Ben Lerner (n. 4 februarie 1979 în Topeka, Kansas) se regăsește printre cei mai premiați poeți, prozatori și critici literari americani ai momentului. A debutat în poezie în 2004, cu ciclul de sonete The Lichtenberg Figures, care i-a adus premiul Hayden Carruth și o receptare elogioasă. Cel de-al doilea volum al său de poezie, Angle of Yaw, publicat în 2006, a fost scris în perioada în care Ben Lerner obținuse o bursă Fulbright la Madrid. Cartea a fost nominalizată drept unul dintre cele mai semnificative volume de poezie ale anilor 2000 în America. Lerner a mai publicat poezie în 2010, sub titlul Mean Free Path, precum și în mai multe antologii, colaborează cu numeroși autori tineri și lucrează ca editor și profesor emerit de engleză.

Poemele sale – puternic influențate de stilul lui John Ashbery și mai apropiate de literatura modernă decât de post-postmodernismul începutului de mileniu – au, de cele mai multe ori, fațeta lingvistică a unor texte tehnice. Acestea se prezintă, mai degrabă, sub formă de colaje de idei poetice care adună limbaje, structuri gramaticale, reprezentări cognitive și afective din zone de expresivitate nu de puține ori obscure sau, în orice caz, intricate și opace. Linia definitorie a poeziei lui Ben Lerner o face adesea greu accesibilă, aparent elitistă și golită de emoție. De fapt, pe marginea îngustă dintre lirism și proză, Lerner își propune să evoce stări, în detrimentul structurii poetice convenționale. Iar din acest punct poate porni o întreagă discuție despre cum mai reprezentăm și evaluăm valoarea estetică a literaturii, în general, și a poeziei, în particular, biografismul, legătura cu trecutul, cu tradiția și istoria, raporturile dintre limbajul științific și cel literar, dintre centru și periferie etc.


[Ce fel de…]

Ce fel de antecedent sunt eu?
Când mă bărbieresc mă simt ca un rus.
Când beau sunt ultimul evreu în Kansas.
Stau în hamac și îmi dezleg rebusul,
Simt boala răspândindu-se în mine ca o teorie.
Sorb din daiquiriul negru al Morții.

Dragă, abstracția mea naturală preferată e un copac
așa că de fiecare dată când vezi unul de pe autostradă
amintește-ți cazul ablativ în care îți păstrez
sedila. (Secera lunii desparte
norul. Povestea își recapătă curbura ascendentă.)
O spadice zvelt dintr-o bractee îngustă,

ești mai subțire decât spaghetele dar nu la fel de subțire ca vermicelli.
Ești primul și ultimul Nintendo indigen.


[Cerul narează zăpadă…]

Cerul narează zăpadă. Îmi narez numele pe zăpadă.
Zăpadă îndesată în paragrafe. Zăpadă crepusculară. Geno-zăpadă
și feno-zăpadă. Capsez zăpadă de pământ.

În angelologia medievală sunt nouă ordine ale zăpezii.
O exonerare a zăpezii sub formă de zăpadă.
Zăpadă geloasă. Omni-zăpadă. Zăpadă care incendiază.

Îți amintești iarna aceea când a nins?
Erau trupuri peste tot. Obeze, cu nasuri din morcovi.
O zăpadă de semnificanți hexagonali translucizi. Meta-zăpadă.

Nisip înlocuit cu zăpadă. Hârtie din zăpadă. Fereastră de zăpadă
deschisă prin zăpadă. Zăpadă înlocuită cu nisip.
Un om de nisip. Obez, cu nasul morcov. Svastici minuscule

de zăpadă. Zăpada nepublicată a lui Vallejo.
Zăpadă adevărată pe scenă. Sânge fals pe zăpadă.


[Întunericul adună…]

Întunericul adună golurile noastre, ne golește scrumierele.
Ai vrut să spui „ar putea continua pentru totdeauna” în sens bun?
Sus pe grinzile înmiresmate, moliile caută praful mai fin.
Simțiți-vă liberi să aprindeți sau să stingeți

lumina. De-a lungul ordinului mărimilor, o glifă,
portabilă, îngustă – La naiba. Am pierdut-o. Dar umbra ei. Proiectată
pe termen lung. Pe măsură ce întunericul ne retușează contururile.
Mai devreme ai întrebat dacă aș introduce datele așa cum intri într-o cameră, ei bine,

ori soarele a început să-și ardă
manuscrisele, ori sunt idiot, un idiot
cu cele unsprezece inele semiprețioase ale mele. Zăpadă adevărată
pe scenă. Sânge fals pe zăpadă. Ar putea continua

pentru totdeauna într-un sens bun? Dâra de dantelă lăsată de un creier în urma vârstei sau a unui fulger.
Puiul e puțin uscat și/ sau mi-ai distrus viața.


[O să-l omor pe președinte…]

O să-l omor pe președinte.
Promit. Renunț. Îmi pare rău.
Sunt gay. Sunt însărcinată. Sunt pe moarte.
Nu sunt tatăl tău. Ești concediat.
Fir-ar. Am uitat de ziua ta.
Vei rămâne fără un picior.
O căuta cu lumânarea.
A intrat direct sub mașină.
Arăta ca o armă. E contagioasă.
E cu Domnul acum.
Ajută-mă. N-am o problemă.
Am înghițit un tub de aspirină.
Sunt medic. Te părăsesc.
Te iubesc. Du-te naibii. O să mă schimb.


[Cerul e o mare responsabilitate…]

Cerul e o mare responsabilitate. Iar eu sunt singurul rezident. Asta explică
de ce beau. Asta explică portajul meu luminos, inima mea de babuin
care se revarsă în fiecare noapte ca buletinele de știri. Pe cine

păcălesc? Sunt Diego Rodríguez Velázquez. Sunt o analiză seacă
și eviscerată a Revoluției Ruse.
Sunt batalionul șapte. Și memoria mea, ca un pepene,
conține mulți sâmburi negri. Deja, poemul ăsta a obținut

statutul de precept printre voi omuleți ai Noii Anglii. Cu toate acestea,
eu, Dr. Samuel Johnson, trec prin momente de alienare așa profundă
încât mi-am predat pistoalele în grija surorii mele,
                                                 Elisabeth Förster-Nietzsche]

Iartă-mă. Pentru că am mers prea departe. Covorul tău e acum distrus.
Iartă-mă. Pentru că nu sunt cine crezi, sunt Charlie Chaplin

jucând rolul unui ospătar stânjenit de meseria sa. Iar când femeia bogată
                                                                                                pe care o iubesc]
intră în bistro, sunt nevoit să mă prefac că doar mă prefac că joc rolul unui ospătar
                                                                                                pentru al ei]

                                                amuzament.


traduceri de Sînziana-Maria Stoie