Adrian Diniș (1986-2018) a debutat în 2010 cu Poezii odioase de dragoste (Editura Vinea) și a fost o prezență constantă de-a lungul timpului la întâlnirile Institutului Blecher și la evenimentele de tip slam poetry. Pasionat de poezie și tipurile ei de manifestare, riguros și atent cu textele sale, a plănuit apariția celui de-al doilea volum la 10 ani după cel dintâi. Toate zborurile au fost anulate (Casa de Editură Max Blecher, 2020), din care sunt extrase cele două poeme de mai jos, vine să îndeplinească această dorință.

Image

Praf cosmic

nu înțeleg nimic din lumea asta
dar nici din alta. explozii stelare

oricât m-aș strofoca
cu ce mă încălzește pe mine acum
soarele unei alte galaxii
inima de pe asfalt a ariciului care încă bate
când lanțul de la bicicletă a căzut
și nu reușesc să-l pun la loc
să merg mai departe?

sonde spațiale care descoperă
mesaje extraterestre pâlpâind
că undeva departe există
condiții prielnice
unde viața ar fi posibilă?

expansiunea universului
tristețea asta care continuă să crească –
am putea să inventăm ceva mai frumos
o dimineață în care să plouă cu rouă
peste albeața mestecenilor

când ne sărutam mă simțeam ca în copilărie
când beam lapte bătut din putinei
și făceam mustăți și alergam prin toată curtea
prost & fericit – de pe șoriciul porcului
făcând tumbe printre găini
și reverențe curcanului

prost & fericit – ca iarna când îți îngheață
limba pe clanță și nu mai poți s-o dezlipești
primăvara îți întinde dulceață de zarzăre pe limbă
flori de gheață – se fac derdeluș
până pe calea lactee

stelele erau pufuleți
care mi se lipeau de cerul gurii
buzele tale dimineața așteptau arzând
supernove în uleiul încins din tigaie
o omletă-jumări mai frumoasă
decât niște explozii stelare

la fiecare clătită făcând piruete în aer
precum o katiușă acrobată la circ
executând la trapez
saltul mortal fără plasă
și prinsă perfect în tigaie
tot prost & fericit

ca atunci când prindeam în palme fluturi
aluatul pe care-l frământam
cu buna la țară când puneam la copt
pâine de casă pe vatră
mânjit pe degete de praf cosmic

ai uitat cum era atunci dar noi chiar
am făcut paturile radioactive erau dimineți
în care nu te mai săturai de fericire
cum nu te saturi de somn atunci când spui
mai lasă-mă doar cinci minute

dacă ai fi acum cu mine n-aș schimba
nimic „nici măcar cinci minute”


Arta dispariției

păpădie câmpul ninsoarea trupul tău cancerul
care a înflorit pe rmn inima mea tot păpădie
o să sufli și totul o să dispară o să fiu bine
și o să fac iar să ningă pentru tine și n-o să mai fiu
singur ca un cuvânt neinventat gheața din limba eschimo-
șilor o să am și eu peste patru sute de cuvinte pentru
păpădie dandelion dent-de-lion diente de leon
cu mâna în gura leului hrănindu-l cum fac bătrânii
cu hulubii din piață precum copilul care se joacă
cu mine și mă transformă în ceva frumos
mort avion sau pasăre cu capul în gura leului
dar o să suflăm și leul o să fie știrb cerul o să fie
plin de dinți în gura leului o să șoptim secretul
cu totul în trupul leului ca-ntr-o balenă pentru că
nu ne-am putut opri în trupul leului trupul tău
într-un câmp de păpădii el însuși câmpul
pissenlit pentru el moartea era să rupi o păpădie
de la rădăcină iar noi suflăm doar în coroana lor
de păpădie copacii din vată de zahăr ninsoarea
trupul tău cancerul inima mea nu sunt decât
cuvinte cuvintele mele pentru păpădie
și cuvintele au spus sunt doar frumoase
nu dor pentru că nu sunt reale sunt păpădii
sufli și dispar și un câmp de păpădii care zboară
și mulți spun că există iadul mai mulți spun
că nu există nimic eu am văzut iadul frumos
acolo frumusețea era făcută doar ca să doară