Augustina Visan s-a născut pe data de 2 mai 2001, în satul Florițoaia Nouă, raionul Ungheni. În 2020, a absolvit Liceul-Internat Republican cu Profil Sportiv din Chișinău. Este studentă în anul II la Facultatea de Psihologie și Pedagogie a Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău. Frecventează atelierul de scriere literară „Vlad Ioviță” care are loc în fiecare sâmbătă în cadrul Bibliotecii Municipale B.P.Hașdeu.


Cum ți-ai făcut curaj să debutezi (cu poezie)?

Am acceptat fără să mă gândesc prea mult.

Cât timp ți-a luat să definitivezi manuscrisul? Ai lucrat singură, ai primit sfaturi?

Înainte să mă fi apucat de scris, trei ani am frecventat atelierul Vlad Iovița, condus de Dumitru Crudu, fără să fi scris vreodată vreo poezie, doar audiam ce scriau ceilalți. Într-o zi de atelier m-a tentat tema propusă. Prima mea poezie am scris-o pe 6 martie 2020. I-am citit-o Tatianei Grosu, apoi lui Dumitru Crudu, și lor le-a plăcut foarte mult. În seara aceea am scris opt poezii care, de altfel, se regăsesc și în cartea mea de debut.

Bineînțeles că, ulterior, le-am citit prietenilor mei de la atelier, dar și lui Dudu. El mereu a fost și este alături de tinerii poeți, a văzut și în mine ceea ce nici până în ziua de azi eu nu văd –  o poetă. El știe despre viața mea mult mai multe decât părinții mei.

Manuscrisul l-am terminat la sfârșitul lui martie 2021. Iar editura Prut Internațional din Chișinău, unde redactor-șef e Moni Stănilă, i-a dat viață.

Mă consider o norocoasă și nu o scriitoare adevărată. Am încă multe de învățat, de citit, de explorat în lumea nouă în care am pășit.

Dacă ar fi să compui un „synopsis” al volumului tău, cum l-ai descrie?

L-aș descrie ca pe o poveste despre copilărie. Mai bine spus, ca pe o poveste despre o copilărie adevărată, unde violența naște violență, unde de pe urma faptelor  nechibzuite ale părinților suferă copiii, care nu au nicio vină. Unde fata din poezie nu are ce mânca și pâinea se mucegăiește sub perna tatălui ei, unde obligațiile casnice sunt împărțite de la egal la egal, indiferent că cineva e adult, iar altcineva e de-o șchioapă.

Spre deosebire de mama lui Grigorie Vieru – blândă, melancolică –  mama din cartea mea are o mulțimea de probleme și necazuri, copiii mai mult o încurcă și nu-i aduc zâmbete  pe față. Nu vei auzi din gura ei cuvinte clare și liniștite, ci țipete la miezul nopții, dublate de plesnetul vergii de agud, al măturii din colț, mâini înfipte adânc în păr.

Această poveste a fetei din carte a început odată cu copilăria și s-a sfârșit pe data de 12 noiembrie 2021, când volumul Fă ceva tată a fost lansat în sala cea mare a Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”. 

Cum ai ajuns la titlul ales?

Desigur că inițial erau mai multe titluri.  L-am ales pe acesta, în primul rând fiindcă poezia omonimă îmi trezea mereu o stare de frică, neliniște, îmi provoca lacrimi și multe emoții.

Am fost o fetiță care avea nevoie ca mâna de bărbat a tatei nu să mă lovească, ci să mă mângâie și să mă aline. Nu așteptam să-mi demonstreze încă o dată că sunt un nimeni, ci să mă îndrume și să mă ajute.

Cum ți-ai dori să fie receptat debutul tău în volum? Care sunt marile tale speranțe/ micile tale anxietăți legate de el?

Nu doresc să fiu cea mai cunoscută, citită, apreciată poetă. Nu mă consider scriitoare. Am încă, așa cum v-am mai spus, foarte mult de învățat și de citit.

Dacă îmi e frică de ceva? Sau de cineva?  Da, mi-e frică de mine!


FĂRĂ PĂDUCHI/ FĂRĂ SPERANȚE

Când erai în clasa a 5-a
te-ai umplut de păduchi
nu era prima dată
când inima îți sărea din piept
și
te irita pielea
și
când
păduchii ți se jucau de-a v-ați ascunselea
prin cap
depunând în fiecare zi câte 10 ouă în firele tale de păr
murdare
erai fericită
pentru că mama te punea să dormi într-o cameră
                                                                          singură
și
nu
mai erai nevoită să te bați cu sor-ta că nu vă ajunge
                                                                               plapuma
sau că ați trecut pe partea celeilalte
aveai un pat doar al tău
o plapumă doar a ta
cu care te încolătăceai ca un vierme
în propria mătase
într-o dimineață din nou te scărpinai fericită în cap
când
mama te-a văzut
și
a holbat ochii
la tine
a sărit de la masă ca arsă
și-a înșfăcat capul în mâini
și a început să te caute
în cap
și
ai auzit doar cum pocneau ouăle
Fericirea ta va dura doar câteva zile
apoi vei veni înapoi
în patul vostru mic
lângă ea surioara ta iubită
căreia i-a fost tare dor de picioarele tale în coastele ei
Vei veni
fără păduchi
fără speranțe



TATĂ FĂ CEVA

Stăteai în genunchi în fața mamei tale
și-o implorai să nu se sinucidă
Tu plangeai și ea plângea
cu cuțitul în mână
Tu nici nu știi când am s-o fac
O să mă găsești cu beregata tăiată sub nuc
când ai să dormi
Îți spunea
Îți smulgeai părul din cap
și îi pupai tălpile mâinile
I-ai spus că o iubești cum nu i-ai spus o viață întreagă
Stăteai încolăcită de picioarele ei
te gândeai
cum o petreceai pe ultimul drum
Îl scuipai pe tatăl tău
că a dus-o în starea aceasta și nu poate face nimic
                                                                            pentru ea
O să-l urăști toată viața
dar o să-ți iubești frații și ai să le faci mâncare
                                                                  cum făcea mama ta
Te-ai apucat de cap și ai trântit ușa
Sticla s-a spart
Cu cuțitul în mână ea a fugit în grădină
Tu strigai din urmă
Mamă nu fă asta
Mamă te iubesc

Eu tot am să mor mamă nu fă asta
Tată fă ceva
Tata i-a tras o palmă și mama ta a căzut jos
și a scăpat cuțitul din mână
A doua zi te-ai dus să o vezi la spital
Mama ta dormea
Cu cuțitul ăla sub pernă


BOUL ĂLA MARE ȘI NEGRU

De boul ăla mare și negru
tu aveai grijă
ca să-l duci la marginea pădurii și să-l priponești
Cam o oră
cam atât
trebuia să-l târâi de funie
după tine
până-l priponeai în lizieră
după care puteai respira și tu liberă și puteai să faci orice vrei

Te temeai de boul ăla negru care se târa după tine
Mai ales atunci când își apleca
capul în jos și scurma
pământul cu copitele și coarnele

Te temeai de boul ăla negru și mare
când te îmbrăcai în roșu
Iar în ziua aia uitasei că lui nu-i place culoarea asta
și ți-ai trântit pe tine un maiou roșu

Te temeai de boul ăla negru și mare
și ți-ai dezbrăcat maioul
rămânând în pielea goală

Ți-ai scos maioul tău roșu
și
te-ai dus la el
să-I scoți țărușul
înfipt tare în pământ
ca să-l adapi
Căci era foarte cald în ziua aia

El și-a ridicat capul spre tine și-a
început să zburde în jurul tău

Te târa
prin spini
și prin iarbă uscată

Te temeai de boul ăla mare și negru și
i-ai tras un țăruș în cap
așa cum
făcea și mama ta câteodată

În ziua aia era însă foarte cald
și tu nu reușiseși încă să-i dai apă
și el te târa
pe pământ
până s-a repezit spre tine
și tu te-ai culcat în iarbă
iar el a sărit cu copitele și coarnele lui fioroase
peste tine dispărând cine știe unde

L-a găsit mama ta spre seară
bând apă din iaz
și
tu nu înțelegeai
de ce oare a sărit boul la tine
doar ți-ai scos maioul ăla roșu



sursă imagine: unsplash.com

Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei). În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here