Vara se numără reușitele examenelor naționale, ca și inerentele lor gafe, iar literatura română (re)devine o știre: negociate și comentate sunt incapacitatea elevilor de a „produce text” original, inactualitatea programelor școlare, analfabetismul funcțional și, nu în ultimul rând, miturile literaturii „canonice”, care, se spune, merită mai mult. Chiar și așa,  suntem înconjurați, asaltați, fascinați de numărul mare de liceeni care scriu literatură și se raportează la domeniul ei ca la un teren viu și fertil. În actualul dosar Stand Out vă prezentăm câteva nume reprezentative pentru promisiunile pe care poezia recentă le face viitorului. Poemele liceenilor invitați sunt completate de interviuri mature, vizând sensul poeziei și al scrisului, limitele canonului literar școlar, dar și modelele care îi inspiră pe (câțiva dintre) adolescenții poeți ai anului 2021.


Ana Pasanciuc, născută la 26 septembrie 2005, la Câmpulung Moldovenesc.
Elevă a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava.
Membră a Casei de Poezie Light of ink.


1. Pentru că e o întrebare care te va exaspera de-a lungul vieții, m-am gândit ca noi să îi consemnăm răspunsul. Cum ai început să scrii?

Am început să scriu după ce am fost la lansarea cărții lui Vlad Berariu în ianuarie 2021. Domnul profesor de limba și literatura română mi-a propus să încerc să scriu poezii. De atunci am început să îndrăgesc poezia și să vreau să aflu cât mai multe despre aceasta. Am continuat să caut și să citesc mai mulți autori, reușind să îmi dau seama care stil de poezie mi se potrivește.

2. Ai ales poezia pentru că…

Pentru mine, poezia reprezintă un mod excepțional de a vedea lucrurile. De când scriu, percep situațiile într-un mod diferit, sentimentele mele fiind accentuate. Aceasta acționează asupra mea ca un drog, iar dorința de a consuma poezie devine din ce în ce mai intensă.

3. Care ai spune că a fost momentul cheie pentru evoluția ta ca poet?

Momentul cheie pentru evoluția mea ca poet a fost atunci când am devenit membră a Casei de Poezie Light of ink.

4. Numește câțiva poeți/ câteva poete a căror artă te influențează/ te inspiră și despre care crezi că merită să fie în canonul școlar. (De ce?)

Andra Rotaru, Andrei Zbîrnea, Dan Sociu, Claudiu Komartin, Adrian Diniș, Anastasia Gavrilovici, Dan Cristian Iordache.

Consider că acești poeți merită să fie în canonul școlar deoarece creațiile lor literare au un puternic impact asupra cititorului și se ridică la standarde înalte. Poeziile lor mi se par bune din multe puncte de vedere.

5. Încheiem într-o notă subversivă: cu ce rămâi din literatura „studiată” în școală?

Având în vedere că nu am studiat foarte multe opere literare nu pot să am o opinie concretă.


nu știu dacă îmi place mai mult rozul sau negrul
vodka în sânge
fumul toxic al țigărilor
invadează plămânii roz
îmi curg prin vene
hematii de pușcăriaș rus
cuțite de măcelărie
prin haine de militar

pistoale ascunse
în geci de piele rupte
haos cu gust de rodie

aroma îmbătătoare
a florilor de iasomie
în echilibru pe clădiri
dărâmate
de dulcea explozie nucleară

foc în becuri halogen
dimetiltriptamină în capilare
leagă-mă
dezleagă-mă de rășina
unui copac

scriu de parcă centrul universului aș fi eu
cui nu îi place asta
sunt convinsă că nu însemn nimic
un nimic folositor cum e un atom

fundal pustiu
în care gândurile se distorsionează

efect colorat

îmi stă pe retină
imaginea întoarsă a unui
sâmbure de lămâie
albastrul pătat al cerului de aprilie
cireșii abia înfloriți
se întâmplă ceva straniu cu mine
dispar gândurile din vară de moarte
paralizie a tuturor obiectelor din jur
calc pe flori în loc de cadavre
prea multă culoare aici
vreau să-mi recapăt negrul din suflet
m-am internat
într-un spital de nebuni
pereții albi îi văd în ceață
noaptea cu nori
mă lasă fără somn
dă-mi iarbă rea
să-mi înec plămânii
cad în gol de pe pietre
aș vrea, dar încă nu pot să mor
ca o floare de mai
apoi să uit de mine
într-un univers nou
nefericit
mă voi transforma în altcineva
eșec al dorințelor tale
doar cu o speranță pierdută
și o chitară dezacordată
nici nu îți mai cer
o cale, un drum
știu că vei veni
rătăcitor printre galaxii

adicția călătoriei în timp

te uiți la aceeași poveste
niciodată nu te vei sătura
de tristul tău drum
cu cioburi din paharul
de sărbătoare al mamei

atingerea pierdută
a tabloului cu ramă
încă fină de cupru
se oglindește
imaginea lacului de cristal
din pădurea de stejari învechiți

amintirea zilelor toride de vară
culegând coada șoricelului
de pe câmpul copt cu
flori medicinale

te cuprinde somnul
întins pe iarbă
e verde cu greieri în ea
îți e și frică
de posibila reptilă
mișună sâsâind prin întinsul câmp

lămâi de verde-mucegai

îmi plac florile
și poeziile triste
lalelele roz și atât
mă tulbură ritmul interior
al peretelui acesta
cu ciorapii rupți
agățați de mânierul ușii
amprente
praf crescut pe blatul
de tei și
masa cu cărți neortodoxe
2 bomboanele expirate
lângă mi-am lăsat
dorința de viețuire
aștept să stau veșnic
între un perete alb
și unul negru
apa cu sare cristalizată
pe pielea mea
arde ca un acid
periculos de laborator

agonizând durere

o vestă anti-glonț
și un vis spulberat în aer

mă uit la cerul gri
trec peste zile ușor
fără remușcări

am lăsat în urmă
suflete să zacă
o scrisoare de adio

destin neschimbat
vieți pierdute în noapte

îmi doresc să mă înec în soarta mea
pe singurul meu drum

gloanțe, corpuri, sânge
urme de umbre și groază

sârme taie trupuri
control asupra ta

un iad închis
și câteva dâre adânci

vulturii mereu zboară singuri 
întotdeauna luptă pentru ei

uiți durerea
nu mai visezi la ea

te imaginezi ca un copil inocent
lipsit de frica zilei de mâine

suferința e doar un gând
dispare când meditezi
asupra altui obiect

matur captiv
între gratiile imaginației


sursă fotografie cover: Pawel Czerwinski on Unsplash

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here