Gheorghe Cîrstian (n. 25 mai 1961, Colți-Buzău) este profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava. Coordonator al Casei de Poezie Light of ink (fostul Club de Poezie Alecart). Inițiator și organizator al Concursului național de jurnalism cultural „Mihail Iordache”. Realizator al antologiei de poezie „Casa de Poezie” (Vinea, 2018) și al antologiei de proză scurtă Bref (Accent Print, 2016). Organizator al Serilor de Poezie L.ink.



Domnule profesor Gheorghe Cîrstian, vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația mea la dialog. Suntem, de ceva timp, în iureșul mai mult sau mai puțin justificat al blamului aruncat în cârca profesorilor de literatură: „elevii nu mai citesc sau, în orice caz, nu mai citesc din plăcere”. Dumneavoastră, ca mentor al Casei de Poezie Light of Ink, infirmați această prejudecată: elevii dumneavoastră nu sunt doar cititori profesioniști, ci autori deja maturi, auto-conștienți, auto-critici, ei înșiși. Există vreo rețetă care, aplicată constant, a asigurat această reușită sau consecvența ei a ținut mai degrabă de circumstanțe favorabile?

Eu trebuie să-i mulțumesc poetei și profesoarei Olga Ștefan pentru invitație.

Răspunsul la întrebare e: și rețeta, și circumstanțele. Rețeta: să vii la clasă, în prima oră, cu Poeme de amor de Mircea Cărtărescu, să le citești liceenilor de-a 9-a, fremătând în bănci, poemul Steluţe în genele ei, cu finalul lui grav, să le reciți Aprinderea stelei Absint, un poem lung, de o cursivitate debordantă, ca și cum ai dialoga natural cu prietenii, și să pleci; să vii a doua oră cu două volume: Floarea de menghină de Svetlana Cârstean și Cobalt de Claudiu Komartin, de pildă, și să-i întrebi din care le citești, să le citești și să pleci; să vii a treia oră cu trei volume (nu mai dau titluri, îmi plac atâtea volume – și poezia lor e seducătoare), să-i întrebi din care le citești, să le citești și să pleci; să vii a patra oră cu patru volume și să nu-i întrebi din care le citești, să nu le citești, să le vorbești de programă, de manuale, de teme și să pleci. La începutul orelor următoare, un licean din șapte te va ruga să citești – citești cinci minute poezie, oră de oră. Circumstanțe favorabile: să întâlnești pe holul Colegiului un licean sau o liceană și să-l/o întrebi dacă scrie poezie – răspunsul e, în cele mai multe cazuri, afirmativ, aproape niciodată categoric negativ; să-i spui să-ți trimită niște texte – și să le primești, în cele mai multe cazuri; să-i răspunzi aplicat pe text, scriindu-i (3 pagini) despre cele bune ale textului; să-i dai întâlnire și să-i dai volume de poezie; să-i spui să-ți trimită alte texte – și să le primești, în cele mai multe cazuri; să-i dai întâlnire și să-i vorbești (3 ore) aplicat pe text. Un licean din șapte va scrie de-acum încolo. Sau nu va scrie acum – rebut recuperabil. Răspunsul la întrebare e: nici rețeta, nici circumstanțele – (misterios) altele am eu în sufletul meu, dar de!

Cum a luat naștere acest longeviv club de literatură? (El a existat, din câte știu, și sub alte nume, Alecart fiind unul dintre cele care continuă să supraviețuiască.)

Clubul e din 1993, are 28 de ani. Eu am scris poezie în liceu și în facultate, și în primul an ca profesor, apoi am renunțat. Pasiunea a rămas, dar s-a convertit: nu mai scriu eu, îi sprijin pe alții să scrie. Alții fiind, în primul rând, dar nu numai ei, elevii mei de la Petru. Timp de 15 ani, clubul s-a numit Cenaclul literar „Săgetătorul”, varianta suceveană a cenaclului național înființat de profesorul Tudor Opriș. În 2008, profesorul Emil Munteanu din Iași, fostul meu elev de la Școala Drăgușeni, m-a invitat să particip la proiectul Alecart: a fost nu doar o schimbare de nume, Clubul de Poezie Alecart, ci și o schimbare de atitudine, un salt valoric foarte important. În 2018, după despărțirea de Alecart, o firească rebrenduire : Casa de Poezie Light of ink.  L.ink – o legătură de cultură. La Petru am găsit ce căutam (și continui să găsesc): elevi talentați, colegi înțelegători, conducere înțeleaptă – adjectivele folosite exprimă întocmai caracteristicile substantivelor.

Sunteți, dincolo de profilul profesorului, un cititor de poezie aplicat și entuziast. Cui datorați această pasiune?

Cu siguranță, profesorilor mei. Lui Ion Diaconu aka nea Nelu, generosul meu profesor din liceu, și lui Mihail Iordache, profesorul meu admirabil din facultate. Și colegilor mei, care citeau și scriau poezie: Celia Diaconu, de pildă, în liceu, sau Mircea A. Diaconu (strălucitul critic literar de astăzi), la facultate. În liceu, mâncam poezie pe pâine. Blaga și Nichita erau reperele fără leac: purtam volumele lor și în buzunarele largi ale sacoului de uniformă școlară. La facultate, aceste modele au fost brusc înlocuite de Mircea Cărtărescu sau Adrian Alui Gheorghe, ca să dau tot câte două nume. Hotărâtoare a fost, de fiecare dată, participarea la ședințele de cenaclu: și la liceu (ședințe ținute, uneori, în Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura – imaginați-vă: adolescente și adolescenți citind poeme înflăcărate în iarbă, printre sculpturi), și la facultate (ședințe organizate, de regulă, în căminul studențesc). Ca orice foc (viu), pasiunea pentru poezie trebuie întreținută, altfel, pentru o bună perioadă sau pentru totdeauna, ea se stinge.

Ce-l poate face pe un elev să iubească poezia? Ce credeți că îl îndepărtează? Sunt „iremediabile” gusturile formate în liceu și afirmate cu vehemență?

În timp, gusturile se schimbă. Madlenele (poetice) din liceu își pierd savoarea, odată cu depărtarea de perioada adolescenței. Înnebunit după Blaga în adolescență, azi eu însumi privesc poemele blagiene c-un rece ochi. Iubirea pentru poezie vine pe văzute sau pe nevăzute, deseori în urma unei „lovituri” în plină figură: poetul Vlad Berariu, fostul meu elev, are și acum „rana” provocată de impactul întâlnirii cu volumul lui Dan Sociu, vino cu mine știu exact unde mergem, de care pomenește mereu. În ultima perioadă, după publicarea volumului de debut, Vlad s-a desprins de viața cărților de poezie și nu pare să mai fie atât de înflăcărat. Și nu e singurul. Invers, văd elevi de-acum care se entuziasmează „iremediabil” citind volume de dată recentă. Altfel spus: pe elevi îi apropie de poezie poezia, tot ea îi îndepărtează. De altfel, ei știu cel mai bine care-i faza cu iubitul.

Pe lista extinsă a poeților din care elevii „dau BAC-ul” îi regăsim pe Eminescu, Bacovia, Blaga, Barbu, Arghezi, Stănescu, Sorescu… Cine e, în opinia dumneavoastră, marele absent/marea absentă a acestei liste? De ce?

Mircea Cărtărescu. Opinie profund personală, dar cu acoperire pe mai toate palierele cu însemnătate (și) didactică. La 65 de ani, Mircea Cărtărescu este, în datele esențiale ale receptării de către critica literară și de către publicul cunoscător, un clasic în viață. Oficializarea în programa de bacalaureat trebuie să-și urmeze cursul firesc. Mircea Cărtărescu e literalmente poet în tot ce a scris. Nu vorbesc doar despre volumele ca atare de poezie. Sau despre Levantul. La rigoare, el scrie poezie și în Nostalgia, și în Ttravesti, și în Orbitor, și în Solenoid, și în Melancolia. Jurnalul lui este constituit pe o structură fundamental poetică. Înțeleg prin poezie un tip de subiectivitate în registru obsesional, o inflorescență care-ți taie respirația, la propriu, ca un ciorchin de negi. Creația lui Mircea Cărtărescu e poetică în acest sens – și continuă admirabil spirala în care îi regăsim pe Eminescu et comp.

Casa de Poezie este antologia completă a absolvenților „școlii de poezie” (simbolic și cu afecțiune numite așa) de la Suceava. La ceasul bilanțului pe care îl reprezintă acest eveniment editorial, care ați spune că sunt sunt constantele, punctele comune ale tinerilor poeți pe care i-ați format aici?

Antologia din 2018 de la Vinea spune lumii large cât de importante sunt diferențele, nu punctele comune. Textele celor 100 de tineri poeți nu pot fi închise într-un șablon: nu apar formulări stereotipe, nici repetări mecanice fără discernământ, nici chiar clișee verbale specifice vârstei (sunt exclusiv creații din perioada liceului). Textul Cosminei Moroșan (axat pe comparație și pe livresc) diferă de textul Anastasiei Gavrilovici (lucrat în tușe groase și asumând tare sociale), care diferă de textul lui Deniz Otay (marcat de organic și rezonanțe metaforice). Și tot astfel. Punctul lor comun – valoarea intrinsecă: fiecare text își este propriul model. Această calitate a făcut posibilă alcătuirea unui volum inedit, cu o structură polimorfă, care ar merita să ajungă măcar în bibliotecile liceale.

Pe care dintre absolvenții dumneavoastră îl sau o așteptați încă (entuziast) să debuteze în volum, să revină la poezie? Reamintiți-ne câteva nume la care ar trebui să fim mai atenți.

Nu sunt atât de mulți (30+5), dar pot forma, la rigoare, o Uniune (era să spun o Legiune).  

Îi aștept pe cei 30 de absolvenți din Petru: Roxana Baltaru, Ana-Maria Lupașcu, Andreea Teliban, Andreea Despina Popovici, Georgiana Toderaş, Mihaela Andreea Şuleap, Ioana Sainiuc, Viorica Schipor, Daniela Bejinariu, Diana Beldeanu, Raluca Râmbu, Lavinia Nechifor, Cosmina Oniciuc, Estera Stanciuc, Andreea Petrovici, Paula Maftei, Ana Țebrean, Andreea Itu, Denisa Arcip, Elena Ailenei, Bianca Avram, Maria Crudu, Ioana Redinciuc, Diana Diaconescu, Teofana Sandu, Anamaria Nedelcu, Alexandra Apostol, Vasile Flutur, Eduard Buhac, Paul Florescu.

Îi aștept pe cei 5 absolvenți din alte licee: Andreea T. Felciuc, Codruța Corocea, Iuliana Ursachi, Mihai-V. Cîrjă, Ionuț Negru.

La rugămintea de a-mi recomanda cîțiva elevi poeți care merită să apară în actualul dosar Poetic Stand ați răspuns cu o listă generoasă de tineri pe care pariați în acest moment și, trebuie să spun, aveți toate motivele să o faceți. Cum v-ați explicat această efervescență creativă în rândul celor foarte tineri? A fost constantă de-a lungul timpului sau sunteți acum, mai mult decât în alți ani, martorul unei generații care a ales, într-adevăr, poezia?

E adevărat că generația de acum (mă) uimește printr-o formă de efervescență neobișnuită: sper să nu reprezinte doar o emoție de conjunctură, deci trecătoare. Concret, este vorba despre un grup de 10 liceeni de clasa a 9-a (Ilinca Zmău, Amalia Mayer, Alexia Plăcintă, Ana Pasanciuc, Andreea Duduman, Antonia Ilie, Denisa Hreceniuc, Clara Hurjui, Isabella Crăciunescu, Paul Ungureanu), cărora li se adaugă cel puțin 5 dintre liceenii mai mari: Sorina Rîndașu, Anastasia Roșioru, George Găitan, Andrei Coca, Tudor Mutrescu. Poate fi și o precepție subiectivă (deci exagerată): genul de entuziasm exacerbat, dar fără acoperire necesarmente reală, care să-mi satisfacă orgoliul de coordonator al Casei de Poezie. Și totuși: puștanii în cauză au la această dată creații cât pentru o jumătate de volum, au citit mai mult de 5 volume de poezie contemporană, au participat la câteva concursuri literare și au fost premiați, au debutat la Seara de Poezie etc. Ei (mai ales ele) duc o existență (să-i spunem) poetică de invidiat, pe care poate n-am întâlnit-o la alte generații. Cred că un rol important l-a avut, paradoxal, dialogul on-line, impus de pandemie, la care au participat cu mai multă fervoare: întâlniri cu poeți, lansări de cărți, ateliere de scriere creativă. Frumusețea uită de sine – de pandemie mai abitir.

Pe alți profesori intervievați i-am rugat să numească cel puțin doi poeți care lipsesc din canonul școlar și pe care i-ar preda cu plăcere, fără rezerve. Pe dumneavoastră vă rog să numiți cel puțin doi poeți care v-ar fi plăcut să vă fie elevi (motivând, desigur, de ce).

E o rugăminte-capcană: sunt rugat să distorsionez bucle temporale. Mai degrabă mi-ar fi plăcut să fiu eu elevul unui anume profesor poet. Voi numi, totuși, o poetă și un poet, motivând în paranteze: Mariana Marin (pentru că aș fi fost martorul ivirii din țarcul unei bănci a celei mai tulburătoare poete din literatura română) și Alexandru Macedonski (pentru că aș fi fost fericit să citească la Seara de Poezie seducătoarele lui rondeluri, poezia cu formă fixă pe care o îndrăgesc poate cel mai mult).

Parafrazând întrebarea care închide mini-interviurile care însoțesc grupajele elevilor din dosarul nostru: Cu ce ar trebui să rămână absolventul de liceu din literatura „studiată” în școală? Ați putea numi câteva titluri „de citit”, care să îmblânzească bau-baul examinărilor din același canon școlar?

Cu multe ar trebui să rămână. Cu, evident, cărțile citite. Cititul e totul, „studiatul” e mizilic. Cu polemicile pasionate din clasă, care se întind și în ora de mate. Cu textele listate ale colegelor/colegilor. Nu-i mai mare fericire decât să te fi aflat coleg de bancă al unei poete, al unui poet. Cu multe titluri împrumutate (și niciodată înapoiate), scrise de prof în grabă pe coperta interioară a manualului, care manual a ajuns la topit. Și da, trei titluri de îmblânzit pentru canonul școlar: Mutilarea artistului la tinerețe de Mariana Marin (poezie), Nostalgia de Mircea Cărtărescu (proză), Angajare de clovn de Matei Vișniec (teatru).

Ultima întrebare e o curiozitate (inspirată de ceea ce Diana Geacăr numea „dragostea molipsitoare a profesorului Gheorghe Cîrstian pentru poezie”): cum devine ea, poezia, bucurie?

E, formal, o parafrază pe invers a cunoscutului final din poemul eminescian Cugetările sărmanului Dionis, anume Poezie – sărăcie. Altfel, e vorba de satisfacția de necuprins produsă de întâlnirea continuă cu poezia vie a celor tineri. Am postat în 2013 un comentariu simplu (lămurire?) pe blogul poetului Radu Vancu. Îl reiau și aici: ei erau tineri/ eu iubeam poezia. ca să nu-mi fac inimă rea din treaba asta/ au început s-o iubească și ei. Poezie – bucurie.  

Poetă, cu un doctorat în filologie, profesoară, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei).În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here