Bună, Lorena, îți mulțumesc că ai acceptat să povestim un pic (mai mult) despre poezie. Și cred că avem ce. Ești un aproape enfant terrible, autoare deja a trei volume. Nu pot să nu remarc însă saltul de la Autoanaliza din 2017 la pH. 2.1. Ce s-a schimbat în acel an de la debut?

Olga, cred că s-a săturat toată lumea să audă/citească asta de la mine, dar viața e complexă și are multe aspecte. În 2017, eram în plin proces de formare, psihologic și social vorbind. Faptul că am avut ocazia să debutez mi-a luat puțin mințile. Nu vreau să spun că nu sunt mândră de volumul meu de debut, dar cu siguranță nu mă mai regăsesc atât de mult în paginile respective. Mă bucur că este așa.

Mi-am brodat o crisalidă blândă și îndrăzneață din poezie de la debut până la al doilea volum, timp în care am mai tăiat, am mai lipit, am mai stat la soare, am mai plantat câte ceva și la final am apărut cu imaginea aia de tipă puternică, dar încă nefinisată creativ.

Copil teribil, mulțumesc. Ca să aflu dacă ceva este suficient de îndrăzneț și merită atenția mea, îl anunț pe tata despre situația respectivă și dacă îmi spune că am turbat de tot, atunci da, e de muncit pe subiect. Așa a fost și cu poezia. Și cu tot ce e bun în viața mea.

Cum te raportezi acum la poezia pe care o scriai, să zicem, acum cinci ani? Ce ai păstra(t) din formele care o defineau atunci? Ce ai schimba, la o rescriere?

Pentru mine este evident că nu pot ieși din influențele amoroase pe care le proiectez în poemele mele. Mi-a trecut de toți, am vindecat și răsvindecat tot ce mă deranja la manifestările mele amoroase și am învățat să mă bucur de mine mai mult decât de prezența unui bărbat (s-a întâmplat natural, de fapt). Dar sunt rare momentele în care scriu fără trimiteri la anumite prezențe masculine ori gesturi erotice.
De schimbat, aș șterge multe. Dar am primit un sfat de curând, când am trimis ultimul manuscris la editură: voiam să mai intervin pe el, efectiv îmi venea să schimb tot, în fiecare zi, dar un prieten mi-a spus că procesul acesta nu se va termina niciodată, și cu cât stau mai îndelungat cu manuscrisul în laptop, cu atât îl voi modifica mai mult. M-a liniștit mult.

Ești „creierul” Cozy Poetry Nights. Cât de greu e să aduci public unor evenimente poetice?

Mă bucur că ai zis creierul și nu sufletul, de obicei asta e titulatura pe care o primesc. Sufletul e publicul.
Nu e greu. Publicul este o entitate spirituală și amorfă pe care trebuie să te mulezi fără să îți pierzi identitatea. Cozy este un proiect cu variațiuni de identitate, datorită numărului mare de oameni care participă la organizarea evenimentelor. Așa că avem de unde, avem cu cine și în final, cel mai important aspect, avem pentru cine.


Care a fost cel mai reușit eveniment al vostru? (și care crezi că e succesul unei astfel de reușite)?

Numeric vorbind, în privința publicului și a emoțiilor cu care am performat, este de amintit Street Delivery București din 2019. Prezența proiectului la festivaluri este aur curat la portofoliu, cum zicea o prietenă. Dar dacă vrei să afli părerea mea de om din spatele proiectului, ultimul eveniment din București, cel din septembrie 2019, din curtea Beat Bar Umanist, a fost o experiență transcendentală. Poate pentru că m-am pregătit eu mai bine pentru prezentarea întregului eveniment, poate pentru că trecuse mult timp de la ultima întâlnire cu cei din Cozy, ori a fost o aliniere de energii cu totul superbă între membrii Cozy și public.

Îmi plac evenimentele mari, cu mult public, este o validare minunată pentru munca noastră și mă ajută să proiectez pe mai departe, pe mai mult, însă uneori o adunare cu câțiva prieteni îmbrăcați de sărbătoare într-o grădină cu câteva luminițe și forfotă e tot ce am nevoie ca să îmi confirm că fac treabă bună cu acest Cozy.
Succesul stă în motivul pentru care dai viață unui proiect, iar motivul meu a fost să personalizez experiența poetică cu sugestii actuale de viață, cu fețe zâmbitoare și momente muncite.

Când nu e pe scenă, Cozy Poetry are o distinctă identitate vizuală în social media. Cum alegi versurile care devin „memes” Cozy Poetry? (Cu asta vreau să te întreb, de fapt, ce-ți „ia ochii/inima” într-o poezie?

Fix asta e explicația, unele versuri îmi iau ochii și așa ajung să le instagramez. Mă gândesc cu ce rămân după un poem. Într-un caz ideal, cu o experiență plină, situație în care nu mă pot decide care vers m-a lovit mai tare. Și am des parte de astfel de momente. Dar nu toată lumea are chef, timp sau nevoie să treacă prin procesul pe care îl aplic eu unui poem. Mă refer la public, din care fac parte și eu, de altfel. Așa că aleg, cât mă duce capul, versuri care sparg retina și gândirea.

Care poem al tău îl citești (în public) cu cea mai autentică plăcere? (și de ce?)

Se schimbă la fiecare eveniment. De obicei, cel de al cărui instrumental mă simt cel mai apropiată. Mă simt foarte intimă cu poemul recitat pe instrumentalul de la Toosie Slide-Drake, în volum se numește viața mea amoroasă pe squirt 3. Dar dacă stau bine să mă gândesc, resurse emoționale mă atrage mai tare, este un poem hibrid, cred că am strâns câteva versuri de la niște poeme din ultimul volum, am mai adăugat ce am scris timp de două luni în notițe și am reușit să dau o formă scrisă unei perioade în care mi-am acordat mai puțin timp decât meritam, numai ca să nu mă lovesc de mine prin casă.

Nu pot evita întrebarea asta, mai ales că m-am gândit la ea înainte de a-ți citi cel mai recent volum: ea a venit odată cu foarte inspiratul tău articol din „Dilema veche”. După ce te ghidezi TU când îți pregătești lecturile publice?

După ce mi-ar plăcea mie să experimentez din public. Orice, numai să nu mă scurg de plictiseală. Realitatea este că și atunci când te pasionează un subiect, mintea este alunecoasă, emoțiile noastre au propriul mecanism de funcționare adesea, iar dacă nu faci un efort să ții publicul alături de tine, mă tem că există riscul să piardă din experiența pe care vrei să o împărtășești. Dar cu ceva exerciții faciale, două-trei vorbe de duh la tine, o hăinuță decentă – care să exprime că tu ești invitatul special, o aură care îndeamnă la relaxare și apropiere, totul se rezolvă.

Câțiva poetry performers de urmărit (de la care avem cu toții ce învăța) ar fi…

Rudy Francisco, cu siguranță. M-am îndrăgostit de omul ăsta de la primul click: delicat, jucăuș, tranșant. Claudiu Maftei, din Iași, care codează poezia live în experiențe confuzante și vibrante. Îmi place mult de Claudiu Komartin, nu știu dacă vrea să fie amintit și ca performer, dar face bine și sincer ce face la microfon. Dă-mi voie să spun și de Maya Angelou, care acum nu mai este de urmărit, ci de admirat: atitudine, prezență, spirit curat și fără extreme otrăvitoare.

Nu te ferești de cuvintele tari: poezia ta e rezultanta sensibilității la stimuli senzoriali (că sunt multe arome și miresme și sugestii tactile aici) și a unei nonșalante lipse de inhibiții. Te-ai simțit vreodată presată să renunți la formula asta?

De prea multe ori. De sensibilă ce eram. Bine, meritam să fiu presată să renunț la exprimările mele poetice cel mai adesea stângace. Am primit adesea remarci că folosesc exprimări tendențioase ca să șochez. Nu pricepeam pe cine vreau să șochez și de unde ideea asta. Scriam cum simțeam. Prost obicei, dacă mă întrebi acum. Aveam, totuși, nevoie de o cizelare, care nu s-a terminat, dar este în plin proces de conturare.

Anterior am menționat că îmi vine greu să scriu fără trimiteri la bărbați și experiențe sexuale, am acceptat asta și am îmbrățișat ideea că asta este poezia mea, iar dacă voi căuta cu disperare să îmi modific abordarea, îmi voi pierde identitatea poetică. Până la urmă, nu depind de poezie în viața asta, pe niciun plan. Este o binecuvântare că mă pot exprima prin poezie, că am învățat să o port în notițele telefonului și că mă simt confortabil cu sinele meu liric în momentele de lipsă de inspirație.

Apropiindu-mă de evenimentul care a „ocazionat” întâlnirea asta a noastră: ai publicat de curând a treia ta carte, Fetițe dulci, la Charmides, o editură aproape exasperant de nișată. Ce așteptări ai, de la cititori și critici, deopotrivă? Dar de la tine, ca autor?

În primul rând, mi-ar plăcea să ajungă mai repede în librării, să pot avea reacții de la cititori cât mai curând. Nișate sau nu.
De la critici, habar nu am. Am încercat să nu mă gândesc că voi primi păreri de la prea mulți oameni din branșă (deși în sinele meu, pe ascuns, abia aștept tăvăleala). Tot ce pot spune este că sper să nu regret următoarele cuvinte peste câțiva ani: sunt satisfăcută de procesul meu creator în cadrul acestui volum. Mi-am atins toate stările cu vârful acului, m-am adunat din toate experiențele relevante din ultimii doi ani și este atât de mulțumitor să mă simt stabilă emoțional când mă gândesc la rezultat. Dulce, mă simt dulce și proaspătă.


Povestește-mi puțin despre conceptul grafic al copertei volumului.

Am lucrat-o cu om drag mie, ca să nu spun fostul meu prieten. A fost primul meu contact cu un program de editare foto și probabil se vede, dar chiar mi-am dorit să fie făcută de mânuțele mele, după pofta mea.

Am câteva poeme în volum pe care atunci când le recit mă transpun pe mine însămi într-un cadru Twin Peaks, aud coloana sonoră (superbă) și mă așez la cafea cu agentul Cooper, mă simt o nuanță din cromatica One Eyed Jack. Așa că am cules roșul din Camera de așteptare din serial și am zis că da, nu există nuanță de roșu care să surprindă mai bine tot ce am pus între coperte.

Am un tatuaj pe coapsă cu o reinterpretare a statuetei de marmură de pe copertă, un cap de tânăr spart atât de fin. Îmi place marmura, sunt un vizitator groaznic în muzeele cu statui din marmură. Inițial voiam să folosesc o parte din Răpirea Persefonei a lui Bernini, din motive evident erotice, dar m-am hotărât să păstrez o idee de mister asupra interiorului volumului. Plus că mă dezarmează complet figura incompletă a tânărului din sculptură.
Am așezat și un pahar de cosmopolitan lângă gura tinereții, de dragul vremurilor în care pentru mine nu exista ieșire în oraș fără votca tonică, iar apoi am trecut la combinații mai domnișorești.

Per total, am vrut să creez o atmosferă de bodegă pretențioasă ascunsă pe o străduță cu sens unic în București.

Volumele tale mi se par pline de furie tandră, de umori, de o doză revigorantă de auto-ironie, dar mai ales, pentru mine cel puțin, o resursă de flexibilitate a registrelor lingvistice, pe care știi să le controlezi și disciplinezi într-un mod despre care îți spuneam că e „de invidiat”. Lucrezi mult asupra unui poem sau ești o autoare spontană, de texte „gata formate”?

M-am topit oleacă. Pentru furie tandră, în mod special.
Acum lucrez invers proporțional cu nevoia de a mă exprima în scris. Îmi refuz adesea impulsul de a scrie. Am scris prost multă vreme pentru că aveam impresia că trebuie să notez, să fac repede un poem din ce simt la un moment dat. Nu e așa, cel puțin nu mai este așa pentru mine. Vreau să am mintea limpede, să fi trecut deja peste evenimentul sau momentul uneori absolut banal care mi-a inspirat o anumită secvență poetică.
Scriu în notițe, îmi trimit un mesaj vocal, notez rapid pe o agendă, dacă îmi vine vreo idee. Respir adânc și notez. Nu folosesc tot ce strâng. Sunt într-o perioadă în care pricep că viața e mai mult decât poezie, dar ce bine e că avem și instrumentul acesta. În final, nu lucrez așa mult un poem. Să spunem că mai degrabă îmi ia ceva timp să îl adun. Când mă hotărăsc să pun totul cap la cap, nu mă întind mai mult de una-două nopți pe text.

În final, ceva greu, dar frumos. Se dau conceptele: Feminitate toxică (pe asta am furat-o de la tine, de pe insta), poezie feminină, feminism. Go:

Vai, viața mea.

Fetelor, e loc pentru toată lumea sub soare. Da, nu e nimeni fericit cu violența asupra femeilor, așa cum oamenii sănătoși la cap condamnă și agresiunile asupra animalelor sau copiilor, acțiunile care degradează mediul înconjurător ori manifestări care pun societatea în pericol. Militați pentru orice concept în care credeți. Nu sunt eu omul care să își dea cu părerea despre ce e bine să fie pus pe o pancartă.

Dar dacă tot m-ai aruncat pe terenul feminismului în literatură (sper), eu nu cred în proteste și mișcări de mase în online. Eu cred în acțiuni concrete: uite, nu e ok să se întâmple asta și noi astea 3 ființe ne-am adunat să facem asta ca să oprim. Că e greu spre imposibil, da, cunoaștem. Dar faci treabă sau strigi că vine lupul?
Am trecut prin episoade de misoginie care m-au făcut să mă înfurii foarte tare, am trăit momente de nesiguranță în compania unor bărbați, mă tem adesea când alerg noaptea, dar asta nu mă oprește să îmi asum că sunt femeie și îmi îmbrățișez specificitățile morale și fizice feminine. Nu voi biciui bărbații pentru că unul m-a făcut să mă simt mică ori pentru că o altă femeie suferă în acest moment din cauza unuia. Da, îmi pare rău, nu este moral să se întâmple toate nenorocirile de care suntem conștienți toți, dar nu poți propovădui ură și să te aștepți să culegi dragoste.

Nu concurez cu bărbați decât în cadre competitive oficiale, nu văd de ce ar trebui să demonstrez extra forță, extra talent, numai pentru că sunt femeie și există nu știu ce presiune venită din neant că eu trebuie să demonstrez că sunt mai capabilă decât un bărbat și că îl pot călca pe cap când vreau.
Mă surprinde și pe mine ce drăguț vorbesc eu despre armonia femininului cu masculinul în societate, deși în poezie sar adesea la gâtul bărbaților.

Feminitate toxică nu e marcă înregistrată lorena enache; încercam să fac un story cu ceva gest feminin inocent, infim, greu observabil, dar care dă bine în portofoliul feminității personale, și m-am gândit că e un fel de vrajă pe care o arunci, o capcană a feminității. Și cum toxic e la mare căutare acum, s-a lipit de feminitate. Apoi am căutat pe internet și am văzut ce înseamnă: Often the specific terminology of toxic femininity – when used to feminist ends – refers to the gender expectations that keep women subservient, quiet, and submissive to men’s domination and aggression. Momentan, nu mi-a sărit în cap nicio femeie că îmi folosesc expresia impropriu. Așa că voi continua, în ignoranța mea, să promovez exersarea feminității dulci, conștiente, care atrage și cucerește. Feminitatea care vânează, hrănește și construiește.

Eu militez pentru femeia puternică și conștientă de farmecele ei, mereu gata să lupte prin orice mijloace pentru a-și îndeplini scopurile, dar în același timp cu rochia călcată și gata de petrecere și vinuț.


Lorena Enache. Tânără și plină de speranță pentru manifestările poetice în spațiul public.
Este liderul spiritual și organizatoric al proiectului Cozy Poetry Night, prin intermediul căruia s-a bucurat de autenticitatea relației dintre consumatorul de poezie și scriitor.
După câteva încercări nereușite în mediul academic, acum este studentă la Publicitate, fericită și mulțumită într-un final că și-a găsit locul ideal pentru practicarea spiritului creativ.

am năduf

sunt pe culmile dispersării
cu pielea făină
aștept mâini să mă frământe.
ce e carantina
fără toţi bărbaţii care ţi-au dat să mănânci?
nu mă deranjează lipsurile.
nu sunt nici obișnuită cu ele, dar
e și asta o schimbare.
am pus faţa de masă roșie cu traversă aurie
m-am uitat toată noaptea pe vizor,
cu ochiul care râde am salvat imaginea voastră
cu ochiul care plânge am scris o poezie.
pe partea cealaltă, prietenii mei au ridicat paharul:
am închinat pentru noi, pentru ai noștri
pentru pisicile bagaboante și producătorii
locali de vin și verdeţuri.
am crezut că nu e centimetru din trotuar
pe care să nu fi gândit vreodată
că merit ceva mai bun

acum știu că nu e colţ în casă
în care să nu fi încercat să mă ascund
când sună telefonul și
de toate pozele cu oamenii morţi pe internet.
fac parte dintr-o specie care se protejează de orice,
mă comport de parcă sunt singura entitate care
face pământul să respire și fără mine totul s-ar dărâma:

îţi poţi imagina
toţi cireșii înfloriţi din herăstrău
toate concertele de la arenă
toată vara asta fără
faţa mea cu ochelari kitschoși
și rochiile cu flori
crescute pe linia taliei
ţigara de după kfc
nici într-un milion de ani
nu poţi înţelege lumea fără
dinţii mei proaspăt lucraţi;
cu degetele în priză și
o erecţie emoţională pasivă
îmi cauţi limba și molarii și
tot ce găsești te face să plângi.

sunt prea mică să mă tem de dezastre.
adorm în gardă dar liniștită
deși mama ar putea muri oricând.
ce mai poate fi salvat în cele din urmă,
urma de ruj de pe tifon. am ajuns
să înghit în sec pentru orice triplu eșec:
bani, dragoste, viaţă socială.

horoscopul mi-a promis vara vieţii mele.
există o fereastră fără ghivece în lumea asta
mă așezi pe pervaz și mă liniștești că
nimic nu durează cât să fim și noi fericiţi,
nici măcar asta.
mi-ar fi plăcut să înţelegi că dragostea
e obositoare când nu ajungi la raftul de sus.
fac un atac de inimă, din spatele sicriului
vă judec pantofii & bijuteriile sărăcăcioase.

singurătate floare la ureche

îmi acopăr prohabul cu un mesaj de dragoste
trimis puţin după ce ai închis ușa;
am o cutie specială pentru așa ceva,
o numesc ladă de rufe.

am sânge-n vulvă
să anim situaţia ca și cum
mă doresc o mie de bărbaţi și
stau să mă mângâie o mie de femei
să mă acopăr cu o piesă de dragoste obosită
și să încui ușa de trei ori:
scuze, dragule, aici
se intră pe bază de card premium.

aș da zile de la mine să știu cum
să te scap de obsesia de a mânui o femeie.
un prieten,
dacă îmi este cu adevărat prieten,
se va muta vizavi de mine și
îmi va trimite sms după 9 seara

lorena, pls, trage halatul pe tine
ţi se văd locurile
despre care scrii
că rămân nesărutate și
se strâng ca mimozele
când adie pielea străină și te rog
când plângi, plângi în dulap
și poate dacă te interesează
atât de mult opinia pudică,
adună-ţi cumva ideile din trenă
poartă adidași fără platformă și
să știi că te vedem când desfaci sertarul
aștepţi boala să îţi dea părul după ureche.

ce curată este singurătatea
înghit mâncarea și nu mă uit în ochii nimănui
ce curată e viaţa în care nu trebuie
să anunţi pe nimeni că îi porţi sentimente.

las absorbantul folosit pe mașina de spălat ca un răsad îmbibat. mâine
voi culege cele mai sincere și crude versuri despre masculinitate și nevoi;
mă găsesc în oglindă și
ce bine e să fiu vulnerabilă.
fotografiez bujorii, cui să trimit poze? îmi cumpăr singură de toate,
mă bucur singură de pat de flori
de hârtie igienică, de o ditamai pătură,
beau vin de unică folosinţă,
caut atenţia unui bărbat păstrat
între paginile internetului,
mă duc să plâng în dulap.
nu iubesc niciun bărbat și
nicio femeie nu mă mângâie.
nu îmi acoperă nimeni genunchii când mă dezvelesc în somn
toată viaţa asta curge într-o clepsidră
pe care din când în când un tip o sparge,
un tip o spânzură într-o piaţă publică.

așa apar eu aici
scriu despre ce nu vreau să devin și cum
mă bucur de crema hidratantă toată săptămâna.

am caserole întregi cu apeluri de la tata
și colţuri de cameră în care am ascuns partea
delicată a singurătăţii
– îngrășământ pentru ce mi se întâmplă
hipotalamic când dorm și
luminile de pe bulevard se întristează
în mine.

nu ţin bărbaţi în casă
ocupă mai mult spaţiu decât
le închiriezi
și au impresia că sunt proprietari
încep să pretindă modificări,
despăgubiri emoţionale

scuze, bro,
libertatea ta
se termină
unde încep nevoile mele.


sexting pentru neîndrăgostiţi

gândește-te la tine ca la ultimele minute
dintr-un film de hitchcock
coloana sonoră zbiară, doare sau te strânge de gât.

ești super mișto. îţi legi șireturile
în timp ce te ţii de zona lombară și
îţi curg popcorn și apeluri pierdute
din zona intimă. câteva insecte
și-au făcut scrânciob sub pat,
dansează rasputin când trântești ușa.

firele de praf de sub ochi strălucesc
când dau play pe youtube în camera
asta ar putea începe sfârșitul perfect de săptămână
cu o mână pe sub cămașa de noapte
și cealaltă tremurând pe ecran, căutând volumul ideal.
poate toată lumea face asta dar cred că așa
putem evita niște întrebări și situaţii jenante:
nu mă impresionează penisuri
mai mici decât diagonala telefonului.

tot ce văd în oglindă e saliva ta pantone.
îmi beau laptele înainte de culcare și
milioane de pisici plâng sub un pod că
nici azi nu mi-ai spus că mă iubești
că nici azi nu mi-ai reglat kilometrajul emoţional.
când ai timp, ridică două degete și înscrie-te la cuvânt.
eu aștept pe o scândură să mă apuci de
păr în timp ce mă înveţi tabla înmulţirii cu 2.

sau pot să închid lumina și să mă prefac
în sclipici pe instalaţia internetului.
o lume întreagă se schimbă când
deschid site-urile de astrologie și aflu că
încă nu am iubit pe nimeni cu adevărat
și sunt singura candidată
cu sâni mici și sânge lipsă pentru miss univers.

ești super mișto, mi-aș face salată cu portocale
și pe deasupra aș stoarce labiile tale de catifea
și câteva picături de rouă.
e o iarnă teribilă, afară sunt 18 grade,
nu mi-am închipuit niciodată că o să
fie soare și o să mă trezesc lângă tine
și din telefonul tău vor vibra mesaje de la
alt bărbat pe care îl nenorocești
cu o precizie de păianjen flămând primăvara.

goodbye, australia

îţi scriu pe instagram, acolo te văd cel mai des.
am dat drumul la căldură și
odată cu asta am început să îmi simt corpul
așa cum l-ai lăsat în primăvară.
nu sunt mândră de acţiunile mele din vara care a trecut:
am mâncat multă îngheţată și am purtat fuste scurte;
în timp ce câţiva vecini își întorceau pernele
pe toate părţile, eu turnam gheaţă și
câteva mișcări de cadână peste mesajele cu tipii din dm;
am dormit până târziu și mi-am dat părul
peste urechi în faţa bărbaţilor fără apărare;
am mângâiat pisici vagaboande și i-am
mărturisit alei mele că o iubesc;
în curajul și mintea mea puţină am purtat ruj
și mănuși dantelate, am minţit câteva fete
că au pantofi frumoși și m-am ascuns
noaptea în spatele dulapului când
m-au chemat în centru vechi.

de fapt, am așteptat toată vara
să se întoarcă cineva la mine
ca la casa părintească
să mă tencuiască,
să îmi schimbe perdelele și să
miroasă în mine a plăcintă cu mere duminica.

pe spatele cărţii poștale cu o fată roșcată stă scris
descoperă
puterea cu care ţipă dorinţă
pieptul unei femei care respiră.

sursa foto cover: unsplash

Poetă, cu un doctorat în filologie, profesoară, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei).În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here