Răzvan Andrei s-a născut pe 7 august 1981, la Galați. Este poet, traducător și redactor de carte. În prezent este redactor-șef adjunct la Biblioteca Polirom.
A colaborat, de-a lungul timpului, cu Adevărul literar și artistic, Verso, România literară, Luceafărul, Idei în dialog, Scena 9 și Poesis internațional.
A citit versuri la cenacluri și cluburi de lectură ca: Nepotu’ lui Thoreau, Institutul Blecher, Nocturnele de poezie ARCEN și Lit out loud.
În 2018 i-a apărut volumul de poezii Jazz pentru iguane și alte poeme (Editura BrumaR). Ediția a doua, revizuită și adăugită, a apărut în 2019, la Curtea Veche Publishing. Acest volum integrează, pe lângă alte teme, și problematica LGBTQIA+, cartea fiind receptată, de fapt, în această cheie.
În 2020, cu selecții din volumul Raport către Walt Whitman (Poeme LGBT+) a obținut locul I în cadrul Burselor și rezidențelor de creație Cărturești, la secțiunea Poezie.
Vă prezentăm un poem în avanpremieră din volumul Raport către Walt Whitman (Poeme LGBT+), care va apărea la editura OMG Publishing în vara anului 2022.
10
cupa de carton din care sugeam tutti frutti
paharul de plastic mânjit de bragă & socată
în orașul brizei seci în orașul în care muștele bocnă își mișcă microcheții
în bătaia vântului care a periat mai dihai munții hercinici
în urbea de hotar în urbea miliar cu centrul de greutate peste tot
din faleza istrului până-n râpa fileștilor
din groapa bădălanului până-n munții de cocs
de lângă furnale din șantierul naval până-n portul mineralier
toate îngrămădite-n mine topite-n mine făcute bax
în mine
păpădie & scaieți crini & regina nopții
nalbe & mușcate pătlagină & mușețel
teii de pe domnească spre grădina publică & catedrală & parcul cfr
galați cu huruitul oțelăriilor & dunărea
ca o slugă mângâind șalele stăpânului rablagit
/nu umblă-n zadar pe uscat fluviile/
cartierul ic frimu în care am iubit-o pe elena & în care o pândeam
de la fereastră pe geanina & în care am văzut prima dată cum face pipi alt băiat
în care am intrat în biserica din cort & cântau femeile heruvicul pe ehul al cincilea &
popa ionașcu zicea beți dintru acesta toți acesta este sângele meu ca o romanță
în care am cântat la pogribanii & l-am îngropat pe lăcătușu & în care
am mâncat gorgoaze din cimitirul eternitatea unde sunt îngropați mamaia & tataia
în care didinel țiganu a fost lovit cu o piatră în cap de copii & l-am spălat
acasă la mine & l-am trimis la mă-sa acasă bandajat cu grijă
în care am contemplat cu vecinii marea cometă hale-bopp la periheliu &
în care doctorul boicenco mare acupuncturist îmi înțepa jur-împrejurul ochiului
cu ace & ardea în cameră frunze de laur & pune o casetă cu muzică de xilofon
/nu umblă-n zadar pe uscat fluviile/
galați acum în beznă la opt seara blegit & nădușit
pământ de care vrei să te desparți & loc din care vrei să pleci în bejanie
pe sub arcadele de beton de pe faleză & să iei bacul & să-ți ștergi
mâlul de pe tălpi & să-ți faci felul înțepându-te cu o cornetă otrăvită în ochi
de care vrei să scapi ca de păduchi & de groaza căruia
te speli cu gaz & de care nu te poți lepăda fiindcă e acolo o bilă uriașă de chihlimbar
în care sunt conservate două trei spectre o bilă de care ești legat cu drugi
/nu umblă-n zadar pe uscat fluviile/
ei na belea udă nemernicia noastră a tuturor mai bine-ar seca
istrul cântat de hölderlin din schwarzwald până la passau
dunărea luată la rost de răzvan andrei de la baziaș până-n deltă
Ἴστρος danubius danube donau dunărea doana duna
dunav Δούναβης danubio tuna danubi tunë
veceul europei & frânghia de spânzurat națiunile
zvârcolindu-se la cotul pisicii unde a murit paul cu toată familia
/nu umblă-n zadar pe uscat fluviile/
dunărea dăscălită la vecernii de știma gârbovă năpădită de alge & împodobită cu pungi
din iulie-n decembrie din ianuarie-n iunie sub cerul minerit
de un singur profet mai acătării sub soarele forjat în furnale
dunărea între malurile de clisă dunărea alături de care
lucram de mic la procesele invizibilului cu hărnicia unei coropișnițe
ademenind păstruga rătăcită-n amonte plină de icre & disperare
/nu umblă-n zadar pe uscat fluviile/
puturoasă curgând spre hăt departe privită prin dioptriile visului
dunărea & briza seacă mângâindu-mi pletele rămase acum doar în fotografii
fiindcă-s clironomul unor chelioși & legatarul testamentar al unor bunici alcoolici
dunărea ca o consecință a imposibilității de a pleca înot făcând slalom printre nahlapi
spre alte city-uri mai cosmopolite în care nu există gherdapuri
rostogolind sinucigași în care brizanții spală mai dihai
genunchii roși de mătănii & coji de nucă & clătesc bine mintea grea ca o dragă
