Unsplash

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here