Adrian Matus (n. 1991, Satu Mare) este absolvent de Litere la Cluj și doctorand al European University Institute în Florența, unde scrie o teză despre hipioții din Europa de Est. Trăiește la Budapesta.


el-maghreb

Pustiu. Maroc. Morocco, cum îi spui.
Așa te-au învățat austriecii.
pe unde nisipurile îți înșeală retina ca samsarul din piață valuta
prin acele țări pe care nu le-ai învățat nici la geografie și de aceea le pronunți greșit
pe drumurile unde te-ai aștepta să-ți povestesc de beduini slabi
de cămile cu o cocoașă plină de osânză
pe acolo, pe acolo, ți-au spus.
la capătul lumii, în țara grasă a plăcintelor de pe lespede
ți-au spus că orașele se văd frumos seara și sahara nu miroase a praf decât vara.
pe acolo, mi-a zis un băiat ce se plimba aiurea citind coranul
te-a văzut întâmplător cum ți-ai deschis măruntaiele creierului
te-a dus la coloratul azil din casablanca
Ar fi multe de povestit, despre tripul tău ce nu-l mai cred.
de la peșteri din creierii munților
la simțurile pe care doar tu le capeți când ești agitat ca un pepsi aruncat de la etajul cinci
oricum, pe acolo mai nou se vând kalașuri-
mi-a zis bounsa, ghanezul cu care stăteam în pauze pe scara de incendiu – râdea –
la ei nu sunt nici măcar scări, dar au incendii

totul părea un trip însă nu era.
mi-am spus că trebuie trasată o hartă neapărat
tu erai în maroc, morocco după cum îi spui.
eu visam la turcia și mă uitam din cluj la carpeta cu răpirea din serai.

donna

donna, știu un lucru:
întotdeauna ai fi vrut să scrii un poem din vârful degetelor mâinii tale stângi.
acele terminații albe nu au existat niciodată,
s-au retras ca gheara unei pisici în propria carne sidefie

donna, donna – fată care și-a pătat rochița în fântânile arteziene din Timișoara
în preajma ochiului tău dansau coruri de gospeluri în timp ce dormeai
– auzeam de dimineață acordurile lor și eram forțat să-ți deschid pleoapele –

lumina de marți dimineață ce a alungat corul din congregația din Minessotta
lumina de marți dimineață ce a alungat litaniile de miazănoapte

abia acum intuiesc ce ai fi descris din acel sacrilegiu al camerei din București
nu îmi strigai în limba în care ne-am cunoscut, în care aproape ne-am pierdut
în texte ce niciodată nu s-au scris din vârful degetelor mâinii tale stângi.

amăgirea

perestroika încă nu venise și eu stăteam în final în amăgire.
dincolo de uzinele din cernobâl se mai aflau câteva ascunse și plăcute zone.
pădure de pini dimineața
raze galbene printre trunchiurile de copaci
mergi, mergi în pantaloni scurți și ie cu brodeli albastre
te oprești, culegi o crizantemă clară
te așezi, scoarța groasă fâșâie și ridică puțin colb
dar știi si tu, printre plante:
ești doar între luxuriantele sinapse ale altei persoane.

la marginea patului, ochi deschiși:
cameră galbenă, fin mucegai uitat într-un colț
butonul de la whatsapp mai albastru ca oricând
vecinul speriat de matrix și cabluri fuge departe
nu vrea să asculte cântec de leagăn
spus unui copil din Rezistența franceză

fără ghid, ocupi ascunsa Zonă ca un blând muson de toamnă
străin de noi toți, dar atât de fertil
mai adevărat apari în pădurea luminoasă de pini
mai adevărat stai între galbene raze de soare.

savushka

ca despre holeră, am auzit despre tine prin mari orașe,
te-am văzut la față doar într-un moment glorios
plină de soare și de praf.
se spunea că veneai din est,
vocea îți era blândă,
dar spatele plin de purulente răni.

cu greu îmi venea să cred că nu prea mănânci porc,
că nu crezi în talmud, dar că citești kabala
umbla o vorbă prin lunga siberie :
în irkuțk ești singura cititoare de ezoterice texte.
mai spuneau alții că ai ține sinagoga deschisă la fel cum alții ar ține cârciumă,
în caz că oricine ar fi vrut să vină.
oamenii veneau acolo, cumpărau bilete spre lumea de dincolo
la un moment dat, consemnai fiecare nume,
dar câteva au rămas pe dinafară.

pe un colțișor de pagină ai pus o notă de subsol :
ai scris despre estul meu
tot ce însemna pentru mine estul
ce trebuie să dau din mine și să iau de la alții :
pe scurt, să mă ascund printre geamuri cu obloane lângă baikal.

dar mirosul tău nu aducea a cartofi, gura ta nu era obișnuită cu cearta
mâna ta aducea a altceva.
trei ți-au rămas ștampilele:
numele, ochii și trecutul.

un soi de manifest al ultimilor patru ani

am lăsat orașe în spate cu zâmbetul pe buze și sufletul vraiște
am zis ”I would prefer not to” către cluj
orice ar fi însemnat și cluj
către parisul cu bombe și ghiozdane verificate la intrare
către dresda cu ochii de sticlă de la șase dimineața,
către berlinul prea întins pentru abonamentul meu de metro
chiar și către wroclaw, ce mi-a pierdut și mi-a aflat mințile sub o șină de tramvai.

mă pierd în est și bine fac o vreme
n-am mai zis, abia acum îmi amintesc că n-am zis
despre donerul din alexanderplatz unde am stat tăcuți în fața halbelor de bere
berlinul a ascuns tăcere.
franța a ascuns tăcere
paris, răsărit de noiembrie:
n-am zis, n-am zis
nu era nimic de zis la picioarele ruginite ale turnului eiffel

n-am zis
n-am zis că aș fi cântat pe discul cu cohen
doar ca să te amuzi cum mă hlizesc și eu la karaoke
n-am zis
n-am zis acele replici ce le repetam cu dexteritatea unui actor
pe autocar, cu plasele bine legate de părinți
pe bicicletă seara când veneam de la lucru
– portocaliul se întindea de-a lungul senei și mirosea a fân –
n-am mai apucat să zic poveștile spuse autostopiștilor
– albastrul cerului îmi bătea drept în cap –
n-am mai zis despre cum treceam granițele
– gălbuia pălincă ascunsă bine în plasa de rafie –.

spre est, băiete, spre est:
pe hartă, acest loc poartă numele de graz –
lasă deoparte această redută a luptei ce unii o mai numesc dragoste
tromboane amăgitoare
călătorilor de aici le rămân doar albele tunici
fantome ce bântuie neostoit prin europa.

din volumul în pregătire paris nord-aachen hbf


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).