David Topală s-a născut în 1994 la Dorohoi. Absolvent de Litere la București, unde urmează în prezent studiile masterului de Studii Literare. David scrie în forță, mitraliind imagini și exfoliind cruzimi într-o poezie care aduce cu muzica heavy metal – tonul, gestul, atitudinea revanșardă cântăresc mai mult decât migala și excesul de „dexteritate”, sentimentalismul e reținut, deși uneori mai țâșnește din textul lui ceva din spiritul deziluzionat și melancolic al blues-ului, care atenuează asperitățile discursului vijelios-bubuitor. Astfel, poezia sa amintește de „nekrorealismul” poeților 2000-iști, dar pare că defrișează cu fiecare nou text un spațiu pe care e clar că vrea să-l ia în stăpânire, depășind posibilele analogii cu discursurile unor poeți ca Ștefan Manasia, Radu Vancu sau Cosmin Perța.


mătrăgună & jack daniel’s
(fragmente)

***

la periferia parcului titan
fumul de grătar
se ridică din resturile
de copaci tăiați. din sutele

& miile

de surcele în paragină, incapabile
să mai susțină un peisaj

în hanorace jerpelite, bătrîni & tineri
toți săracii subcartierului, toți
ratații, concediații, fost drogați în
sevraj, amețiți cu spirt & neumarkt
toți boschetarii, ciunții, retarzii,
schizofrenicii fără acte în regulă,
potențialii violatori care n’au putut
imobiliza o femeie & s’o fută în
același timp. nespălați, neiubiți

lilieci împrăștiați de fumul cărnii
întoarse & răsturnate & arse
de ratați

porțile parcului se închid. cocalarii
bagă o piesă pe telefon
& tot cîntă la
unison

se închid & porțile cerului. fumul se
izbește de tavan, ricoșează, se
întoarce & absoarbe ratații
petrecînd. pielea începe să le
miroase tot mai tare a bani, a
succes & a tot ce reprezintă
cei pe care îi urăsc

lilieci extincți în parcul titan. se
umple fundul lacului.

eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich eat the rich

& lordul întunericului & al benzinei
& al rîsului se înalță deasupra lor,
în machiaj & în noroi, în ochelari
sparți & în glas teatral. în costum
de corporatist puțind a vagabond,
cu o gaură în dreptul pieptului care
trece prin sacou & prin cămașă &
prin stern. lăsînd la vedere
pulsațiile inimii împroșcînd sînge,
rana deschisă din ani uitaţi
pe care nimeni nu îi va
ști vreodată & care nu s’a închis
nicio secundă, ci doar s’a tot depus

praful pe ea

***

în lumina rece a dimineții îngropi
încă o durere de cap amnezică
îmbibată în vodcă & whiskey &

mirosul dulceag al vomei ei pe
pielea ta. cămașa neagră așteaptă
într’un colț întunecos s’o găseşti

la lumina zilei & să’ți amintească
lucrurile pe care amnezia crescîndă
le va șterge curînd cu buretele

șiroind de alcool & lacrimi &
spermă & vomă & salivă & orice
alt lichid sfînt de pe lumea asta

în expirațiile ei îngropi o noapte cu
lună plină în care ai avut’o sălbatic
a mia oară după ce ai pierdut’o

„toate apele au culoarea înecului”

***

de cîte ori n’am visat să nu o fi avut
cînd mă trezeam după miezul nopții
în șanțuri mîloase, pe alei înguste,
sau trăgînd de ușile necunoscuților
care ieșeau afară speriați cu bîta
ca să’mi spună că poliția e pe drum

de cîte ori n’am vrut să duc la capăt
tot ce am început fără ca o nevastă
să se îngrijoreze pe undeva

de cîte ori te’am vrut afară din
realitate, pulsînd numai în creierul
meu de geniu cu neuronii distruși
de alcool. să nu fi fost tu cea mai
tare soție din lume, ci o statuie
antică, un nume etern, o zeiță care
să stîrnească isterii colective &
să stîrnească războaie. în mine erai
totul, erai orice. iar cînd dorința mi
s’a împlinit, era prea tîrziu să mai

***

păcat că nu există decît unul ca tine
mecanic virtuos cu mașina tunată
& regîndită
de parcă ar fi o tesla produsă de spaceX

diagnosticul meu?
că nu există vreo diferență între
mine & tine

ți’am spus eu. ți’am spus de cînd ne știm
că va veni ziua în care’ți voi spune „i’am
spus eu” & că se va repeta. credeai că nu’ți
permiți să’ți cunoști limitele. că intuiția nu
te poate înșela. că vodca nu îngheață. că
raiul nu se desființează. că moartea ajută.
diagnosticul meu? între mine & tine fie
vorba, mecanic virtuos. banii nu vor veni.

***

în rochia de mireasă îl înșeală pe
cîmp în noaptea nunții. wagner uită
preludiul la tristan & isolda. sub luna
blondă nu se plînge. vin roșu
sec din sec. xvi. tatăl nostru retard
care vegetezi în ceruri. rădăcinile i se
prind de rochie. părinte avraame,
de ce au înnebunit caii în grajduri.
de ce trilogia are doar trei părți. de
ce planeta are nume. divorț în
noaptea nunții. incesticid. mătușă,
de ce ți’s ochii aşa plînși. părul
aşa blond. sînii aşa mari. tot
mai albastră eclipsează luna &
soarele & mirele obosit să mai lupte
pentru mireasă. de ce are
gust de cenușă cina. mătușă, tu
care spargi și oțelul, de ce te
ascunzi ca o pizdă lașă după soare


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).