Rosario Castellanos (1925-1974) a fost una dintre cele mai proeminente voci din peisajul poetic al Mexicului. A studiat filosofie și filologie, reușind să își perfecționeze studiile în Spania datorită unei burse academice. În afara activității sale de scriitoare, a predat cursuri de literatură la diverse universități, cultivând, în principal, poezia. S-a remarcat și prin activitatea sa militantă de susținere a drepturilor femeilor, precum și a egalității dintre indigenii mexicani și albi.
Mina Decu (n. 1983) este poetă și traducătoare. A debutat în 2018 cu volumul „Desprindere” (Editura Charmides) pentru care a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” Opus Primum, Premiul „Tânărul poet al anului 2018” în cadrul Galei Tinerilor Scriitori și Premiul pentru debut în cadrul Colocviilor „George Coșbuc”.

Șah
Pentru că eram prieteni și ne mai și iubeam, din când în când;
Poate pentru a mai pune ceva pe lista
Multelor lucruri pe care le făceam deja
Am hotărât să jucăm jocuri de inteligență.
Am pus în fața noastră o tablă:
Egală în numărul de piese, în valori,
În posibilități de mutări.
Am învățat regulile, am jurat că le vom respecta
Și a început partida.
Așa că, după un secol, iată-ne tot aici, așezați, meditând
Cu înverșunare
La cum să facem ultima mișcare pentru a-l anihila
Într-un mod irevocabil și pentru totdeauna, pe celălalt.

Celălalt
De ce să tot invocăm nume de zei, aștrii
de spumă ai unui ocean invizibil,
polen din te miri ce grădini?
Dacă oricum ne doare viața, dacă fiecare zi
ne face praf pe dinăuntru, dacă fiecare noapte se lasă
ucisă de convulsii.
Dacă durerea doare în altcineva, într-un om
pe care nu-l cunoaștem,
dar care e tot timpul prezent, fiind victimă
și inamic și iubire și tot
ce ne lipsește pentru a fi întregi.
Nu poți spune niciodată că sunt ale tale tenebrele,
Nu poți bea tu nici măcar un strop de bucurie.
Te uiți peste umăr: e altcineva, e tot timpul altcineva.
El respiră, iar tu te sufoci,
El mănâncă, iar ție îți e foame.
Până și moartea lui e jumătatea pură a morții tale.

Serata broaștei
Așezată binișor în umbră
– solemnă, cu gușa ta pronunțată; crudă
(aparent, cel puțin, din cauza umflăturilor
de pe pleoape); rece,
rece de la sângele rece, repulsiv.
Așezată binișor în umbră privești cum arde lampa.
Strânși în jurul luminii vorbim și poate
Că unul dintre noi îți zice numele.
(În septembrie. A plouat)
Luată prin surprindere, faci un salt
Și iată-te aici, în mijlocul discuției.
În centrul strigătului.
Cu câtă teamă simțim cum palpită
Inima dezgolită
A nopții în câmp!

Nostalgie
Dacă îți spun că am fost fericită, nu e adevărat.
Nu crede ce cred eu când vreau să mă amăgesc.
Amintirea înfrumusețează ce atinge:
îți ia cu mâna durerea de cap,
transformă puiul de somn în extaz,
cât despre pantoful acela care te-a strâns
atât de mult încât nu te-a lăsat să dansezi primul dans,
nu există pantof. Uite: ești desculță, dansezi
pe veci, ușoară ca o pană,
în cercul desenat de o îmbrățișare.
Dansezi fără bărbie dublă, gușă a lăcomiei tale,
fără ridul viclean
ce stă la pândă în jurul ochilor.

Destin
Omorâm ce iubim. Restul oricum
nu a fost niciodată viu.
Nimeni nu îți este atât de aproape. Pe nimeni altcineva nu doare
o uitare, o absență, uneori chiar mai puțin de atât.
Omorâm ce iubim. Să înceteze odată sufocarea asta
de la respiratul cu un alt plămân!
Nu ajunge aerul
pentru două persoane. Și nu ajunge pământul
pentru corpuri unite,
rata speranței e mică,
iar durerea nu poate fi împărtășită.
Omul este animalul singurătăților,
cerb săgetat în coapsă,
sângerând în timp ce fuge.
Ah, dar ura cu care el fixează insomnia
cu pupile de sticlă;
când odihnit, când amenințător.
Cerbul merge să se adape și în apă apare
reflexia tigrului.
Cerbul bea apa cu tot cu imagine.
Devine – înainte de a fi devorat – (complice, fascinat)
egal cu inamicul său.
Dăm viață doar la ce urâm.

traducere de Mina Decu

mm
Studentă la Facultatea de Litere, în cadrul UBB, secția română-franceză. Scrie poezie și cronică literară. Este interesată de literatura contemporană și de confluențele artelor. Din iulie 2020, este redactor la revista Echinox.