Bună ziua, Flavia Teoc, și mulțumesc pentru că ați acceptat invitația mea la dialog. Urmează să apară la Casa de Editură Max Blecher prima dumneavoastră antologie de autor, Istoria naturală. Cât de ușor (sau cât de greu) a fost să selectați poemele incluse aici?

Bună ziua, vă mulţumesc şi eu pentru invitaţie. Istoria naturală este, într-adevăr, prima mea antologie serioasă de autor. În urmă cu vreo douăzeci de ani alcătuisem la o editură clujeană volumul Cronograf, în care pe lângă foarte multe poeme inedite am readus în atenţie un număr de poeme din volumele Înzeire şi Braţul pierdut. Diferenţa dintre un volum de poeme inedite şi o antologie este aceea că antologiei mereu îi va lipsi ceva. E ca şi cum ai sfărâma, darâma câteva castele perfecte şi ai încerca să construieşti unul la fel de frumos şi echilibrat, îmbinând piese de diferite culori şi mărimi. Pe de altă parte, însă, şi lumea noastră interioară se reînnoieşte neîncetat, uită şi reconstruieşte.  În clipa în care mi-am dat voie să schiţez un peisaj în care şi absenţele îşi au rostul lor, munca de selecţie a devenit mult mai uşoară.

Ce așteptări aveți în privința receptării poeziei dumneavoastră, a (re)descoperirii ei odată cu publicarea acestui volum?

Cititorii cărora mă adresez acum nu sunt aceiaşi cititori care îmi citeau primele două volume de poezie în anii 90. De atunci au trecut mai bine de doua decenii şi, din acest punct de vedere, putem vorbi despre o descoperire a poeziei mele.

Recunoaşterile şi confirmările, dacă ai sentimentul că nu vin dintr-un joc conjunctural, te ajută să îţi integrezi naivitatea că poţi prinde în cuvinte tot ceea ce simţi ca pe ceva firesc. Te ajută să trăieşti cu ea şi să scrii ca şi cum n-ai şti că tot ceea ce simţi nu poate fi prins în cuvinte.

Debutând publicistic în anul 1989 şi editorial în 1992, am fost asimilată generaţiei 90. Eram atunci tineri scriitori care, după o jumătate de secol de dictatură, învăţam modul liber de a fi al literaturii şi această deschidere extraordinară de a ne întâlni, de a călători, în reveria unor promisiuni infinite. Aceasta a fost starea de spirit a generaţiei 90 şi eu cred că s-a transmis ceva din acest sentiment ca o continuitate în scrisul nostru, însă nu şi un anumit climat, o anumită formaţie intelectuală care să instituie puncte comune. Le sunt recunoscătoare criticilor mei de până acum care mi-au citit poezia fără să o plaseze în anatomia unei generaţii. A recunoaşte individualitatea fiecărei voci poetice nu înseamnă în mod necesar a nega ideea de generaţie, ci a locui în ea într-un mod organic, natural, înfrumuseţând-o fără să îi preiei atributele. În ce priveşte receptarea poeziei mele, dacă cititorii vor găsi prilejul să fie intrigaţi, emoţionaţi sau derutaţi citindu-mi poezia, pentru mine este suficient.

Titlul antologiei dumneavoastră reia titlul ambițioasei și fantezistei Istorii a lui Pliniu cel Bătrân. Care e legătura între „colecția” dumneavoastră de poeme și inventarul antic al tuturor faptelor lumii văzute?

Istoria naturală este şi titlul unui poem din volumul Braţul pierdut, însă titlul antologiei a fost ales de poetul şi editorul Claudiu Komartin, propunere care m-a bucurat la început, de care apoi m-am îndoit şi, în cele din urmă, am acceptat că este cea mai bună opţiune. Prin deschiderea metafizică a demersului său, Istoria lui Pliniu cel Bătrân poate oricând să respire într-o lume nouă, datorită feluritelor legături, andocări, prelungiri din inventarul faptelor lumii văzute. Ca posibilitate umană, literatura e infinită, de aceea nu mă îndoiesc că atât scriitorii cât şi cititorii pot reface în lecturile lor, în mod intuitiv, legături cu marile ritmuri universale.

Ați studiat poezia Scandinaviei medievale, fiind autoarea unui studiu dedicat limbajului poezie scaldice, publicat, în 2017, la frACTalia. Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă „lecție” pe care o poate furniza această istorie a poeziei ca efort îndelungat, colectiv, responsabil, de alcătuire a unui limbaj și a unei civilizații?

Limbajul poeziei scaldice este preocupat de o anumită rigoare logică, nu mizează pe inocenţă şi pe spirit ludic. În poezia scaldică, strofa este formată din opt versuri, fiecare vers cuprinde șase silabe, trei accentuate și trei neaccentuate. Fiecare jumătate de strofă este formată din două cuplete, iar  fiecare cuplet începe cu două silabe accentuate care încep cu același sunet. Prins în chingile atâtor forme fixe, scaldul suferă de nostalgia unui limbaj mult anterior acestor structuri pe care versul scaldic le impune, o nostalgie a gratuităţii actului poetic. Sufletul scalzilor vikingi este la fel de stihial şi necanonic ca al oricărui alt poet. Această tensiune între stihialul unei exprimări poetice spre care tinde vocea scaldului şi forma fixă în care trebuie turnată poezia a dus la elaborarea unor metafore kenning extraordinare. De pildă, corăbiile sunt desemnate în mod metaforic ca schiurile alunecoase ale tărâmului peștilor, cerul este povara piticului Austri, mintea este desemnată ca încâlceală a vântoaselor femeilor troll, războinicul descântă tristețea lupoaicei şi îi aduce bucurie (leşuri), etc.

O altă lecţie demnă de luat în seamă ne este furnizată de o secvență de folclor islandez, Bergbúa þáttr (Povestea celui care locuiește în munte), în care un troll provoacă doi oameni adăpostiţi în peștera lui în drum spre biserică să înveţe cuvânt cu cuvânt douăsprezece strofe dintr-un poem pe care trollul îl recită doar de trei ori. Cel care reușește să reţină poemul trăiește o viaţă lungă și bogată, însă cel care nu va trece acest test, moare în mai puțin de un an. Semnificaţia sedimentată în această secvenţă ne învaţă că există o cunoaştere legată de păstrarea propriei tradiţii, cunoaştere care asigură dăinuire.

Locuiți în Danemarca și traduceți din limba daneză. În ce mod este poezia dumneavoastră influențată de personalitatea traducătoarei, de bilingvism?

Cu toate lucrurile noi care mi-au intrat în viaţă m-am certat la început, le-am negat, am intrat în conflict cu ele, însă în cele din urmă am intrat în dialog. Munca de traducere face parte din acest dialog în care am intrat cu limba daneză şi cu literatura daneză contemporană. Limba daneză este o limbă dificilă, în care rareori putem recunoaşte cuvinte din stratul latin. Cu toate acestea, atunci când am intrat pe teritoriul etimologiilor, totul s-a luminat. Un cuvânt precum vand, care se traduce prin apă, derviă din latinescul unda, care în latină înseamnă val. Danemarca este o ţară măturată de vântoase, chiar şi în cele mai toride zile de vară. Gălăgiosul călător, metaforă kenning care desemnează vântul, a făcut aşadar ca termenul care desemnează valurile să fie adoptat şi să desemneze în limba daneză toate tipurile de apă. Traducând poezie, explorând etimologii, le-am integrat în mod inevitabil în universul meu poetic, însă cred că va mai dura puţin până să putem vorbi despre acea influenţă la care vă referiţi.

Sunteți nu doar poetă, ci și prozatoare: ce îi lipsește poeziei și poate fi, în schimb, suplinit cu succes de structura textului în proză?

A scrie în proză este pentru mine o altă vârstă poetică, o vârstă scuturată poate de fabulos şi oniric. Am avut nevoie de timp şi de erori ca să îmi accept vocea poetică în proză, să o văd altfel decât ca pe o oprelişte lăuntrică. Textul în proză scoate la lumină claritatea unei suprafeţe armonioase, deschisă dialogului, izolată de multiplicitatea virtuală a textului poetic, însă acelşi text, citit în fracturare, ar putea la fel de bine să se coaguleze într-un poem fluviu care se auto-organizează sub ochii cititorului. Mi s-a întâmplat, de exemplu, să reiau într-un capitol din romanul Kyrie Lex tema pictogramei aleph care în cultura pro-sinaită simboliza un taur, temă despre care scrisesem într-un poem compus prin anii 90.

Cum devine poezia „o listă de cuvinte suspecte”?

Un amic poet spunea cândva că trebuie să munceşti pentru ca daimonul să se poată folosi de cultura ta şi de cuvintele tale. Suspecte sunt cuvintele pe care le abuzăm aşezându-le în combinaţii opace, cuvintele ale căror latenţe nu reuşim să le activăm în poezie. Din cauza lor, poemele pot deveni tăceri asurzitoare.


Flavia Teoc (n. 1971, Cluj-Napoca) este absolventă de Filosofie la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Unui masterat în Filosofia Culturii i-a urmat doctoratul în Filologie (2018). A publicat volumele de poezie: Înzeire (1992), Semn către cetate (1994), Din casa lui Faust (1998), Brațul pierdut (2001), Cronograf (antologie, 2004) și Fiord (2014). Pe lângă acestea, a mai publicat cărți de interviuri, romanul Kyrie Lex (2009) și studiul Limbajul poeziei scaldice. Metafore kenning și termeni poetici în poezia scaldică a secolelor VII-XIII (2017). Este traducătoare din limba daneză și editor la editura Synapsis din Aarhus.


SCRISOARE FURNICILOR DIN ITAKHA
(corona summer)

Dacă veţi ajunge la mare, daţi-mi un telefon, să-mi spuneţi că sunt acolo
Atât. Un telefon scurt nu o ilustrată pe care să lingeţi timbrul
Spuneţi-mi că m-aţi văzut scuturând cearșaful
Că v-am hrănit cu miezurile de pizza căzute de pe el
Că v-aţi răcorit la umbra trupului meu sărat
Că v-am dat cola dintr-un dop de bere
Spuneţi-mi la telefon că aţi dormit în locul meu cât am fost în apă
De fapt, spuneţi-mi că n-am ieșit din valuri trei ceasuri încheiate
Și m-aţi crezut moartă
Ca să îmi spuneţi toate astea, urcaţi-vă una pe umărul celeilalte
Și ridicaţi-vă în văzduh precum o sârmă neagră, vibrândă și mișcătoare
Și când răspund Alo, spuneţi-mi Tu, doar atât
Și voi ști că m-aţi văzut la mare și tot restul poveștii

Asta le-am poruncit furnicilor care mărșăluiau spre sud, ducând în spate
Frunze verzi de dud și boabe de muștar
Le-am poruncit, pentru că toate sunt soldaţi
Și una nu ascultă de vorbă bună.


MARTIE

Sub casa asta coclește o comoară.
Flacăra ei tresare măruntă sub piciorul mesei
De-acolo se prelinge pe tacâmurile lustruite cu oțet și în paharul cu apă,
Pâlpâie din nou în candelă și în inima pisicii,
În locuri alcaline, pline de iubire și de presimțirea morții
Între lumină și mine stă o ușiță de lemn și limba de foc a șarpelui
Încolăcită noaptea în jurul avioanelor prăbușite în Pacific
Dimineața devreme respirația îi miroase a Gucci și cherosen
E martie și ploile picură uneori floare de soc
Mirosurile aduc gâze colorate pe care șarpele le înghite
În somn, dinspre răsărit
Răsuflarea Ierusalimului aburește geamurile.


IUNIE

Vara e respiraţia electrică prin care ciripesc
Fără să fiu pasăre.

În locul îndepărtat unde latră câinele
Și sarea-i gustoasă în mâinile femeii bătrâne,
M-așteaptă purecii melancolici, hrănindu-se cu
Ultima moleculă din nisipul verii trecute.

Pentru ei voi urca muntele
Cu faţa acoperită de funingine și raze.


DECEMBRIE

Vei citi această scrisoare la strălucirea borcanului cu miere
Mișcându-ţi pupilele de la stânga la dreapta, tăind fâșii prin lumina
pământească a soarelui digerat de gușa albinei, la ora când gheaţa
Trece dintr-o fereastră în alta ca un talaz de boturi umede.

Sau o vei citi cu voce de tare până când cuvintele se vor vedea
În trup plutind prin aura onirică a craniului tău sau până când te vor părăsi
Ca o coadă de cometă fugind de propriul cap.

Așa vei citi această epistolă, dacă o voi scrie cândva.


SEARĂ DE IANUARIE CU AUTOBUZUL 33

În buzunarele largi
Mâinile mele se pot ghemui
În seara asta nu-ncrucișez
Spada cu nimeni

Dincolo de geam
Chip de mumie duce văzduhul
Eu sunt boala de oase
Care n-o va ajunge

La ultima staţie
Mă-ntreb dacă banchetei albastre
Nu-i va lipsi căldura
Trupului meu

Singurătate cu miros de mușama
Să nu rămâi în cotloanele minţii
Pe frigul din ceafă îţi jur
Nu voi uita.



sursă fotografie cover: Unsplash

Poetă, cu un doctorat în filologie, profesoară, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei).În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here