Vara se numără reușitele examenelor naționale, ca și inerentele lor gafe, iar literatura română (re)devine o știre: negociate și comentate sunt incapacitatea elevilor de a „produce text” original, inactualitatea programelor școlare, analfabetismul funcțional și, nu în ultimul rând, miturile literaturii „canonice”, care, se spune, merită mai mult. Chiar și așa, suntem înconjurați, asaltați, fascinați de numărul mare de liceeni care scriu literatură și se raportează la domeniul ei ca la un teren viu și fertil. În actualul dosar Stand Out vă prezentăm câteva nume reprezentative pentru promisiunile pe care poezia recentă le face viitorului. Poemele liceenilor invitați sunt completate de interviuri mature, vizând sensul poeziei și al scrisului, limitele canonului literar școlar, dar și modelele care îi inspiră pe (câțiva dintre) adolescenții poeți ai anului 2021.


Alice Coman (n. 2004) este elevă  la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. A participat la atelierul de film și poezie Super „Ce ne facem cu Revoluția?”. Este câștigătoarea Marelui Premiu (secțiunea Liceu) a Concursului de poezie 408, în urma căruia i-a fost publicat un grupaj de poeme pe optmotive.ro .

1.Pentru că e o întrebare care te va exaspera de-a lungul vieții, m-am gândit ca noi să îi consemnăm răspunsul. Cum ai început să scrii?

Începeam să scriu romane fantasy sau istorice și nu le terminam niciodată. În clasa a șaptea mi-am deschis un blog și acolo am publicat două poezii scrise de mine. Tot atunci am descoperit poezia contemporană românească, prin volumele Svetlanei Cârstean: „Gravitație” și „Floarea de menghină”. Nu am scris poezie mereu, când simțeam că nu e ce trebuie mă opream, dar mereu m-am întors la ea.

2. Ai ales poezia pentru că…

Prima oară mi-a servit ca instrument autobiografic. Era mai ușor să scriu un poem decât să țin un jurnal, surprindeam fix ce era esențial. Nu a avut efect terapeutic, a fost un altfel de safe-space, a trezit în mine mai mult revolta, mi-a arătat cu degetul slăbiciunile. A funcționat mult timp așa: am scris despre ce mi se întâmpla mie și oamenilor din jurul meu. Poezia a însemnat mai mult experiență decât emoție. Acum simt că majoritatea elementelor biografice nu-și mai au rostul, și că poezia mea trebuie să se îndrepte spre ceva mai bun, îmi vin în minte tot felul de idei însă niciodată n-am încrederea că dacă o să le scriu o să iasă bine.

3. Care ai spune că a fost momentul cheie pentru evoluția ta ca poet?

I-am trimis niște poezii random unui tip cu care vorbeam iarna trecută și lui chiar i-au plăcut, m-a încurajat să scriu în continuare. Așa am avut curajul să mă iau în serios și să-mi înscriu poeziile la un concurs. Poeziile nu erau cine știe ce, doar două au ieșit semifinaliste, dar eu am început să fiu constantă cu scrisul meu. N-am rămas cu cine știe ce de la el, au urmat alte experiențe care m-au marcat serios și care au ajutat la tot procesul cu scrisul, mi-am dat seama că pot să spun mai bine tot ce observ – în jurul și înăuntrul meu.

4. Numește câțiva poeți/ câteva poete a căror artă te influențează/ te inspiră și despre care crezi că merită să fie în canonul școlar. (De ce?)

Dat fiind că nu avem în canonul școlar poete (sau avem, și nu le studiază nimeni la școală), o să numesc prima oară câteva poete pe care le admir mult: Nora Iuga, Mariana Marin, Ruxandra Novac, Anastasia Gavrilovici și Deniz Otay. Alți poeți care m-au influențat ar fi Andrei Dósa, Radu Nițescu sau V. Leac. Consider că introducerea poeziei contemporane în canonul școlar ar fi o provocare pentru elevi și profesori, învățați cu structuri rigide de predare a poeților, însă ar fi interesant.

5. Încheiem într-o notă subversivă: cu ce rămâi din literatura „studiată” în școală?

Cu toate că am citit fiecare titlu din programă la timp și am făcut ca o fată conștiincioasă eseurile, am rămas doar cu discuțiile interesante de la ora de română și cu presiunea ca va trebui să învăț la perfecție eseurile pentru un viitor BAC. Toată literatura „studiată” la școală este, din păcate, o literatură scrisă doar de bărbați, mi-ar plăcea să avem mai multe scriitoare prezente în programă. Mi-au plăcut anumite cărți și chiar vreau să citesc mai multă literatură română, clasică sau contemporană, cu toate că ideea de canon m-a făcut să mă îndepărtez de literatura studiată la școală.  


 

Background

fabricile îmbrățișează oboseala.
băieții de cartier s-au îmblânzit,
nimeni nu mai revendică parcul de lângă muzeu.
a trecut vremea întâlnirilor pe fugă,
muncitorii își cară liniștiți ghiozdanele
pline cu fiare spre Gara de Sud.
întârzierile mici nu mai deranjează:
nu trebuie să fii pregătit să primești afecțiune,
seara se rezumă la un dans cuminte pe muzică slowed
la lumina instalațiilor în formă de steluță.


Ctrl

ziua e o excursie în fața oglinzii-
oare ce imperfecțiune o să arăt azi cu degetul.
ieșirea din corp va avea loc la scară largă,
pe aeroporturi pline unde
nimeni nu se simte în siguranță.
cine mă deține cu adevărat
nu știe de ce sunt în stare,
de câtă pricepre am nevoie să exist.

ziua e o încercare eșuată
de a tranchiliza durerea.
suplimente care produc reacții adverse,
oasele sternului plesnind unul după celălalt
în timp ce gândacii de apartament
îmi traversează picioarele frumos lucrate.

ziua e dovada că pot fi mai slabă decât am fost ieri-
slabă pentru rudele care nu m-au mai văzut de doi ani,
slabă pentru prietenele mele slabe,
slabă pentru toate pozele pe care ți le trimit.
un corp cât mai mic cu putință,
toate juliturile și vergeturile
vor fi acoperite sau uitate.

fiecare zi începe cu o întrebare:
de câtă cruzime mai e nevoie
să faci pace cu un corp
care se schimonoșește
și nu se poate atașa reciproc.


Coldwave

fugim de ochii deschiși ai orașului atomic,
un grup compact de fii și fiice risipitori stând la coadă.
nimeni nu mai are timp pentru îmbrățișări aici,
într-un oraș cu o gară mică și plină de cunoscuți,
cu soarele deasupra noastră gata să ne devoreze.

atinge-mă și o să explodez ca un tub de confetti
luat de la magazinul chinezesc.

în fiecare dimineață,
o iau de la început într-o cameră murdară.
undeva, acum, altă fată se urcă în tren
roșie la față.

o tristețe industrială se încolăcește
pe toate străzile.
cineva verifică dacă a încuiat poarta
încă o dată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here