Áfra János (n.1987, Sântgheorghe/Beșermeni) este autorul volumelor de poeme Glaukóma (Glaucom, 2012), Két akarat (Dualitate, 2015) și Rítus (Rit, 2017), plachete cu care a atras mai multe premii importante oferite tinerilor poeți din Ungaria. Áfra este, de asemenea, redactor-șef al platformei culturale KULTer.hu, respectiv redactor al revistei literare Alföld.


Ne consacrăm

Suntem obsedant de identici, totuși prea puțin animalici.

Coborâm la pas către pădurea pe care abia o credem
și acolo începe amurgul, la o sută de metri de grădina voastră.

Stăm întinși în umbra copacului sădit în ziua când te-ai născut.

Privim transfigurările cerului,
evocăm secvențe din copilărie.

Sub noi, rădăcinile inimilor macină solul în grunji.

În timpul discuțiilor noastre lungi mă-ntrebi de două ori
oare omul de ce nu hibernează și el.

Dar răspunsul nu-l cunosc nici măcar stejarii seculari.

Și ochii noștri înfloresc după veghea acestei nopți.
Tu spui că avem o singură viață, eu – că e veșnică.

Apoi cădem de acord că spațiul cosmic e cel mai întins cimitir.

Suspini adânc, eu îmi întorc fața.
E neagră, ca bolta cerului. O privești, nu mă clintesc.

Apoi privirea ta mă devansează, trecând dincolo de grădină și pădure.

Mă ridic și vreau să cuprind cu brațele trunchiul de copac în expansiune,
cel care îți cunoaște mâinile ca pe frații săi.

Tu râzi de mine, apoi îți dai seama că am făcut-o pentru tine.

Nu știu dacă e și cazul copacului tău,
dar eu când te-am văzut întâia oară, mi-am amintit de tine.

Totuși, nimic nu te poate justifica mai bine decât ceea ce urmează.

Pietre mute

alungă-ți maladia
din cap în gât,
din gât în umeri,
din umeri în piept,
din piept în burtă,
din burtă în dos,
din dos în craci,
din craci în labe,
din labe în tălpi,
și-o va înghiți pământul.

Cerul pe dinăuntru

Cerul e piele străluminată,
toate cicatricele lui sunt luminițe ce vibrează,
albastrul venelor se-amestecă cu celulele epidermei,
când Soarele se apropie de orizont,
iar conturul Lunii este adumbrit de sus,
punctulețele pielii străpunse încep să lumineze,
încolo răzbesc vârfurile tuturor catargelor
și se-nfățișează pe cer o corabie răsturnată,
licăririle ei sunt orbitoare, căci un cuțit
recent ascuțit perforează suprafața boltei cerești,
aproape de cele două vergeturi,
chinovarul se varsă razant în corp
și colorează lichidele stomacale
într-o nuanță maro-portocalie.

A fost cum n-a fost

Să îndărătnicești fericirea.
Iată un sfârșit posibil.

Traducere de Mihók Tamás

Áfra János | Credit foto: Pazonyi Dóra


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.