Carmen Giménez Smith (n. 1971, New York) este autoarea a șase cărți de poezie, dintre care Cruel Futures (City Lights, 2018) și Milk and Filth (2013) și este de asemenea unul dintre finaliștii Premiului Cercului Național al Criticilor de Carte. A câştigat Premiul Juniper pentru Poezie. Este autoarea unui volum de memorialistică, Bring Down the Little Birds: On Mothering, Art, Work, and Everything Else (University of Arizona Press, 2010), volum care a primit American Book Award. A coeditat Angels of the Americlypse: New Latin @ Writing (Counterpath Press, 2014).

Profesor de limba engleză la Virginia Tech și editor de poezie la „The Nation”, alături de Stephanie Burt.

Sursa: The Washington Post, Carmen Giménez Smith (Adam Fitzgerald/Krista Kahl)

Redactare

Creăm dogme din scrisul epistolelor: povestea apocrifă
a lui Lincoln care a scris scrisori pline de furie pe care însă nu le-a trimis niciodată. Așteptăm
scrisori
zile de-a rândul. Cineva îmi spune „îți voi scrie o scrisoare”
și simt că de fapt îmi spune „ești diferită de toți ceilalți”.
Zumzetul distanței e din ce în ce mai puternic. Ajunge să se transforme în cea mai neagră dintre găurile negre.
Aș vrea ca scrisoarea să fie despre zilele când treceam
împreună strada
iar tu îmi căutai mâna fără să te uiți – Mă tem că nu sunt ceea ce dorești.
Plutim de-a lungul străzii ca în albia unei păstăi
iar întunericul înstelat e ca interiorul unui secret. Suntem beți.
Luminile străzii ne scot la iveală, lucru de-o cumplită oroare. Da. Așa să închei scrisoarea, astfel încât să rămână fără autor.
Apoi scrisoarea ar putea să aducă la lumină secrete:
dezechilibre acide care ar exploda.


Mesaj presetat

Am treizeci de secunde să te conving
că atunci când nu sunt acasă, verva mea încă e.
Online sau dacă dorm când suni,
oile pasc melodrama zilei de ieri.
Știe oare cineva umbrela în flăcări
ce însemna cu adevărat? Lasă. Spune-mi ce ai nevoie.
Lasă-mi o hartă. Lasă-mi, pentru referință, cât
valorezi în total. Lasă-mi mai mult decât ai plănuit vreodată.
Sincer, mi-e teamă că mesajul tău va fi o serie de chestii neclare,
că nu vei include partea îndrăzneață,
că îți vei trunchia confesiunea: un pas greșit aici,
un domeniu acolo.
Asemenea unui ventriloc. Telefonul este în bucătărie,
dar nu mai știu drumul. Cred că s-a deschis sezonul de vânătoare.
Retrag fiecare ultim gest din aceeași retragere a ta.


Toți banii sunt o chestiune de credință

Fiecare poet sclipește de roua
banilor, însă desigur doar câțiva dintre ei
îi au cu adevărat. Neavând niciodată mulți, vrând
să știu cum se simte să ai suficienți, cumpăr fake-uri
ale lucrurilor originale pe care mi le doresc,
rafturile dulapurilor mele gem cu zirconiu,
chestii de la Prada, filme de Oscar piratate. Sunt mânată de invidie,
și lăcomie, de dorința de-a consuma mai bine
decât oricine altcineva, dar plăcerea este doar pe jumătate
din ce-ar trebui să fie, și o țin tot așa până când casa
mi-este plină cu obiecte aparținând lui Chase
& AmEx. Am fost de neoprit și norocoasă,
dar asta nu a fost niciodată suficient.
Mi-aș vinde sufletul, dar nu există cumpărători.


Fotografia unei fete pe o plajă

Pe vremuri când eram inofensivă
și nici nu știam să fiu altfel,

aveam o oglindă înaintea mea
și un ocean în spate,

zăceam prinsă în mijlocul luminii zilei,
subțire păpușă de hârtie, visând,

apoi am dispărut. I-am lăsat zilei amprenta,
apoi am uitat.

Am stat goală pe un prosop
într-o toridă zi de luni în iunie.

Soarele grava pe interiorul pleoapelor mele,
în timp ce un băiat moțăia lângă mine.

Mirosul tuturor oceanelor se simțea în jurul nostru –
sare aburind, scoică, și transpirație,
dar am întins mâna spre cel din depărtare.
O maree s-a ridicat cât am dormit,

și curând am rămas singură. Încearcă să fii
o schiță în memorie. E sec înăuntru.

De dragul adevărului, voi spune că ea se afla pe o plajă
stând cu ochii închiși.

Era goală în nisip, întinsă,
iar ora a consumat-o bucățică cu bucățică.

Traducere de Marian Mihai

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here