Raoul Eisele (n. 1991) locuieşte în Viena, a studiat germanistică și literatură comparată. În 2017, a debutat cu trupa sa lirică, mâine netezim visele, Graz: editura yara. În 2021, va fi publicat al doilea său volum de poezie, odată număram găurile negre, Berlin: Schiler & Mücke. A primit numeroae premii și diverse burse literare: bursa pentru literatură a orașului Viena, a fost artist rezident în reședința Salzburger Künstler și din toamna anului 2021, timp de trei luni, va fi  scriitor rezident al oraşului Stuttgart. Totodată este pe cale să îşi înceapă rezidența şi în cadrul Paliano Art Studio. În 2021, piesa sa, într-o țară fără, va fi interpretată la WUK (Viena), iar ori de câte ori cad: săritor de pe stânci, adaptată pentru radio, va fi difuzată pentru prima dată în cadrul programelor radio de vară din Leipzig.

și așa Magdalina venea

auzi inima slabă a mării
acel sunet ușor schimbat
o exuberanță, atât cât
am atins plaja, când am trecut
de-a lungul ei, într-o plimbare,
respirând nisipul ca un masaj cardiac și atât
de puțin am luat parte, trăgând puţin cu urechea
conform celor două inimi care sunt într-o dispoziție superioară
sunete de valuri și fiecare dintre acele
zgomote vin unul prin celălalt
și uneori stau ca pe plajă
îngropat, stând în slip, acel
purtător rupt, al cărui purtător sunt de atunci
conectat până la gât ridicând privirea spre
carcasa spălată a șoldului
povestesc despre fragilitate și ei bine,
aceia chiar sar peste bătăile inimii, Malina

îți amintești de pozele în reflux
acele fracţiuni eclozate de mână pe care le-am lovit de mal
vopsea – o amprentă, o amprentă manuală
dintre toate liniile pe care le-a scris nisipul în noi
cândva îi vom da bătăile inimii lega, ai spus, și mâna ta
ridicată, degetele întinse, aceast
jurământ minuscul și transplantul final

în curând vei fi mai bine, în curând

*
în jurul meu o pădure întreagă, o amintire
scrisă în copaci și acest diametru
scoarța, binoclul din braț și această ființă
străină pădurii; pare complet ciudată
prin desișuri, își pune arma rezemată pe umeri
și-a ţinut mereu instinctul animalic
mai aproape de natură

o întreprindere atât de ridicolă
linguri ambalate, deci puțin primitive
iepurii morți și ştrudelul kitsch cu seminţe de mac
pe ceramica Gmundner, o pată pe mâner
ultimele rămășițe ale animalului și ale semințelor de mac
între dinți, petele negre
arată precum cariile dentare, poate curând chiar fără dinți
și îmblânzind paloare drapată pe canapea

unde te gândeşti atunci când pădurile își îndoaie ramurile

Nu privi în pământ, uită-te la mine

fundul cochiliei un stup
din zumzet, zumzetul oceanului –
cântări capturate mai întunecate
Balenele cu cocoașă, cum se aud
promite-mi să ridici privirea
din pământ, fără suflare
și atât de încântătoare, se aude atât de aproape
de camera mea, de apartamentul meu
așa cum se aud nopțile grecești în porturi
care uneori mi-au șoptit, mi-au şoptit
atârnându-mi de urechi, Undine
                                                                        pentru Charlotte

*

dacă-mi vorbeşti de zilele copilăriei,
atunci spune-mi mereu fără geografie
întotdeauna doar din camera ta, de patru ori
și pereții albi de unde ești de pe
câmpuri, câmpuri de mac, roșiatice și arătoase
uneori de mărimea unei capsule de mac, sau de mărimea unei stele de mare
care cuibărește în ea perimetrul florii roşiatice,
aceste multe capsule mici, unde rareori
în contre-jour, Marina, unde lumea
se împarte în petale, totul respiră mai liniștit

prezentare și traducere de Ioana Miron

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here