După o pauză de șase ani de la publicarea plachetei Google translate: Ștefan Vodă, apărută la Tracus Arte, Hose Pablo revine de data aceasta cu un volum consistent, Hype, publicat în toamna anului trecut la Editura Paralela 45, reconfirmând prospețimea cu care ne-a obișnuit.

Volumul reunește cinci cicluri care împreună trasează un cerc cu diametrul în diferite zone poetice. Primele două, Zero și Titan, ne prezintă o poezie diferită, atât ca limbaj, cât și ca nerv, de poemele din Căpșune în inima mea sau Google translate: Ștefan Vodă. O abordare calmă, cu o atenție deosebită la construcția textului și tăietura versului, care proiectează aproape cerebral dragostea, viața, orașul, fricile.

Locul comun dintre aceste cicluri (și ultimul) și cărțile anterioare sau ciclurile Galeak și Faima mea constă în contrastele cu care Hose Pablo jonglează, undeva la granița dintre realitatea lumii și (i)realitatea personajului poematic. Însă în ciclurile de mijloc (Galeak și Faima) sunt reîntâlnite verva, autoironia, umorul, revolta (nu rară în poezia basa), argoul rusesc, topica înnebunitoare a unei limbi române de periferie (și, trebuie să recunoaștem, ce periferie!).

Aș putea să spun că volumul se închide cu ciclul Un loc safe inexistent, dar nu aș avea dreptate. Și nu mă refer aici la addenda semnată de Marius Ianuș (care, de altfel, semnează și coperta a patra) sau la ampla definiție dată de poet cuvântului hype. Lăsând însă finalul și revenind la ultimul ciclu, trebuie să menționez că nervul din textele precedente este din nou dirijat, încă din „Bumper” (poem rotund, emoționant). Și tocmai prin această temperare, care mută din nou accentul de pe trăire pe observație, cu aceeași sensibilitate pe întreg parcursul, se creează impresia de cerc.

Însă, întorcându-mă la modul în care acest volum se sfârșește, aș miza pe ultimul poem în care cercul ar trebui să se închidă. Dar acum, la final, cititorul asistă la spargerea lui, ruperea construcției – atât de clară până atunci. Poemul Vulpea mizează pe un imaginar diferit, hipnotic, emoționant: „(…) ah Doamne de ce vulpea își sapă o vizuină // vulpea neagră din cuba / vulpea care vrea să doarmă undeva într-un loc safe / din rusia / ea știe cum se face un culcuș cum se procedează / în astfel de cazuri / și cum sângele circulă / din românia din balcani din stepă din  locuri diferite din / Marea și Îndepărtata Asie // ah Doamne de ce Marea și Îndepărtata Asie (…)”. Împingând practic lucrurile mai departe, aș putea spune că aici, cu acest poem, cercul se deschide în spirală, dând în mod firesc naștere întrebării: spre ce vizuină, spre ce viziuni, va duce mai departe poezia lui Hose? Spre culcușul acestei vulpi care „atât este de neagră și decisă”? Poemul plonjează apoi lin în cotidian: „vulpea sapă / dar Tu mă întrebi dacă am cheile de la mașină // eu am niște chei de la casă / pe care într-o perioadă le țineam într-o geantă oranj / iar acum le țin în acest buzunar”.

Am insistat pe poemul final (nu cred că și-ar fi dorit cineva să le iau pe toate în ordine), fiindcă am vrut să creez o așteptare față următoarea carte, care – sper – nu se va lăsa așteptată alți șase ani. Însă indiferent când va fi, vă îndemn să citiți Hype, unul foarte bun, printre cele mai bune volume de poezie din 2019. Poate și pentru – din ce în ce mai simțita – căutare a unei poezii mistice, dincolo de recuzita tematicii religioase, atât de la îndemână câteodată.

Hose Pablo, „Hype”, Editura Paralela 45, Colecția „Avanpost”, 2019, 88 pagini.


[dorinţa de a mă transforma într-un obiect]

Dorinţa de a mă transforma într-un obiect
Ajung să fac spume la gură din cauza asta

Cifrele şi sentimentele legate de mine
Care pornesc din mine şi care ajung tot înăuntrul meu
Renunţ / personalitatea mea ticsită într-un tub
Pe care scrie carantină

Nicio zvâcnire şi mai ales nicio atingere
Un material de plastic / la suprafaţă
Nu pot fi electrocutat / aceeaşi textură
În interior şi mai ales în exterior

Semnale repetate. Puncte de reper.
Ador echilibrul. Sunt mulţumit de temperatura
Minus sau plus 36,6
Ador echilibrul
Sunt creat. Am o cale deviată. Destinaţia oriunde.

Ruinele unei fabrici îmi schimonosesc formele tălpilor
Calc în pământ. Mult pământ şi negru.
Şi frumos mirositor.

Se pare că vreau să mă transform într-un obiect
Ajung să fac spume la gură din cauza asta

Deviez de la traseul iniţial
Greierii tac în iarba care foşneşte de la paşii mei
Sper că cineva e acolo
Cineva
Dincolo de limite mă
Aşteaptă & acceptă

Înaintez printre plantele care sunt
Îngrozitor de violente. Îmi răresc pasul
Sunt înconjurat. Spaţiu trist şi mort

Ceva din trecut îmi luminează în ochi
Intervine cu brutalitate
Imaginile din cap devin incontrolabile
Ar putea fi trecutul
Probabilitatea că-i anume aşa e tot mai mare

Recuperez trecutul / tastez
R e c u p e r e z
Greierii tac şi acum sunt inamicul lor nr. 1

Dacă aş vrea suficient de tare
M-aş transforma într-un obiect
Poate chiar ceva minuscul şi pe cât se poate de
Migrator

În urma mea / în locurile în care am călcat
Iarba îşi reia poziţia naturală / intactă

(din grupajul Titan)

Ce este hype?

Îţi spun cu toată sinceritatea că hype-ul a existat dintotdeauna. Neajunsul timpului trecut e că nu s-a inventat cuvântul potrivit care să facă referinţă simultan la: frumuseţea estetică şi etică (plăcutul & utilul), inspiraţia, flow-ul, libertatea, sinceritatea, drive-ul şi consistenţa (valoarea).
Într-un cuvânt: hype. Simplu şi la subiect.

Şi partea cea mai mişto e că nimeni niciodată n-o să-ţi poată indica ce este hype şi ce nu este.

Farmecul e că tu îţi vei şopti ce este hype: poezia, cartea, filmul şi da, mai ales muzice hype, care a evoluat enorm de la Cobain încoace.

Cu toate că iniţial termenul a intrat prin marketing, fiind apoi greşit asociat şi cu viralul, majoritatea definiţiilor îi mai atribuie şi azi fenomenului conotaţia boomului mass market. Deşi fair, hype-ul intră în mass, dar, mainly, e undeva la limită, până la explozia despre care vorbim.

Să zic că, de pildă, Mamleev, Bukowski, Sorokin, Capote, Lynch sau fraţii Coen sunt hype în formă pură, ar însemna să nu zic nimic sau să zic un lucru prea evident. De la Glass Animals şi Shortparis la Prodigy şi Byzantion – hype-ul e ceea ce ne face să mai vrem. Să mai muşcăm o gură. Being excited e cel mai frumos lucru, e dorinţa de a mânca artă, e ceea ce avem mai viu din punct de vedere intelectual şi, parţial, spiritual, hrana pentru suflet fiind, bineînţeles, indiscutabil, Crezul.

Aşadar, hype-ul militează în primul rând pentru autenticitate. Un text fake, construit la atelierul de creative writing, despre lucrurile care te înconjoară, nu va fi hype niciodată. Pentru că, deşi poate sună oldschool, ba chiar lipsit de raţiune, hype-ul nu există fără inspiraţie, fără flacără, fără drive, fără putere, fără valoare.

Orice proiect mişto, coordonat, muncit în ateliere, zile şi nopţi fără hype va rămâne doar un amărât de proiect. Hype-ul nu poate fi trucat. E ca un orgasm pe care cât nu l-ai screme, nu-l vei putea imita. Ori termini. Ori nu. Ori îl ai, ori nu.

Pe urmă, hype-ul n-are finalitate şi scop în sine. Fiind practic imposibil de definit, el nu are o utilitate concretă şi nu cred că poate fi teoretizat.
El a existat mereu şi va exista atâta timp cât vom scrie, vom picta, vom cânta şi vom comunica.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.