cătălina matei s-a născut în ʼ88. de două ori cifra ei. a fost al treilea copil. prâslea. tatăl ei a fost primul din zece copii, mama a fost ultima din nouă. familia ei e mare. asta i-a schimbat felul de a vedea. fiindcă nu s-a putut juca, s-a deprins cu cititul de mică. de la 4 și până la cei 31 de ani – tot asta îi place cel mai mult să facă: să stea în pat cu o carte. fiindcă avea urechea sensibilă și o structură ce nu îi permitea multe mișcări, mama ei a hotărât să o împingă spre o meserie de practicat stând pe scaun: pianul. așa se face că, la vremea majoratului, nu a știut între ce să aleagă: litere sau sunete. deci a făcut consul și literele în paralel. a rănit doi iepuri deodată. apoi a dat la masteratul de teoria literaturii și literatură comparată. apoi a deschis tramvaiul 26: 2013. apoi a scos prima ei carte de poezii: lanul cu sârme întinse, 2014, ed. Tracus Arte – carte care ar fi trebuit să apară mai încolo, dar a vrut să marcheze existența ei de non-mamă. fiindcă în 2013 i s-a întâmplat un copil. Copilul. viața. a devenit adult. au urmat. tăvălugul. renunțările. marile renunțări: pianul, tramvaiul și.

ce se mai poate spune despre mine la persoana a treia? a co-tradus antologia de poezii Anne Sexton, împreună cu Diana Geacăr. a mai apărut pe ici, pe ʼcolo cu traduceri, articolașe, poezii. a făcut subtitrări, a tradus, a fost educatoare, profă. acum e redactor și crede că va rămâne așa.

dacă s-ar descrie într-un cuvânt, s-ar chinui să aleagă între mediocră și corcită. fiindcă nu a fost nici grasă, nici slabă. nici urâtă, nici frumoasă. nici deșteaptă, nici proastă. nici viața nu i-a fost ușoară, nici grea.


nu încape prea mult într-o viață de om

așezați pe pajiștea noastră de piele
făceam baloane de liniște
dedesubtul nostru praful începuturile
de bucurie bucățile de leucoplast

într-un târziu am început să vorbim
despre întâmplările lucrurile oamenii care
ne vin prea devreme sau prea târziu
baloanele pocneau unul câte unul
iar pajiștea s-a făcut sul
ca un covor pe care îl arunci de la etajul 10

inutilitatea pielii ne va face din ce în ce mai puternici și vulnerabili

fiecare cu fantomele lui. fiecare cu neîndreptățirea lui. fiecare cu de aici nu mai pot.

pe fosta noastră pajiște de piele nu
s-au făcut prea multe mișcări

am știut că ce se termină se termină o dată
și atunci cu totul

dar te-am simțit. așa cum limba își simte mâncarea.


 
 

animalele îşi abandonează puii
oamenii își leagă copiii de viaţă

 

tata are în loc de minte
o inimă mucegăită

 
 
 

aeriseşte pedala
stânga pe dinafară
dreapta staccato

 

a fost primul din 10
maică-sa a murit
când i s-a născut ultimul copil

 
 
 

nu încorda poignetul
sunetul la jumătatea clapei

 

în aceeaşi zi se năştea mama
tata m-a pupat de 29 de ori
la vară o să mă pupe a 30-a
ne vorbim rar:
mă roagă să-i scriu o carte

 
 
 

nu ridica umerii
carnea se frăgezeşte în oţet
fără zahăr

 

zice că sărăcia şi boala
sunt bune de trăit

 
 

viața consumă viață

mamaie nu făcea risipă
oasele le dai la câini, mamă,
firimiturile dă-le la pui
cojile de cartofi, la porci
hainele rămase mici le faci cârpe, mamă
sticlele dă-le să-ți pun lapte
și must, mamă, și vin, și țuică

mamaie n-a văzut niciodată o mașină de gunoi

dac-arunci, e păcat
dacă plângi, e rușine

mamă, tu ești ultima generație
care termină totul din farfurie
totuși te-am văzut cum ai aruncat la gunoi
hainele care nu te mai încap
și fructele care s-au stricat și ouăle rămase de la paște
și sticlele de apă și fluturașii de campanie
și m-am gândit la tot soarele ăsta care s-a chinuit să facă zi
să scoale păsările să scoale muncitorii
și m-am gândit că viața și
moartea sunt degeaba de prea multe ori
și m-am gândit la aruncatul nostru
și la oamenii care nu ne mai folosesc

Cătălina Matei | Credit foto: Valentina Bălașa-Ario
Cătălina Matei | Credit foto: Valentina Bălașa-Ario

Pentru că citești mult și divers, pentru că ai scris Anne Sexton în prezentarea ta, te-aș întreba cum te ferești de (sau, dimpotrivă, înglobezi) influențe în poemele tale? Cum îți găsești propria voce?

Cătălina Matei: Cică ai grijă cu cine te împrejmuiești că devii. Studiile spun de creierul-plastilină; de neuronii care se regenerează; că în acest proces sunt factori de influență prietenii, cei cu care vorbești. după o vârstă, fiindcă mă copleșește o lipsă de chef de ieșit din casă, vocile sunt predominant textuale. Sigur că sunt o influențată. Nu știu în ce măsură. Nu mă feresc. Facă uriașii din mine ce vor. Pe de altă parte, mi s-a întâmplat să citesc versuri care să aibă părți atât de asemenea cu ale mele. Cum era melodia aia de care ți-e rușine să recunoști că ți-a intrat în cap? „Simțim la fel, gândim la fel.” Încă nu cred că mi-am format vocea. Iar cu cât ești mai mic, imiți involuntar. Să vedem încotro o iau. Încă mă simt un băiețel cu voce de rățușcă și tulei.

Există cuvinte înalte și cuvinte underground. Cuvinte alese și cuvinte culese. Cuvinte soft și cuvinte hard. Cuvinte-piele și cuvinte-cuțit. O sumedenie de categorii în care pot fi împărțite cuvintele care apar în poezii. Care sunt preferințele tale lexicale atunci când scrii?

Cătălina Matei: În muzică, se spune că cel mai mișto sună vocea când cânți cum vorbești. Măcar senzația să o ai și să o dai de natural. Cum spuneam în descriere, mă simt tare corcită. Așa cred că trebuie să-mi fie și cuvintele. Luate de prin toate părțile.

Tramvaiul Poeziei tocmai s-a retras definitiv la depou. Din multele întâmplări, gânduri și sentimente legate de această călătorie ai putea alege (și povesti pe scurt) o anumită experiență care ți-a amprentat semnificativ scriitura?

Cătălina Matei: Nu pot să pun degetul pe o experiență. Toți acești ani m-au frământat. După ce a apărut google-ul în viața mea, cum citeam o carte, țuști pe net să văd fața autorului, să aflu cum o duce/ducea. Ce mânca, ce-i plăcea, ce citea, ce asculta. Chiar dacă știam lecția că hârtia e hârtie, iar sângele, sânge. Nu amestecam instanțele când citeam. Dar îmi plăcea mie să știu. Cu tramvaiul, această dorință de cunoaștere îndeaproape a poeților a trecut la următorul nivel. Mai ales ca persoană-din-spatele-barului – știi întotdeauna mai multe decât crede că știi persoana-din-fața-barului. Deci fiecare întâlnire de acest gen m-a construit, întâlnirea cu făcătorul de poezie. I-am aproape cunoscut pe aproape toți. I-am aproape adorat pe aproape toți. M-au aproape durut aproape toți. Le (aproape) mulțumesc (aproape) tuturor.

Secțiunea ATELIER publică texte noi, neincluse încă în volume, ale autorilor debutanți sau consacrați.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.