Adrienne Rich (n. 16 mai, 1929, Baltimore – d. 27 martie, 2012, Santa Cruz) a fost o poetă, eseistă și academiciană americană, devotată mișcării feministe și esteticii politice queer. Este considerată a fi una dintre cele mai citite și influente poete a celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea și recunoscută pentru includerea opresiunii femeilor și lesbienelor în centrul discursului său poetic. Rich a militat pentru solidaritate și creativitate în rândul femeilor, criticând formele rigide și radicale ale identităților feministe.  

Aflată în ultimul an de studii la Radcliffe College, volumul ei de debut, A Change of World, a fost selectat de către poetul W.H. Auden, pentru Yale Series of Younger Poets Award, Auden oferindu-se de asemenea să îl prefațeze. Adrienne Rich a publicat 24 de volume de poezie și cel puțin încă jumătate pe-atât de proză și eseuri.


SCUFUNDAREA LA EPAVĂ

Abia după ce am citit cartea legendelor
și am pus filmul în aparat
și am verificat tăișul lamei cuțitului
mi-am îmbrăcat
armura de cauciuc negru
și acele ridicole labe de scafandru
masca sumbră și greoaie.
Trebuie să fac asta
nu așa cum a făcut-o Cousteau împreună cu
echipa lui meticuloasă
la bordul goeletei inundate de soare
ci aici singură.

Există o scară.
Scara e mereu acolo
atârnând nevinovat
aproape de bordul goeletei.
Știm la ce servește,
noi, cei care am folosit-o.
Altminteri
e doar o sfoară marinărească
un soi de echipament.

Cobor.
Treaptă cu treaptă și totuși
oxigenul revarsă în mine
lumina albastră
atomii transparenți
ai aerului nostru pământesc.
Cobor.
Labele mă schilodesc,
Mă târăsc ca o insectă în josul scării
și nu e nimeni
care să-mi spună unde
începe oceanul.

La început aerul e albastru iar apoi
e tot mai albastru pe urmă verde și
negru văd negru în fața ochilor dar cel puțin
masca mea e puternică
îmi pompează putere în sânge
cu marea e altă poveste
marea nu e o chestiune de putere
Trebuie să învăț de una singură
să îmi predau de bunăvoie trupul
elementului adânc.

Iar acum: e ușor să uit
pentru ce am venit
printre atâția alții care locuiesc
aici dintotdeauna
legănându-și cozile zimțate
printre recifuri
și în plus
se respiră altfel aici jos.

Am venit să explorez epava.
Cuvintele sunt voințe.
Cuvintele sunt hărți.
Am venit să văd degradarea care s-a insinuat
și comorile rămase.
Dezmierd cu raza lanternei mele
încetișor flancul
a ceva mai durabil
decât peștii sau algele

lucrul acela pentru care am venit:
epava și nu povestea naufragiului
obiectul în sine și nu legenda
chipul înecat holbându-se mereu
spre soare
dovada degradării
erodată de sare până când a devenit această jalnică splendoare
coastele dezastrului
arcuindu-și apărarea
printre vizitatorii empirici.

Acesta e locul.
Și aici sunt eu, sirena al cărei păr negru
Se unduiește întunecat, tritonul cu trupul său blindat.
Dăm târcoale epavei
în tăcere
ne scufundăm în cală.
Eu sunt ea: eu sunt cel

al cărui chip înecat doarme cu ochii deschiși
al cărui piept mai poartă povara
a cărui încărcătură de argint, cupru, vermeil zace
întunecată în butoaie
pe jumătate pline, pradă descompunerii
suntem instrumentele pe jumătate distruse
care țineau cândva direcția de navigare
jurnalul de bord ros de apă
busola defectă

Suntem, sunt, ești
din lașitate sau curaj
cei care ne găsim drumul
înapoi în acest decor
purtând un cuțit, un aparat de fotografiat
o carte a legendelor
în care
numele noastre nu apar.


GABRIEL

Nu există îngeri încă
iată vine un înger unul
în chip de bărbat tânăr
izolat partea întunecată
a lunii întorcându-se către mine
spunându-mi: eu sunt șarpele
înaripat bestia
cu colți de foc și inima
tandră

Însă nu asta spune Mesajul său
îi scaldă trupul
m-ar ucide
dacă aș rosti cuvinte pentru a-l numi.

Stau în apartamentul gol
și citesc
cuvintele curg pe lângă mine poezia
râurile secolului al XX-lea
suprafețe deranjate reflectă norii
reflectă lumina zbârcită de neon
și îmbâcsită și mai ales
nimic viu nu a mai rămas
în profunzimile lor

Îngerul de-abia
îmi vorbește
Odată cu o trompetă de lumină
a stat sau altul ca el
și a salutat, o panglică aurită
desfășurându-se din buzele lui

Astăzi din nou părul îi curge
pe umeri
ochii reflectă ceva
ca o țară pierdută sau așa cred
însă panglica s-a înfășurat
la loc
nu dă doi bani
și nici nu primește
Ne privim jalnic
de-a lungul camerei unul pe celălalt

E adevărat sunt unele momente
tot mai apropiate
în care cuvintele mi se opresc în gât
„arta dragostei”
„arta cuvintelor”
Ți-am priceput mesajul Gabriel
doar te rog să mai rămâi să mă fixezi
cu privirea
încă o vreme


PUTERE

Trăind în depunerile de pământ ale istoriei noastre

Astăzi un retroexcavator a scos la iveală dintr-un flanc sfărâmicios de pământ
un flacon de chihlimbar în stare perfectă un leac vechi de o sută de ani
pentru febră sau melancolie un tonic
pentru traiul pe pământul acesta în iernile acestei clime.

Astăzi citeam despre Marie Curie:
ea ar fi știut a suferit de otrăvire cu radiații
trupul ei asaltat ani la rândul de elementul
pe care îl purificase
Se pare că până la sfârșit a tăgăduit
originea cataractei de la ochii ei
pielea crăpată și supurândă a buricelor degetelor ei
până când nu a mai putut ține o eprubetă sau un creion

A murit ca o tânără faimoasă tăgăduindu-și
rănile
tăgăduind
că rănile ei aveau aceeași origine ca puterea.


VISEZ CĂ EU SUNT MOARTEA LUI ORFEU

Umblu grăbită printre striuri de lumină și întuneric aruncate sub o galerie.

Sunt o femeie în floarea vârstei, cu anumite puteri
iar acele puteri îmi sunt limitate drastic
de către autoritățile ale căror chipuri le zăresc rar.
Sunt o femeie în floarea vârstei
îmi plimb poetul neînsuflețit într-un Rolls-Royce negru
într-un peisaj la asfințit al ciulinilor.
O femeie aflată într-o misiune
pe care dacă o va respecta cu sfințenie o va lăsa întreagă.
O femeie cu vigoarea unei pantere
o femeie cu relații printre motocicliștii din Hell’s Angels
o femeie care își simte deplinătatea puterilor
exact în momentul în care nu trebuie să și le folosească
o femeie promisă lucidității
care vede dincolo de masacru, de fumul incendiilor
acestor străzi subterane
poetul ei neînsuflețit învață să meargă cu spatele împotriva vântului
de partea greșită a oglinzii

traducere de Ligia-Verkin Keșișian

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here