HRISTINA DOROFTEI (18 mai 1983) a absolvit cursurile universitare, masterale şi doctorale ale Facultății de Litere a Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș.
A debutat în poezie cu volumul reflexie, Editura Junimea, Iași, 2014 (Premiul „Opera Prima” la Festivalul Internațional de Literatură Tudor Arghezi și „Premiul pentru debut” al USR Mureș). A mai publicat volumul de poeme Mașina de cusut, Editura Cartea Românească, București, 2017 și cartea de eseuri Memoria zăbrelelor – eseu anti-uitare (având la bază teza de doctorat), Editura Arc, Chișinău, 2017.
Vă prezentăm un grupaj din volumul ei în pregătire, intitulat Între mine, tine și Kiev.
TABLOU
Coaja de portocale este mai potrivită
decât cea de lămâie
e mai aromată răzuită în cozonac
vorbesc doamnele de la malul Mării Negre
aruncând câte-un ochi după copiii din apă
care nu au învățat încă românește
dar cunosc limba mării
și a valurilor sărate
așa cum o cunoșteau și marsuinii
eșuați pe mal
răniți de fosforul războiului.
Lămâia și portocala
marsuinii și copiii
apa mării și nisipul
sunt într-un tablou care se pictează acum
de mâna unui individ
ce ține pensula între degete
și o înmoaie în picăturile
de frică și transpirație colectate de pe front
apoi o trece printr-o culoare
de zmeură prea coaptă
și o întinde peste tot și peste toți.
RUSHNYK
Cum ar fi dacă aș merge la un bazar
și aș cumpăra de la o bătrânică fugită din calea războiului
un frumos rushnyk
pe care să îl descânte
și să mă învețe cum să îl folosesc
astfel încât să pot deschide cerurile
sau măcar să le aduc mai aproape de noi
să învăț să am limba de mătase
pașii ușori
mâinile rezistente
și ochii plini de soare?
Aș cumpăra de la o bătrânică fugită din calea războiului
un frumos rushnyk
pe care să îl transform într-o cămașă
cât suprafața păturii de gheață din Antarctica
la care să lucrez zi și noapte
și să nu-mi scape niciun cuvânt
până când nu se va desface blestemul
care a căzut
peste frații noștri: oamenii.
DOAR PRAFUL DE PUȘCĂ ȘI ARMA NUCLEARĂ SUNT FĂRĂ TERMEN DE VALABILITATE
Și ne ascundem în spatele emoticoanelor
o bătrână din Ucraina este păzită
de un pisic de cărbune cu sânge de pitbull
clădiri căzute ca piesele de puzzle
stârnesc reacții de uimire
tristețe
furie
am donat sânge pentru victimele războiului
pot spune că și eu am ajuns pe teritoriu minat
bucăți microscopice din mine luptă împotriva rușilor
sângele meu poate curge ca un pârâu furios printre bolovani
în venele altei persoane
poate fi un tânăr soldat luat cu arcanul
din brațele iubitei
în urma lui sunt lacrimi de disperare și de neputință
lacrimi ce pot deveni lac
în care se vor sinucide văduvele
mamele
fetele abandonate.
Apoi va seca
își va retrage în subteran tot lichidul
care va atinge rădăcinile diverselor plante
ce vor crește
vor înflori
vor rodi
și vor muri.
Așa murim toți: oameni
lacuri
plante
animale.
Doar praful de pușcă și arma nucleară sunt fără termen de valabilitate.