Dosarul Stand out al lunii mai este dedicat traducerilor de poezie. Am vrut să aflăm de la tineri traducători cum și cât se traduce poezie contemporană în prezent, cum își aleg autorii, ce probleme întâlnesc în timpul actului în sine al traducerii și ce modele i-au influențat de-a lungul timpului – totul pentru a înțelege mai bine acest proces esențial racordării literaturii autohtone la cea universală și evoluției formelor poetice românești. Invitata de azi este Cătălina Stanislav.


Cum și cât de frecvent se traduce astăzi poezie în România? În ce fel ar putea fi îmbunătățită și încurajată traducerea de poezie la noi?

Cred că, în ceea ce privește poezia contemporană, poezia foarte recentă, lucrurile merg mai lent în România, cu toate că există edituri care publică frecvent antologii de poezie străină, cum e Casa de Editură Max Blecher, sau OMG, balanța tot înclină mult mai mult spre proză. Cel mai mult, cred eu, se traduc poeți care sunt invitați la festivaluri de poezie în România, ca Poets in Transylvania, Poezia e la Bistrița și festivalul Z9, pe care îl organizăm la Sibiu. Nu îmi dau seama exact ce trebuie să se întâmple ca să existe mai multă poezie străină tradusă în România, poate curiozitatea asta va crește cu timpul, mai ales că cititorii de poezie par să se înmulțească pe măsură ce trec anii.

Ce autori mai puțin cunoscuți cititorului obișnuit ar merita și ar trebui traduși, în viziunea ta, în limba română?

Recunosc că lecturile mele din ultimii ani au fost destul de eurocentrice, când vine vorba de poezie. Recent am scos, împreună cu echipa de la Z9, două numere speciale cu traduceri din Harlem Reinaissance și Black Arts Movement, la care am lucrat cu mult drag și care conțin texte importante și necesare, pe care spațiul românesc nu le-a avut până acum. În rest, mi-ar plăcea foarte tare să fie tradusă Hera Lindsay Bird, una din poetele mele preferate. Din numărul cu Black Arts movement, m-am îndrăgostit foarte tare de poezia lui Nikki Giovanni, mi-ar plăcea să văd o antologie a ei. Selima Hill, Danez Smith, Jackie Kay, din care am mai tradus pentru Poesis International acum câțiva ani, Natalie Diaz, Ariana Reines, poate și nume mai cunoscute, dar care tot nu au fost traduse cumva, ca Adrienne Rich sau Eileen Myles.

Cum îți alegi autorii pe care îi traduci? Te atrage asemănarea cu propria ta poezie sau mai degrabă diferența care te provoacă să ieși din zona ta de confort textual?

Nu mă atrage în mod conștient asemănarea cu poezia pe care o scriu eu, deși multe dintre poetele și poeții pe care i-am tradus au fost și influențe pentru poezia mea. Cred că depinde. Sunt autori la care am știut imediat că aș vrea să-i traduc, cum mi s-a întâmplat cu Nikki Giovanni, cu Livia Franchini, Sophie Collins, Nadia de Vries sau Gabby Bess. Într-adevăr, uneori aleg și autori despre care știu că vor fi dificil de tradus, sau care au o cu totul altă voce decât cele spre care mă îndrept de obicei, pentru că e o provocare și un exercițiu bun.

Autorii pe care i-ai tradus ți-au influențat în vreun fel poezia? 

Da, categoric. Învăț ceva de la fiecare și, traducându-i, ajung să simt poezia lor total altfel decât dacă doar aș citi-o. Câteodată nici nu realizez cât de tare m-au influențat unii dintre ei, mă iau prin surprindere tipuri de structuri sau frazări specifice unora, sau pur și simplu atmosfera generală din anumite poeme, pe care le înregistrez și le strecor în poemele mele fără să-mi dau seama.

Care au fost principalele provocări întâlnite în timpul traducerii? Cum le-ai depășit?

Nu îmi amintesc exact acum. Mereu sunt provocări sau lucruri mici de care mă împiedic. Până acum nimic foarte dificil. În general le depășesc comunicând cu poetul, acolo unde se poate. Alteori cer părerea cuiva din exterior. De cele mai multe ori ai nevoie fie să iei distanță și să revii asupra textului cu fresh eyes mai târziu, fie să se uite cineva care nu e atât de apropiat de text.

Care este ultimul proiect de traducere pe care l-ai încheiat? La ce proiect lucrezi acum?

Ultimul proiect încheiat e cel cu antologiile Z9. Acum lucrez la o traducere pentru editura Trei, tocmai o finalizez, scrisă de un autor care e și medic, David Biro.

Există un traducător pe care îl consideri model, a cărui muncă te inspiră sau te influențează în felul în care abordezi propriile proiecte în domeniu?

Mi-au plăcut mereu traducerile Iuliei Gorzo, în special la Culoarea purpurie a lui Alice Walker, unde cred că a fost o muncă destul de solicitantă. Iubesc traducerile Ceraselei Barbone. Sigur, nu cunosc italiana, dar am citit cărțile Elenei Ferrante și în engleză și pot să-mi dau seama că sunt traduse minunat și îi sunt recunoscătoare că ne-a dat-o pe Ferrante în română.


Cătălina Stanislav (n. 1995) e editor la revista „Z9 Magazine” și co-organizează Festivalul
Internațional de Poezie Z9. Scrie și traduce poezie și proză, a absolvit Facultatea de Litere din Sibiu și deține un masterat în Studii de Gen de la Utrecht University. Primul ei volum de poezie va apărea anul acesta la editura OMG.


O dorință foarte simplă

vreau să scriu o imagine
ca o cabană de lemn cu modele de cuvertură
și să o întind peste toți oamenii
singuri care nu-și găsesc locul

            am putea să creăm o lume

            dacă aș face asta


vreau să fierb o tocană
cu toate resturile de oameni
ale căror corpuri sunt pline
de vieți goale

            am putea să hrănim o lume

            dacă aș face asta


de două ori în viețile noastre
avem nevoie de indicații
când suntem tineri și inocenți
când suntem bătrâni și cinici
dar pentru că cei bătrâni au refuzat
să ne disciplineze
acum refuzăm noi
să-i disciplinăm pe ei
și ăsta e un mod disprețuitor
în care să ne răspundem
unul altuia

sunt mereu surprinsă
că e mai ușor să pui
o armă în fața cuiva
sau un cuțit la gâtul cuiva
decât să atingi piele pe piele
pe oricine îți place

Nikki Giovanni, din volumul The Women and the Men, 1975


Tristețe

Ne plimbam pe o stradă îngustă
Era toamnă târzie. În camera mea de hotel
era pornită încălzirea cu aburi. În clădirile
de birouri, în buticuri, erau aprinși cărbunii.
În dimineața aia stăteam la geam
și mă uitam la Tuileries. Plânsesesem
pentru că lalelele galbene dispăruseră și toți copiii
purtau geci subțiri. Am simțit cum o durere stânjenitoare
se lasă peste brațele mele fără nicio putere
să le ceară frunzelor să înflorească, sau femeilor bătrâne
de pe scări să își cumpere papuci care să le acopere picioarele.
Apoi m-ai luat de mână. Mi-ai spus că iubirea
e o perturbare bruscă a terminațiilor nervoase
care face fibrele să tresară și să fie iarăși
noi. Ai citat un cântec despre un bărbat care aleargă
pe plajă, care a tras în plămâni aerul
care fusese de mai multe ori în jurul lumii.
O particulă de cărbune ars a plutit și mi s-a așezat pe rever.
Cu mâna pe care o aveai liberă, ai șters repede urma lăsată
Și totuși, știi că o să am mereu pata
aia pe piept?

Barbara Guest, din volumul The Location of Things, 1960


sursă fotografie cover: Unsplash

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here