Moni Stănilă s-a născut în Tomeşti, judeţul Timiş, 1978. A studiat teologie ortodoxă la Timişoara şi Sibiu. Din 2010 trăieşte la Chişinău şi conduce împreună cu Alexandru Vakulovski cenaclul literar „Republica” al Bibliotecii Municipale. A publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe, 2007), volumele de poezie Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides, 2009), Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), O lume din evantaie, pe care să nu o împarţi cu nimeni (Charmides, 2017) şi romanul Al 4-lea (Tracus Arte, 2013). La Editura Polirom a mai publicat o carte pentru copii, Războiul solomonarilor (2018) romanul biografic Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (Polirom, 2019) și romanul Țipă cât poți (Polirom, 2020). La sfârșitul anului 2020 a apărut și cel mai recent volum de poezie Ale noastre dintru ale noastre, la Casa de Editură Max Blecher. O parte dintre poemele sale au fost traduse în franceză, germană, engleză, suedeză, lituaniană, rusă, azeră, catalană, turcă, maghiară ş.a.

Este câștigătoarea secțiunii „Poezie” a celei de-a doua ediții a Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești.

Lucrezi la un volum nou. Dacă ar fi să îi „rezumi” conținutul, ce ai spune despre el?

Aș putea spune că e despre fotbal, însă nu ar fi întru totul adevărat. Dar nici minciună nu ar fi. De câțiva ani lucrez cu plăcere la volume de poezie care au teme paravan, însă aceste teme se încadrează, preiau propria lor formă, ca o haină. Substanța vine de sub aceste haine, dar interesul e adus (și) de ele. Cred că mă înțelegi.

Proiectul volumului tău a câștigat rezidența și bursa „Cititori pentru scriitori”. Cu ce așteptări vei pleca în rezidență?

Cu încredere. M-am mai lipit de Alexandru (Vakulovski) la două rezidențe de ale lui și știu sigur că pot scrie exact cum îmi doresc. Timpul, spațiul, norii și tavanul. Iată punctele mele cardinale când mă apuc de scris. Totul va fi așa cum îmi doresc, sunt sigură!

Care crezi că a fost cea mai semnificativă „transformare” prin care a trecut poezia ta, de la debut până în prezent?

Curajul. Totul ține de curajul de a te decorseta de ceea ce crezi că ar trebui să faci și să faci ceea ce simți. După jurnalul meu „de convertire”, față de care n-am știut cum să mă poziționez, a urmat debutul cu Postoi paravoz. Acolo consider că am făcut totul ca la carte. Și am reușit să atrag atenția. Deja cu Sagarmatha am schimbat tematica, abordarea. Și cred până astăzi că acel volum merita mai multă atenție. A urmat al treilea volum de poezie, Colonia fabricii, unde mi-am permis să experimentez cât mai mult cu putință. Să forțez niște limite, niște prejudecăți. Mi-a ieșit cum trebuie și cred că acela a confirmat și influențat poziția mea în poezia românească. Cu cel mai recent volum, Ale noastre dintru ale noastre, deja am aruncat și cămașa, nu doar corsetul.

În mod paradoxal, cărțile tale recente sunt remarcate pentru „discreția” lor. Cum comentezi acest statut al lor? E discreția o calitate sau o vulnerabilitate?

Volumele mele de proză, Brâncuși și Țipă…, au fost nominalizate la Premiul Cartea discretă doi ani la rând, cred că la asta te referi. Aceste nominalizări m-au bucurat. Pentru că ele spun nu că o carte nu e fost vizibilă, ci că merita (și) mai multă atenție. Brâncuși e deja la al treilea tiraj în doar 2 ani, a obținut premiul pentru roman al Uniunii Scriitorilor din Moldova, a avut parte de câteva cronici excelente. Țipă cât poți a avut de asemenea câteva nominalizări, și vreo douăzeci de cronici în reviste foarte bune, semnate de critici cunoscuți și apreciați. A fost inclusă în topurile de carte ale anului 2020, iar, cel mai important, a fost aleasă în Chișinău cartea anului 2020 pentru tineri în cadrul programului național Chișinăul citește – program care mi-a adus mulți fani de pe băncile liceelor. Deci dacă cei de la Arcca au considerat că aceste volume meritau (și) mai multă atenție decât au avut, eu sunt de-a dreptul fericită!

Cum scrii?

Doar la tabletă sau laptop. Niciodată de mână, aproape deloc la calculator. De fapt nu am avut niciodată calculator. Laptopuri și ipad. Dacă s-ar depune dosare ale scriitorilor pentru vreun ipad performant, n-aș dormi nopțile ca să îmi pregătesc cel mai convingător dosar. Sunt ideale pentru scriitori. Mi-am scris cel puțin 5 cărți pe un ipad2 care, din păcate, nu mai merge. Asta e partea tehnică. În rest am nevoie de mult timp. E obligatoriu să lenevesc. Apoi mă pornesc. La poezie într-un fel, la proză în alt fel. Proza, după faza de documentare, o scriu fără pauze de zile. Citesc ce am scris cu o zi înainte și scriu în continuare. Prima formă a manuscriselor mele de proză o am undeva în 10-20 de zile. La poezie – ce să spun? La proiectul cu care m-am prezentat pentru bursa Cărturești lucrez din 2014! Imaginează-ți! Și e cu fotbal. Sper să nu se întindă la fel de mult precum campaniile de calificare la euro sau mondiale ale Naționalei noastre!


Jurnal de microbist (poezie)

1

Mă trezesc cu mult
după pauza mare a școlarilor. Stau cu nasul în plapumă
și lumina reflectă galbenul frunzelor de nuc.

Poate până la urmă nici nu o să am vreun copil, iar nepoții
mă vor căuta la fel de rar cum îi căutam eu pe unchii mei,
la fel de inconsecvent. Refuz perspectiva îmbătrânirii
în doi. Sar cu viteză din pat,
intru pe mess și dau o oră replay la primul video
în care Jacob execută o lovitură de pedeapsă. Fără emoții, vinclu, stânga.

(Dacă e să compar: Muller – rateu, Kun Agero – dublu rateu cu Steaua, Stanciu – final cu Muntenegru, chiar și Messi la Copa America sau Neymar cu cetățenii, Griezmann și Ronaldo.)
Jacob stă cu capul plecat, cu ochii pe minge, și zbang.
Până la menopauză, am vreme să mă decid: scottish terrier sau ciobănesc de Berna.

(Dacă e să compar: FCSB e Steaua București, iar scottishul terrier trăiește mai mult decât ciobănescul de Berna.)


2

Mă trezesc cu mult după căderea protopărinților Adam și Eva.
Îmi beau cafeaua la balcon, privesc peste gunoiște, peste grădinița de lângă, peste Chișinău și Europa, peste stratul de ozon, peste galaxia asta atât de micuță ca un monozigot într-un ocean revărsat peste baierele lumii și-mi dau seama că oricât de bătrân e bărbatul, chiar și pe patul de moarte, încă-și mai poate spune: dacă aș fi vrut, aș fi fost un mare fotbalist. Sau

undeva în lumea peste care privesc de la balcon s-ar putea să am totuși un fiu.


18

O tânără coboară din rutiera 101 exact în același timp cu mine
îi țin ușa pentru că abia acum văd în brațele ei cel mai
luminos bebeluș, mai frumos decât galeria islandeză,
n-am cum, îmi spun, e târziu și ea îmi mulțumește (el îmi
zâmbește), trec strada și o tânără în luna a opta
intră în aceeași clădire cu mine.

Îi țin ușa și rememorez terasa din Arad unde
urmăream Euro 2016 cu artiștii unei tabere de Land Art.
Când a jucat Germania cu Italia, eram în mijlocul terasei. Singura
susținătoare a nemților. Mi se părea o nedreptate.

Doar că atunci s-a terminat exact așa cum mi-am dorit.


21

• După ce chinezii au scos pe piață păpușa Bastian a soldatului neamț
• După ce Mourinho a spus nu și Ancelotti a spus nu și păpușa a fost
scoasă din uz înainte de vreme și Guardiola l-a dat pe Kroos pentru
prietenul Xabi Alonso 3. După ce Reus, Neuer, Boateng accidentați
și Muller rezervă că nu l-a plăcut italianul 4. După ce turcii cu turcii
și nemții jigniți de cazarea în fostul lagăr sovietic + meciul decisiv la
Stalingrad mă întreb: să-și fi pierdut nemții calificarea sau răbdarea?

(Uneori la noi în Moldova cineva ne amenință cu rușii și tot nu ne e
prea confortabil deși e un Nistru între noi o ploaie măruntă și cam
toxică după ce a ars pădurea roșie de la Cernobâl. Un campionat
urât pus sub semne de întrebare ca un arici sub scut. Dar slavă
arbitrajului VAR la fel de variabil și la fel de arbitrar folosit
doar la comandă. Putin și Medvedeev lângă preș. Umbrela. FIFA.
Un campionat al necampioanelor. Totul de dragul mulțimii și
totul de dragul armatei ruse care nu va pleca. Nici din Ucraina.
Nici din Moldova. Nici după campionat. Nici după sfârșitul lumii.)

Olga Ștefan (n. 23 octombrie 1988, Hunedoara) a debutat în poezie cu volumul Toate ceasurile (2006), distins cu Marele Premiu „Tudor Arghezi”). Acesta a fost urmat de Saturn, zeul (Charmides, 2016) și de Charles Dickens (frACTalia 2017), nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei). În anul 2020, Editura Paralela 45 i-a publicat volumul Civilizații, nominalizat și el Premiile „Sofia Nădejde”. În cadrul Galei Tinerilor Scriitori din 15 ianuarie 2021, Olga Ștefan a primit premiul „Tânărul poet al anului 2020”. Selecții din poezia sa au fost traduse în greacă și publicate în Antologia tinerilor poeți (2019). Este, de asemenea, prezentă în mai multe antologii publicate în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here