Dan Sociu este unul dintre cei mai angajați poeți ai generației douămiiste și unul dintre cei care s-au bucurat de o bună receptare atât din partea publicului, cât și din aceea a criticii de specialitate, cărțile sale fiind în marea lor majoritate recompensate cu premii literare importante. A debutat în anul 2002 cu volumul de poezie borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă (editura Junimea) pentru care a primit Premiul „Ronald Gasparic” și Premiul național Mihai Eminescu. Au urmat volumele de poezie: Fratele păduche (editura Vinea, 2003), cîntece eXcesive (editura Cartea Românească, 2005 – Premiul Uniunii Scriitorilor), Pavor nocturn (editura Cartea Românească, 2011),  Poezii naive și sentimentale (editura Cartea Românească, 2012 – Premiul Radio România Cultural), Vino cu mine știu exact unde mergem (editura Tracus Arte, 2013 – Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator Cultural/ Premiul „Andrei Bodiu”), precum și romanele Urbancolia (editura Polirom, 2008), Nevoi speciale (editura Polirom, 2008), Combinația (CDPL, 2012) și Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012).

Cea mai recentă apariție editorială a sa este volumul de poeme Uau (editura Polirom, 2019). Deși acesta nu comportă vreo despărțire în cicluri poetice, iar poemele nu sunt nici măcar numite, se poate lesne constata o împărțire a textelor sale în trei calupuri (dacă nu chiar patru) oarecum independente, mai ales privite prin prisma esteticii și a poveștilor spuse. Deși astfel împărțite, poemele lui Dan Sociu din Uau au totuși în comun o temă comună – și anume efectele psihedelice ale consumului de stupefiante. Sunt, în marea lor majoritate, poeme traversate de stări de vis induse de droguri (sau, folosind un cuvânt din argoul consumatorilor, tripuri) ori de acea angoasă provocată fie de sevraj, fie de confruntarea bruscă cu realitatea.

Prima şi cea de-a treia serie de poeme par a vorbi despre suferințele unui tânăr sărac, părăsit de iubita lui, care trebuie să traverseze singur efectele secundare ale dezintoxicării și ale dezalcolizării: „încă o iarnă făr-anestezii alcoolice/ multe ceaiuri/ și priviri pe geam melancolice/ spre curtea cu un cîine bătrîn și isteric// treziri clare și fără sens pe întuneric/ sub cerul alb, lângă capul ei alb, adormit – / ce-i cu tine, de ce nu ai vrea să fii fericit”, „mi-era foarte somn și mereu adormeam/ într-un tren peren, de neoprit, legănat/ într-o noapte eternă, în pernă, la geam/ de somn, foarte somn, ca de somn înecat// cădeam în somn și trenuri paralele/ treceau urlînd povești îngrozitoare/ despre un viitor din care ele/ se-ntorceau înspăimântate, între care// legănat în perna moale mă duceam./ scurt, ca după un rapt, mă trezeam scuturat/ de presimțiri sinistre și iar adormeam/ greoi de somn, somnul greu, de înecat”. Sunt singurele poeme scrise la persoana I, cel mai probabil pentru a amplifica efectul asupra cititorilor. De asemenea, sunt singurele poeme scrise oarecum în forma clasică, cu strofe, ritm și cu o oarecare melodicitate psihodramatică. Se remarcă în construcția acestora și formulări eliptice și fraze neduse la capăt, care induc ideea, într-un simulacru de realitate, că ar fi scrise chiar în acea stare de confuzie provocată fie de consumul de droguri, fie de lipsa acestora.

Cea de-a doua secțiune, cea mai amplă și mai compactă, spune povestea sau, mai degrabă, relatează amintirile unui imigrant român în Berlin, care trăiește singur într-o garsonieră aproape dezafectată și care își caută evadarea din această realitate cruntă în consumul de droguri: „Îi promitea mereu că o să-i aducă/ o veioză,/ pentru camera/ cealaltă. De fapt, ar fi putut să-și/ cumpere una și fără/ ajutorul lui Maximilian. Ar fi putut/ să-și cumpere și o/ oglindă din Flohmarket. Și încă o/ lingură, o farfurie și/ o furculiță. Dar drogurile se/ gelozesc dacă le strici banii./ Erau însă și/ momente,/ care se/ prelungeau uneori până la ore, când nu-și mai/ revenea din sperietură./ Vocile de pe hol se auzeau la fel/ de clar, oricît ar fi forțat butonul rotund de/ volum al/ subwooferului. Și nu-l speria atît că erau la fel de/ clare, mai degrabă că/ erau tot timpul la fel de discrete”. Acest ciclu este un adevărat poem-fluviu, prima parte, cea corespunzătoare ramei poemului, fiind scrisă sub formă de bloc, iar cea de-a doua (poemul propriu-zis), în versuri – deși maniera de despărțire a acestora este atipică şi stranie, cel mai probabil pentru a contribui la crearea unei atmosfere interioare similare celei provocate de tripuri. De altfel, starea de frică, de panică, de angoasă, este prezentă în fiecare vers, și mai ales printre versuri, ca un decor ce rămâne neschimbat indiferent de desfășurarea acțiunii prezentate.

În fine, cea de-a treia secțiune, ce stă sub steaua protectoare a poetului latin Ovidiu, cel ce în Tristele sale scria: „Aceste lucruri le cînt ca profet”, pare a fi un experiment narativ, în sensul că reia de două ori aceeași poveste, dar din perspective narative diferite, prima dată văzută prin ochii ei, a doua oară prin ai lui. Este vorba despre povestea unui cuplu care găzduiesc pentru o noapte un homeless ce se credea profet și voia să ajungă pe jos la Constanța pentru a-și împărtăși la malul mării mesajul său mântuitor. Ar fi singura parte în care drogurile nu apar clar, ci sunt mai curând invocate sub forma unei bănuieli ce planează pe toată durata poveștii, asupra „profetului”, ca și cum doar un om aflat sub influența stupefiantelor ar putea crede despre sine că are o misiune salvatoare, de factură mistico-religioasă. De altfel este și singura parte scrisă integral sub formă de poem în proză, dacă nu chiar doar sub formă de proză ce nu lasă prea mult loc lirismului.

În toate cele trei (sau patru) secţiuni, dincolo de tema unificatoare menţionată, se simte o totală detașare a poetului față de cele expuse în cartea sa, el nelăsând niciun moment impresia că și-ar aroga statutul de moralist, de judecător sau de formator de opinie, ci doar pe aceea de „cronicar” al unor fapte și stări, susceptibile de a fi reale. Ceea ce, în fond, ar putea însemna că Uau nu este altceva decât un lung poem despre libertate, prezentată din ambele părți ale lentilei lucidității. 

Dan Sociu, „Uau”, Editura Polirom, 2019, 128 pagini.   


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Absolvent de teologie şi pasionat de literatură. A debutat cu volumul de poezie „Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul" (editura Tracus Arte, 2018), apărut în urma câștigării concursului de debut în poezie „Traian T. Coșovei". A mai publicat poezie, cronică de carte, eseu literar și teologic în diverse reviste culturale printre care: Timpul (Iași), Convorbiri literare (Iași), Tribuna (Cluj), Urmuz (Câmpina), Revista Noua (Câmpina) si Poesis International (București).