Dorim să transformăm Poetic Stand într-o platformă online cât mai interactivă. În acest scop, ne-am gândit să lansăm din când în când câte o provocare publicului, constând într-un exercițiu de scriere creatoare. Vom invita, așadar, poeți care au participat, în calitate de profesori/ antrenori, la ateliere de creative writing și care ar putea să ne vorbească despre experiențele lor. Am realizat un scurt chestionar privind cursurile preferate, tipurile de cursanți, modul în care atelierele i-au ajutat să evolueze. La final, veți găsi de fiecare dată un exercițiu pe care ne-am bucura să îl „rezolvați”.

Invitatul lunii iulie este Romulus Bucur, iar exercițiul pentru publicul cititor al revistei Poetic Stand presupune scrierea unui text nou pornind de la literele unei creații mai vechi – un exercițiu situat la intersecția dintre poemul dadaist și dicteul automat, explicat la sfârșitul interviului realizat de Olga Ștefan. Cei ce doresc să ne trimită poemele rezultate din explorarea acestor puncte nevralgice o pot face până pe 21 iulie la adresa redacției: poeticstand20@gmail.com. Cele mai bune texte vor fi publicate în cadrul noii rubrici „Creative Stand”.


Sunteți, în România, unul dintre scriitorii care sunt și reputați profesori de scriere creatoare. Dintre cursurile pe care le-ați ținut, care a fost cel mai reușit? De ce?

Nu știu cît de reputat sînt. Predau scriere creatoare și gata. Cu o particularitate importantă: o fac într-un cadru instituțional foarte clar. Facultatea de Litere a Universității Transilvania a avut scrierea creatoare în programă încă de la începuturile ei, grație eforturilor lui Alexandru Mușina. Tot lui i se datorează (și sprijinului lui Andrei Bodiu, ca decan), înființarea unui masterat de scriere creatoare, devenit în timp Masterat de Inovare Culturală, unde scrierea creatoare este disciplină obligatorie. Și împărțită pe specialități: literatură pentru copii, proză, poezie, dramaturgie. Am început prin a-i ține locul lui Alexandru Mușina, mai întîi în anul în care am venit la Brașov, și el era ocupat cu punerea pe picioare a editurii Aula (în semestrul acela i-am avut studenți la curs, care era opțional, pe actualul meu decan și pe actuala mea directoare de departament J), apoi în 2013, anul morții lui – a insistat ca în semestrul al doilea să țin eu acest curs în locul lui. Nu știu dacă acesta a fost cel mai reușit, dar îl țin minte cel mai bine, datorită împrejurărilor speciale în care s-a desfășurat și datorită faptului că am descoperit-o pe Anca Dumitru, deja matură și uman și artistic; a cîștigat concursul de debut Alexandru Mușina. Apoi, Sabina Comșa și Ioan Șerbu, tot dintre cîștigătorii aceluiași concurs; ar însemna totuși prea mult să-i revendic: erau deja formați,cînd au ajuns acolo, aveau deja un proiect poetic. Iulia Stoichiț, cu care m-am întîlnit și la Mornin‘ Poets. Andreea Constantinescu, Luciana Lia-Sima, Zenaida Rotariu, Denisa Păun, Amalia Comănescu, Crina Bega, Florin Gherman, Dumitru Galupa, poeți unii debutați, în volum sau în reviste, alții care-și așteaptă rîndul. O mențiune specială ar merita regretata Bianca David: inegală, extrem de talentată, capabilă de progres și mult prea fragilă.

Nu știu dacă pot să-l trec la categoria cursuri, dar a fost un eveniment important: atelierul organizat de Ruxandra Cesereanu la Ipotești, în 2007, cănd ne-am adunat cei care predam scriere creatoare în învățămîntul universitar: în afară de ea, am fost Alexandru Mușina, Caius Dobrescu, Simona Popescu, Romanița Constantinescu, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, fiecare cu ceata lui de studenți și am ținut cursuri prin rotație la grupuri reunite. O experiență tare reconfortantă, cel puțin în ceea ce mă privește.

Sunt scriitorii profesioniști reticenți sau entuziaști de ideea că „scrisul se poate și învăța”?

Depinde de ce înțelegem prin scriitorii profesioniști. În primul rînd în funcție de generație, implicit de formație, culturală și academică. Nu că aș aparține vreunei generații june, dar există generații și mai în vîrstă, acum reprezentate prin supraviețuitori. Care încă mai cred în noțiunea, cum să-i spun, mistică, de inspirație. Dacă prin inspirație înțelegem ceva, nu știu, paranormal, o voce care-i șoptește poetului ce și cum să scrie, mai mult, care-i dictează, atunci clar că avem o problemă. Deși mi s-a întîmplat să visez că cineva îmi dictează un poem, m-am trezit, l-am notat pe o coală de caiet de pe birou și m-am culcat la loc; după aceea, cînd l-am bătut la mașină, am intervenit doar la unul sau două detalii. Deși Pessoa povestește despre Păzitorul de turme că l-a scris ca într-un fel de transă. Singura concluzie pe care o pot trage de aici e că se poate și așa ceva, însă, rațional, nu te poți baza pe asta pentru o operă poetică. Nici măcar pentru un volum. La cealaltă extremă l-aș pune pe Valéry, pentru care singura instanță a inspirației ar fi fost ritmul pașilor într-o plimbare de seară, cînd îl durea capul. Opțiunea mea personală e aceea chinezească, gongfu, „îndemînare dobîndită prin practică îndelungată”. Ceea ce înseamnă, în China, cam orice, de la artele marțiale la gătit, de la scris poezie la ceremonia ceaiului. Adică, un set de tehnici care, odată însușite, pot fi puse în practică. Puse în practică, pot genera instanțe ale creativității, se perfecționează ele însele, pot fi transmise mai departe, așa cum s-a întîmplat în momentul în care au fost învățate: nici identice, nici radical diferite. Și aici își găsesc locul și ideea de inspirație, echivalată cu aceea de creativitate, și ideea de tehnică, ceva ce poate fi și trebuie învățat. Cît despre reticența evocată la început, nu dau nume, critic respectabil, într-o intervenție incidentă la adresa ideii de scriere creatoare, mi-a lăsat impresia că pentru el literatura nu intră în aceeași categorie artistică cu muzica și artele vizuale, unde, pentru a practica, e nevoie de ucenicie, putem spune, de-o viață.

Cine apelează la cursurile de scriere creatoare? Care sunt cei mai dificili cursanți?

La prima jumătate a întrebării nu știu ce să răspund. Pentru mine, cei care optează pentru masteratul de inovare culturală, unde e disciplină obligatorie. Facultatea de litere e, încă, un soi de magnet care îi atrage pe cei care vor să devină scriitori, indiferent de dotarea naturală sau de lipsa acesteia (intenționat evit cuvîntul talent). Deci, le evaluez punctele tari și punctele slabe și încerc să îmbunătățesc ce se poate îmbuntăți: bineînțeles că nu vor ieși cu toții poeți, dar speranța mea e că măcar se vor exprima decent și expresiv în scris. Cursanți dificili? N-aș putea spune că am avut. Au fost cîțiva care erau personalități (poetice) deja formate și care n-au prea dat pe la cursuri, sau n-au făcut temele primite. Au luat totuși notă mare pe baza a ceea ce scriau și au pus în portofoliul final, și toată lumea a fost fericită: ei pentru note, eu pentru evitarea unor situații conflictuale din care nimeni n-ar fi avut de cîștigat.

În ce mod v-a ajutat, ca autor, experiența profesorului de „creative writing”?

Pînă la pandemie, aș fi răspuns că nu m-a ajutat în niciun fel, în afară de relații amicale cu unii dintre studenții și foștii studenți. În timpul acesteia, că, din păcate, încă n-a trecut, m-am trezit că aplic un pic mai sistematic tehnicile predate, și așa a ieșit Despre prieteni & singurătate, ca și poemele din următorul volum, la care lucrez în prezent.

La ce rezultate ar trebui să ajungă un cursant care „urmează” rețetarul unui atelier de scriere creatoare? Care e scopul exercițiilor pe care le propuneți dumneavoastră?

Cuvîntul care mă deranjează aici e rețetar. Rețeta e un text mort: e vorba de ingrediente, care niciodată nu sînt respectate sută la sută, nici în ceea ce privește cantitatea, nici în ceea ce privește prezența sau absența lor; e vorba de tehnici, care nici ele nu sînt aplicate literal, ci cu mici îmbunătățiri (sau scăderi, de ce să ne ascundem), deci vorbim doar de un punct de plecare. Rezultatul pe care mi-l propun e unul modest, adică realist: să fie în stare să scrie un poem decent, fie pe o temă dată, fie pe o temă liber aleasă. Deci o abordare strategică: cum începe un poem, cum se încheie un poem, ce ar putea fi între aceste două momente ale poemului – un schelet narativ, o secvență de imagini, un scenariu simbolic, o combinație a acestora sau a altor element. Sau, ca să dau o temă mai veche, și la care Sabina Comșa a scris un poem foarte simpatic, pe care din păcate nu l-a publicat, Imaginați-vă că sînteți la un atelier de scriere creatoare ținut de Homer (Sappho, Emily Dinckinson, Neagoe Basarab). Sabina l-a ales pe Neagoe Basarab. Sau, Rescrieți PloiledinMostar (Pero Zubac), punîndu-vă în piele unui personaj, indifernt de gen, care are o relație de o vară.

La ce rezultate ar trebui să ajungă un cursant care „urmează” rețetarul unui atelier de scriere creatoare? Care e scopul exercițiilor pe care le propuneți dumneavoastră?

Două metode: spălînd vase, de preferință la ore imposibile (șase dimineața de pildă). E un exercițiu care dă de lucru mîinilor, eliberînd mintea. În combinație cu, să zicem, radioul din bucătărie, dă o serie de idei, de sugestii: imagini, versuri, schițe de poem.

Apoi, ceea ce am numit slow writing: iau un (fragment de) text mai vechi, de preferință nefolosit, elimin majusculele și punctuația, spațiile dintre cuvinte, apoi amestec, cu Search and Replace, literele, le sortez, elimin caracterul Paragraph și obțin un bloc de litere așezate alfabetic. Încep un text nou, pe care îl compun trăgînd cu mouse-ul literă cu literă, cuvintele care îl alcătuiesc; în felul acesta, cumva mintea face ceea ce fac mîinile atunci cînd speli vasele sau cînd faci o activitate cu care ești relativ familiar: echilibrează rutina cu noutatea. Dacă mă uit înapoi, o combinație a poemului dadaist cu dicteul automat. firește, după aceea, se poate reveni, rescrie, tăia, adăuga. Dar cred că e o bună metodă de a începe, mai ales atunci cînd nu știm prea clar ce vrem.

Poetă, cu un doctorat în filologie, profesoară, Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei).În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here