Anda Vahnovan (n. 1978, Chișinău) a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde și-a luat doctoratul în Sociologie. Trăiește la Londra.


Orgolii

ieri am hrănit lebedele în Hyde Park
ne întorceam obosiți spre casă
la Picadilly Station a urcat un domn de vreo 65 de ani însoțit de nepoțica sa
cărând un animal de pluș neidentificat după el
pe cealaltă ușă a urcat un alt domn cam de aceeași vârstă
cu iubita de mână.
rămăsese un singur scaun liber
cel cu iubita, măsurându-l de sus în jos cu privirea pe celălalt
îl îndemnă politicos dar răspicat să ia loc
”No, thank you!” i-a tăiat-o scurt cel cu plușul în brațe.
cinci stații am mers împreună
locul a rămas neocupat

Sechele

respirație grea
o simt tot mai aproape în spatele meu
mă chircesc toată, strâng geanta sub braț
aștept să mi se întâmple ceva.
reflexe din adolescență
așa au fost tâlhărite colegele mele de clasă
lovite din fugă
smulse gențile, lanțurile și cerceii cu tot cu carne
erau anii nouăzeci și ceva
când se lua seara lumina în Chișinău
iar becurile din scările de bloc erau deșurubate.
atunci ieșeau la vânat șacalii
deghizați cu șepci cu cozoroc și în geci de piele supradimensionate
furate și astea cine știe de pe unde.
erau anii anarhiei totale
în care odată cu întunericul cădeau și toate regulile
prindeau în lifturi și copii și femei
îi amețeau cu șervețele îmbibate în cloroform sau îi loveau din plin
unele victime cedau benevol bunurile
doar să nu le omoare.
pe tata l-au urmărit de la schimbul valutar de pe Dacia, unde mersese cu niște euro
și l-au lovit direct în tâmplă cu un obiect metalic
furându-i servieta din piele maro în care purtase toată viața cursurile universitare.
l-au găsit fără cunoștință niște trecători
l-au stropit cu apă
de sub lentilele ochelarilor pătrățoși
îi curgeau lacrimi
am văzut pentru prima dată cum plânge tata.
mi-a zis că erau banii adunați pentru nunta mea
să mai aștept cu măritișul.
respirație grea
o simt tot mai aproape în spatele meu
mă chircesc toată, strâng geanta sub braț
aștept să mi se întâmple ceva.
„hi!”, mă salută băiatul de culoare care trece alergând pe lângă mine
cu căști și zâmbet larg
în Londra pe înserat oamenii fac jogging
iar fricile mele ies la plimbare

Cernobâl

se plimbau prin Kiev în acea zi
promisese să îi arate soției mult mai tinere Soborul Sofia și
Cartierul Pechersk cu toate mănăstirile sale.
era o primăvară splendidă iar orașul neașteptat de agitat
ceva plutea în aer
apa Niprului era mai tulbure.
„spre Sobor” zise tata taximetristului prinzând în ușa taxiului
un colț de rochie de mătase înflorată cumpărată pentru acea vacanță.
auzindu-i că vorbesc în română șoferul a zis
„de plimbări vă arde? de ce nu fugiți? nu știți?
a explodat Centrala Atomică de la Cernobâl
nu au anunțat încă oficial, să nu panicheze populația.
vor să și mușamalizeze totul mai ales că urmează parada de 1 mai
doar noi, taximetriștii știm”
i-a dus în viteză la hotel la gară la Aeroport
bilete nu vindeau nimănui
ieșirile din oraș erau blocate
mări de oameni de valize
„sunt Profesor Universitar din Moldova. am venit la o Conferință la Kiev”
a mințit, și tata a obținut două bilete spre casă.
în trenul aproape gol
mai era un scriitor – Eugen Cioclea
mergea să o ceară de nevastă pe o tânără matematiciană –
„ne veți fi nași” zicea
dar nu.
peste un an mama s-a operat de cancer
cât de grav a fost ne-a zis după 25 de ani
medicul de la oncologie
devenit și bun prieten.
orașul-fantomă a devenit zonă de agrement cu peisaje rupte parcă din Tarkovsky
„vino să te plimbi în jurul Centralei Nucleare
de-a lungul străzilor pustii din Prîpeat!”
„fă un tur în Cernobâl!” apare acum pe toate site-urile de turism
atunci, însă, reprezenta tifoanele pline de sânge
de pe cicatricea purulentă a mamei
care nu se prindea nicidecum

Fugarele

era anul ′68
rataseră ambele admiterea la facultatea de litere
pe atunci se promova activ plecatul în Rusia la construcția Magistralei Trans-Siberiene
cu bilete oferite de Uniunea Tineretului Comunist și cu fanfara
care își petrecea vitejii la gară ca pe niște adevărați eroi.
totuși 110 ruble pe lună erau mai multe decât 70
cât oferea postul de bibliotecară din care tocmai demisionaseră.
au plecat pe ascuns într-o zi de august pe un drum lung
interminabil: stația Tavga Regiunea Sverdlovsk apoi Mortka
trenul era plin de fugari dubioși ce au ales munca în locul pușcăriei
și doar comsomolistele noastre zburau înaripate purtate de idei mărețe.
au primit la destinație
salopete groase căptușite, vechi, pufoaice supradimensionate, ca ale deținuților
și pâsle, pentru că Siberia nu poate avea picioarele decât reci.
săpau tranșee în pământul înghețat, iar seara visau satul natal
adormeau în pâslă și li se lipeau cosițele de gheața pereților din vagonul-dormitor.
scrisorile veneau greu și doar acelea scrise în chirilică
vina creștea odată cu lacrimile mamelor tăcute printre rânduri.
„dar nu-i nimic, va veni și vremea aceea”, scriau cu noduri în gât.
gustul patriei l-au simțit o singură dată
odată cu bomboanele „Bucuria” furate dintr-un vagon
s-au speriat, însă, teribil au mers de le-au îngropat în pădure pe cele rămase
și-au plâns atunci la grămadă „Bucurii”-le și prostia și au decis să se întoarcă acasă cu orice preț.
aprobată fusese doar cererea uneia
cealaltă a adăugat un „ne” în fața cuvântului „vozrajaiu”
și uite-le în fața porții părintești cu tot cu echipamentele mirosind a Siberie
nepredate din grabă.
mai întâi au mers împreună la Mircești,
apoi la cealaltă – la Boghenii Vechi,
ca să nu le bată.
s-au căsătorit cu câte un Ion și au fost nedespărțite viața toată:
„să îmi lași de pomană setul ăla fain de cafea pe când vei muri”,
glumea cea aflată pe patul de spital, simțind că va pleca, de fapt, ea prima
și în două zile s-a și dus
lăsând-o pe cealaltă cu tainele nespuselor lor siberiene
și cu scrisorile îngălbenite

Rafturi din garaj

în garaj, în singurătate
încerc să identific eroarea din
gândurile devenite brusc alb-negru
ale amintirilor încă în garanție.
ușa garajului 16 de vizavi e ridicată
vecina de culoare, din Uganda, își ordonează anii
„astea sunt manualele copiilor mei, plecați acum în lume”, zise
„astea – tablourile soțului meu, fost medic
a murit acum zece ani”
„aici – o bicicleta
vreau să o duc de aici dar nu o pot dezasambla
nu ai o cheie franceză cumva?”
îi curg lacrimi din ochi
o văd și eu ca prin ceață.
mi-am amintit, draga mea Natașa, garajul tău din Iancului
sacii cu haine pentru donat, papucii rămași mici ai copiilor
rochiile pentru „când vom mai slăbi” dintre care mi-ai dat-o pe cea albastră
ofereai mereu felii din inima ta mare
fără regrete și așteptări.
râdeam de rețetele noastre disperate cu smântână și drojdie
pentru a mai pune câteva kile
pe când eram adolescente slabe și complexate.
la ultimul whisky dat peste cap împreună
acum câteva zile, la Cluj
mi-ai zis că nu te-ai amețit deloc
că în timp am devenit mai tari, deși mai grase
am râs din nou
de sprâncenele pensate aiurea pe care ziceai că vrei să le îngroși.
mi-ai scris de ziua mea „să nu îndrăznești să mori prima”
și mi-ai făcut-o
ultimul story de pe facebook a fost văzut de tine
dar nu mi-ai mai răspuns la telefon
deși te sunasem în acea nefastă zi.
anii noștri – rafturi cu saci etichetați
abandonați într-un garaj
și amintiri demontate cu o cheie franceză

din volumul în lucru Sechele


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).