Mihaela Farcaș (n. 28 decembrie 1993, Petroșani) a absolvit Facultatea de Sociologie şi Psihologie, apoi masteratul de Psihologie clinică și consiliere psihologică, în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Membră a cenaclului „Pavel Dan”, a publicat în câteva reviste și antologii de grup.


Un supercomputer care să anuleze efectele memoriei afective

:o realitate intermitentă:

sufletul meu e o casă în flăcări
& singurătatea se desface ca aripile unui fluture negru.

mi-e teamă de cancer,
de rănile care se strâng
într-o fantastică implozie,
o floare de sânge apasă pielea
ce trebuie ascunsă.

nu pot da un final,
orice cuvânt pare o falangă
ce penetrează carnea
& mintea mea e o clădire dărăpănată
locuită doar de păsările
care se lovesc de fereastră.

Nucleus accumbens

(procesând aversiunea)

îmi spun că poezia mea
și-a pierdut forța
că împlinesc 27 de ani
& începe criza

nu știu în ce măsură înțelegem durerea
dacă arsura unei femei mutilate în leagănul Africii
este egala unei posibile endometrioze
sau teama unor copii prinși într-un atentat
se poate compara cu alienarea resimțită
când treci pragul
& nu te vede/ aude nimeni
(nu ești îndeajuns)

cred că frica e omnipotentă
depășindu-și scopul evolutiv
între valve se întinde un spațiu
în care sunt încleștate
toate traumele ce ne definesc
pentru că un mic detonator
va genera incendii sălbatice
& ne va modela
ca pe niște păpuși de lut
ascunse într-un colț
care cred că forța gravitațională
va rămâne mereu constantă

Cântec de leagăn pentru simbioză (Radius)

În placenta ororilor. (Psalm – I. Bachmann)

dormi lângă cicatricile care-ți izvorăsc
din umerii albi
ca niște râuri ce-și caută albia.

dormi lângă bătăile calme ale inimii mele
ce alintă malaxorul din mintea ta haotică.

să știi cum se va sfârși totul
& să nu te temi că vei rămâne blocat
în realitatea care doar pâlpâie
în umbra acestui perete halogen
& în uter se proiectează ca pe un ecran negru
o rană, un copil neastâmpărat
care vrea doar să se joace
& când nimeni nu îl aude
lovește cu pumnii, respingând
apropierea.

Mirosul ploii ce se lovește de caldarâm

morișca asta decupează un spațiu nesigur
în care avem voie să respirăm
doar prin branhiile artificiale construite de noi înșine
& aerul toxic ne inundă plămânii
ca un nod cartilaginos
care se rostogolește cu viteza
unui asteroid atașat
de falange.

Golem

Einmal ist keinmal

singurătatea sapă-n claviculele mele râuri mai adânci decât cataractele globilor oculari amorfi și dezorganizați. spaime și spasme noaptea trecută când luminile reci cădeau pe osatura fragilă a clădirilor ce imitau niște insecte alergând prin sânge iar mintea mea, ca o haină viscerală, acoperea corpul și coconul căpăta reflexe metalice care oglindeau o frumusețe prea atroce.

Nihil

Literatura e memoria în flăcări. (Radu Vancu)

mi-am descheiat corpul
& mi-am aruncat oasele pe masă.

dumnezeu a plecat,
nimeni nu îl poate reînvia.

statuile plâng în fața soarelui,
creierele lor se topesc în balta
din care păsările cu ochii lucioși,
ca niște bucăți de cărbune,
beau apă.

pe cerul obosit urmărim
declicul mașinăriilor mentale-
cum grupele de metili
se cos pe genele noastre
& memoria devine un asteroid
ce se rotește pe aceeași orbită,
punctul fix din craniile noastre zdrelite
în care se ascunde o întreagă lume
teribilă & luminoasă.


AML: Cum ai descoperit poezia contemporană? Ce te-a motivat să scrii?

M.F.: Tot ce pot să spun este că încă din copilărie mi-a plăcut să citesc, nu îmi puteam imagina vacanța de vară fără să stau la umbră cu o carte în mână. Apoi mi-am zis că asta nu îmi mai e suficient și mai în joacă, mai în serios, am început să scriu. Pe vremea aceea citeam multă mitologie greacă și compunerile pe care le scriam aveau ca personaje zei și eroi, practic reimaginam miturile. Apoi, în bibliotecă, am descoperit o culegere de poezii eminesciene și, deși la 9-10 ani nu înțelegeam mare lucru, am rămas impresionată de poezii precum Demonism, Strigoii și Odă în metru antic, pentru că apăreau o multitudine de cuvinte noi care mă determinau să apelez la dicționar. Până să ajung la facultate nu am avut niciun contact cu poezia contemporană, trăind într-un oraș mic care nu avea un cenaclu literar, nu am avut acces la noile tendințe literare, decât la ce se preda la liceu. Eu am citit Eminescu, Bacovia, Blaga, Nichita, Macedonski, pentru că volumele lor se aflau în biblioteca familiei mele. Doar la facultate am întâlnit oameni care mi-au dat recomandări despre ce se scrie azi.

M-a motivat să scriu preaplinul emoțional pe care nu îl pot decanta altfel. Pentru mine, literatura înseamnă doar catharsis, deși știu că e un punct de vedere reducționist. Studiind psihologia, mi-a venit ideea ca în poezie să fac ceva diferit, să încerc să introduc termeni din acest domeniu, pentru că în țara noastră lipsește cu desăvârșire psihoeducația, iar mersul la psihoterapie este înca un tabu. De asemenea, mi-ar plăcea ca persoanele care simt lucrurile intens, așa ca mine, și mă citesc, să înțeleagă că nu sunt singure.

AML: Ce autori consideri că te-au influențat? La ce poeți revii?

M.F.: Cred că mi se potrivește cel mai bine curentul confesional, pentru că acelor poeți nu le era frică să se afișeze exact așa cum sunt, cu toate trăirile lor haotice, traumele care și acum sunt considerate tabu. Literatura ar trebui să fie mai ales despre adevăr, la care aș mai adăuga descărcare și apartenență. Nu suport curentul minimalist care este acum la loc de cinste, în viziunea mea, poezia ar trebui să conțină și puțină fantezie, un substrat dincolo de realitatea imediată, banală.

Revin foarte des la poete precum Sylvia Plath, Anne Sexton, Alejandra Pizarnik, pentru că vocile lor sunt și vor fi actuale chiar și peste secole, omenirea mereu se va confrunta cu sentimente de pierdere și inadecvare. De asemenea, cred că am recitit Howl de Ginsberg de cel puțin 100 de ori, pentru că e totalmente neconvențional și chiar a fost scandalos la vremea sa.

Poeții pe care îi apreciez din literatura universală ar fi cei menționați mai sus, la care adaug John Berryman, Robert Lowell, Jack Kerouac, Giuseppe Ungaretti, Ernesto Cardenal, F. Garcia Lorca, Jericho Brown, Ocean Vuong etc. Iar dintre cei români contemporani, îi amintesc pe Radu Vancu, Claudiu Komartin, Livia Ștefan, Adrian Diniș, Ioana Vintilă, Dan Coman, Eugen Bunaru, Olga Ștefan, Andrei Zbîrnea, Alexandra-Mălina Lipară.

AML: Cum arată lumea literară în care ai vrea să debutezi?

M.F.: În lumea literară în care aș vrea să debutez ar trebui să existe egalitate de șanse, fără așa-zisele prietenii literare. Prieteniile între scriitori sunt minunate, doar că nu ar trebui să devină un factor definitoriu în publicarea unui volum sau în obținerea premiilor. Să spunem lucrurilor pe nume: este extrem de greu să reușești fără susținere și e frustrant când tu faci pași mici și observi că altcineva sare peste etape, doar pentru că știe pe cineva care știe pe cineva și așa am ajuns demotivată, am luat o pauză de la scris, dar sper să revin în viitorul apropiat.