Vara se numără reușitele examenelor naționale, ca și inerentele lor gafe, iar literatura română (re)devine o știre: negociate și comentate sunt incapacitatea elevilor de a „produce text” original, inactualitatea programelor școlare, analfabetismul funcțional și, nu în ultimul rând, miturile literaturii „canonice”, care, se spune, merită mai mult. Chiar și așa,  suntem înconjurați, asaltați, fascinați de numărul mare de liceeni care scriu literatură și se raportează la domeniul ei ca la un teren viu și fertil. În actualul dosar Stand Out vă prezentăm câteva nume reprezentative pentru promisiunile pe care poezia recentă le face viitorului. Poemele liceenilor invitați sunt completate de interviuri mature, vizând sensul poeziei și al scrisului, limitele canonului literar școlar, dar și modelele care îi inspiră pe (câțiva dintre) adolescenții poeți ai anului 2021.


Bogdan Vișan (n. 2002) este elev al Colegiului Național „Unirea”, Focșani. A publicat deja un grupaj de poeme în „Poetic Stand”, cât și în alte publicații online, precum „Echinox”, „Mafia Sonetelor” și „O mie de semne”.


1. Pentru că e o întrebare care te va exaspera de-a lungul vieții, m-am gândit ca noi să îi consemnăm răspunsul. Cum ai început să scrii?

Am început să scriu în clasa a IX-a. Auzisem atunci că poezia este cea mai înaltă formă a literaturii și așa am considerat-o de bunăvoie. Putem ridica, evident, câteva probleme: ce înțelegem prin cea mai înaltă formă și pe bază căror criterii departajăm înălțimea în literatură? Cărei poezii îi oferim locul de fruntașă în chestiunea înălțimii, din ce perioadă și a cărui autor? Să presupunem că, în genere, poeziei, fără mențiuni adiționale. Am început să scriu atunci, întrucât, într-o anumită măsură, am încercat să experimentez obiectul acelei forme dificile, ermetice, inaccesibile, așa cum o priveam cu admirație.

2. Ai ales poezia pentru că…

Este biotopul în care se așază cu succes biograficul, starea vaporoasă și/sau rigidă, tripul, weirdnessul, nebunia încifrării și altele asemenea.

3. Care ai spune că a fost momentul cheie pentru evoluția ta ca poet?

Momentul cheie a fost cel în care am început să citesc poeții contemporani în volume, nume pe care le voi menționa imediat mai jos. Primisem indicații de la persoane dragi, astfel că am mers pe mâna lor, iar alegerile nu m-au dezamăgit. Tind să cred că evoluția ca poet funcționează astfel: cu cât potrivești mai multe peste fundament, cu atât facilitezi progresul. În ceea ce privește fundamentul, discuția se bifurcă pentru moment: fie este de dorit o bună cunoaștere a acelor poeți ce au marcat ultimele secole, fie a acelora ce marchează actualul. Eu unul mărturisesc că după fiecare plachetă de poezie citită aștept să văd ce noutate găsesc în firescul scrierii mele. 

4. Numește câțiva poeți/ câteva poete a căror artă te influențează/ te inspiră și despre care crezi că merită să fie în canonul școlar. (De ce?)

Alex Văsieș, Vlad Moldovan, Ștefan Baghiu, Medeea Iancu, Deniz Otay, Mircea Andrei Florea, Anastasia Gavrilovici, Tudor Pop, Ruxandra Novac, Dan Sociu, Andrei Dósa, Gabi Eftimie, Andrei Doboș;

Nu militez ca poeții contemporani să apară în canonul școlar și nu pentru că nu își au locul printre autorii deja prezenți, ci pentru că poezia (să o numim veche) este deja o provocare pentru majoritatea elevilor. Desigur, am putea spune că poezia nouă are o tematică largă, accesibilă noilor generații, astfel că acestea ar trebui să poată rezona cu ea cu ușurință și să fie capabile să o priceapă, în teorie. Prevăd, de fapt, o mare de oameni întrebându-se ce vrea să zică poetul în secvența Bucureştiul ăsta îmi înnegreşte unghiile pe care le tai în fiecare dimineaţă pentru tine, pentru că s-ar putea să te întîlnesc. Mă bărbieresc pentru tine, mă dau cu deodorant pentru tine, mă împrumut de haine pentru tine. (Dan Sociu, Cîntec eXcesiv I) și tocmai pentru că aceasta este tehnica învățată de a privi poezia. Nu sugerez că nu este bună, ci că arareori mai funcționează. În plus, am putea considera că este suficient de bizar ca cineva să le spună unor elevi că se dă cu deodorant, nu?

5. Încheiem într-o notă subversivă: cu ce rămâi din literatura „studiată” în școală?

Este o întrebare dificilă, dar nu pentru că nu aș avea ce să aleg pentru a răspunde, ci, din contra, pentru că literatura pe care am studiat-o în școală a fost, în mod surprinzător, îndestulătoare, nu prin cantitate, ci prin conținut. Evident, cele cu care am rămas au lipsuri, de aceea consider că misiunea fiecăruia constă în a-și completa, socotind necesar, lacunele. Totuși, într-un sens, școala are misiunea de a arăta elevului ce, cum, de ce, unde și rămâne ca individual cunoștințele în materie de literatură să fie însușite. De pildă, aș putea spune că rămân cu imaginea unor personaje, a unor perioade, a unor stiluri de a scrie reprezentative pentru panorama literaturii românești, deși aceste imagini nu ocupă decât o parte neînsemnată în întreg ansamblul; rămân și modurile de a gândi, discuțiile contradictorii pe baza literaturii sau a părerilor unor critici literari au un impact mai mare decât literatura în sine, în unele privințe; totuși, aș fi dorit să nu rămân cu un stil școlăresc de a face, să zicem, mare parte din lucruri.

În ultima vreme s-a tot menționat lipsa autoarele din canonul școlar, din programa de bacalaureat, astfel că una dintre probleme este faptul că, în genere, elevii nu rămân cu o privire asupra literaturii scrise de femei. În ceea ce mă privește, am avut oameni care au menționat de Hortensia Papadat-Bengescu, de Sofia Nădejde, de Nora Iuga, de Svetlana Cârstean, de Anastasia Gavrilovici. Simpla mențiune este suficientă, mai ales când îndreaptă omul spre ceea ce caută sau spre ceea ce ar trebui să caute la un moment dat, căci literatura scrisă de femei nu mai este una peste care să se poată sări, mai ales că ajunge să se profileze convingător în spațiul românesc.


Aphex Twin –
S950tx16wasr10 [163.97]

Plimbări pe străzi,
din bucătărie în străzi,
din curte cimentată
în străzi. Din bucătărie
înspre apusul peste zi
și-nspre noua zi.
Și nu te sinchisi
când repeziciunea
intră-n lume.
Cunoști adaptarea
la aste viteze:
bruschează spirit,
lovește-te de obiect,
fragmentează.
Tronează iubirea
celor abia vizibile
în privirea îngustă.
Ascultă,
căci mâinile astea
nu mișcă din control,
altceva e maestrul
dinamicii tale.

Luminoasă treabă între stații,
între oamenii proeminenți
și copleșitori, dar caut refugiu.
Scap repede de ei, fără fugă,
cu tot mai puțină vigilență.
Hai noi în mașină spre apă
și cum radiem, așa să facem
să dispară de-aici împrejurul
cu extazul inerției noastre.
Cum se face că nouă nu ne plac
aceleași treburi, dar ne place
astă treabă n-aflăm nici la
dimineață. Drumuri scurte,
rafală potolită pe geam și
mergem cu toate până unde
reușim să ne mai ținem
intacți sub cele ce se-ntâmplă.
Târziu: reset. Cu liniște precisă.
Cerul s-arată vârtej-semnal.
Dăm la o parte cele ce nu sunt
până la cele ce puține rămân,
până la imprecizia de-aproape
și când pe-aproape pierd semnal.

LO-FI

Ne va limpezi rutina, însă până atunci
devastăm cu control, punem capăt forței
și-ncet-încet dezvoltăm deprinderea
plăcerii factuale. Întâmplări din direcții
nerecunoscute: valuri urcă un timp,
coborâm și noi până la nouă atingere
cu creștet tulburat de senzație miraculoasă.
Șesul tremură cu cât apropii corpul
ca-n mișcarea refractară a polilor,
stăm prinși și ne obosim sub clarul
zilei. Tăcerea urcă. În trecut visam
închistarea sinelui, acum ne-mpingem
spre dezagregare, așteptăm fărămițarea
limpede, fără durere, ca sfârșirea
atrocităților. Căci e soarele într-un joc
minimal ce ne acoperă, astă lumină
a zonei liminale ce ne descoperă.
Ne revărsăm în cele apropiate nouă.
În pământ cald, în torace pulsând
și în plex solar, căci e greu de crezut
că vom atinge aici preabuna stare.
Pe-o așa vreme, vreau doar să merg
în păduri și lângă ape cu musculițe
așa mici că te stânjenește micimea
oamenilor. Să visăm la micșorare.
Ascultând cum mișună toate vietățile
infinitezimale, lipim urechea de sol
cu dragoste pentru LO-FI din natură.
Și-aici nu ne mai stă nimic în putere.
Si-aici venim să ne-ntregim pe loc.

HAIBUN

Fata pătrunde cu oboseală, precum te sedează prin abur alcoolizat. E seară întru plăcere. Cine acceptă statornicie pierde din delectare. Compilația you’re in a bathroom at a 1985 party răspândește confuzia, fețele stridente amețesc și nu permit să te ghemuiești cu palme strânse pe creștet. Răvășire în calm, sunete propagate în baie neon luminescent. Cu teamă, te oprești în mijlocul zarvei tale. Ecoul ajunge răsfrânt, dar nici nu deranjează, atunci când tai răsuflare cu metodă. Omule împovărat, te ține pe umeri cât te îndrept spre simț facil. Începi să te pricepi la cele străine, ușurimea te emoționează. Ușurimea îi ajunge pe cei slabi. Afară dai de cerul-transparență. De câte ori vezi purpuriul cald să pierzi opacitate. Învelit în pături, cu trepidație, transpiră fericindu-te, căci trupul eliberează mișcările doar din ghidaj. Întâmplările din luminiș și ultrasolarul. Pe creștet picură alint, atinge tot ceea ce fragil te lasă, căci grația va ocoli omul cu disfuncția în rămășită. Acum frânge ocol, arată-te pe umerii mei cum treci deasupra orașelor evanescent.

Pe umerii mei
cum birui oraș
iridescent.


sursă fotografie cover: Unsplash

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here