Denisa Arcip (n. 2002) tocmai a absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și probabil va studia din toamnă la București, la Facultatea de Inginerie Aerospațială. Denisa este, încă dinainte să împlinească optsprezece ani, o prezență poetică de neconfundat – lectura ei din toamna lui 2019, când a venit la Institutul Blecher și a citit alături de Teodora Coman și de Ioana Tătărușanu, a impus imediat prin consistență, ritm, inteligență discursivă și ceva ce m-aș feri să numesc gravitate, dar care scoate în evidență o personalitate poetică decisă să nu facă compromisuri și să se îndepărteze de locurile comune ale momentului. Dacă va continua să scrie cu amestecul de reflexivitate și forță implozivă pe care le arată acum, Denisa Arcip poate deveni o poetă de primă mână a deceniului următor.
Mitridatizare
în noaptea aia
câțiva actori își spălau măștile în mare
noi mergeam în marketuri și cumpăram doar produsele la care aveam alergie
le așezam în frigider
le priveam până ne apuca foamea dimineața
au fost poate primele încercări de
mitridatizare
interiorul nostru nu poate fi cu nimic substituit
când suntem foarte aproape unul de celălalt seamănă cu o cascadă înghețată
forma ei încetinită
la volanul mașinii mortuare
caut coordonatele potrivite
dincolo de geam
cineva înmoaie aripile unei păsări în urină
dacă încerci să găsești toate sensurile pe care le capătă un termen
multe dintre ele vor fi contradictorii
așa cum vrei să monitorizezi
expresiile faciale din timpul somnului iar camera agățată
de tăblia patului surprinde latura din tine la care toată lumea
prea devreme
a renunțat
*
unii oameni n-au știut niciodată să porționeze bine
mâncarea în farfurii
așa ca mine șovăiau înaintea mamelor
pentru câteva clipe nu puteau vedea decât un nufăr imens
deplasându-se de la aragaz spre chiuvetă
așez eu masa tu clătește paharele și iluzia dispărea
asemenea senzației avute după ce toci mărunt o stea de mare
și arunci cu bucățile în geamul celui plecat
fără tine
am construit un studio într-un pas montan
visul întoarcerii dintr-o călătorie în sala unde banchetul
deja se terminase câțiva rămași alungeau decorațiunile
își măsurau cu ele corpurile
o fată blondă îmi întinde un pumn de monede
pe care sclipeau scrise diferite cuvinte
am privit-o pe cea întoarsă ”timpul”
apoi el venind cu o mișcare necalculată a smuls-o de sub privire
un cerb intra deseori în camera de developare
poziționam lanterna de la telefon în interiorul balonului umflat
își apropia botul de suprafața cauciucată
simțeam că n-am pierdut destule
simțeam că n-am pierdut nimic
Antrenată să ofer
am citit despre celebrități care au avut
avorturi spontane în backstage
în timpul turneului
inima mea s-a prefăcut într-un
pliculeț de ceai folosit
și nimeni nu va putea traduce vreodată
această relație cauză-efect
cu siguranță nimeni
imagini se reflectă în ferestrele înalte
de pe turnurile bisericilor
copiii observă că urina lor are culoarea
lămâii crude
apoi fac filmulețe tip birth defect check
e absolut firesc de la o vreme
studiile despre sânii mici ai femeilor
din fotografiile alb-negru
conceperea unei noi zodii
sperând ca oamenii să nu se mai raporteze la tine
folosind cuvinte precum
promițător&profitabil
am o rană în colțul gurii
uneori când sunt silită la școală să găsesc un loc pe hartă
care nici măcar nu există
îmi întredeschid buzele ea se înjumătățește
se separă în munți mici de puroi
ascunși sub coajă
pe meleagurile lor de fiecare arbore stă sprijinit un sicriu
îmi invit interlocutorul la masă
deasupra unuia dintre
frământarea lui constantă aproape înduioșează
după ce ne săturăm
scot un ciocănel de licitații îl rog să bată în lemn
până începe să ningă
în sens invers
citeam Emanuelle Coccia
coperta roșie forma inelară a gândului
să știi că nu
sunt animalul rănit de care trebuie să te temi
675
n-am știut să-mi fac prieteni și adesea
trebuia să mă retrag
ca o sărbătoare pe care toți o desconsideră
după ce s-a petrecut un accident
dincolo de câmpia curată șoarecele și-a înfipt colții într-un mușuroi
și de la înălțime arată ca un sfârc întunecat
pe un piept acoperit de paie
s-a avut grijă ca din pasul meu gândul să traverseze
cratere vechi biblioteci arse
felul cum mă chinuiam să-mi împletesc o coadă la spate
încerc fiecare amestec întâlnit
fiecare apă căutată cu afectare
pe deget mi se încolăcesc organisme străine
le simt avansând
și mă întreb dacă ar fi putut prevesti
această retragere mereu insuficientă
I can’t go on without you
gândul că există persoane în familia ta
care nu se vor cunoaște niciodată unele pe altele
el și bunicul
două blocuri apropiate în jurul cărora sunt înnodate
funii lungi din buclele de păr ale copiilor
între aceste două blocuri
îți treci inelele de pe o mână pe cealaltă
și poate e bine să le porți pe mâna pasivă
chiar dacă asta înseamnă supunere
întunericul amintește că
mâna ce spală closetul
e aceeași mână în căușul căreia duci apa la gură
faci curățenie gătești pe întuneric
vrei ca obiectele pe care ți-e teamă să le găsești prin casă
să participe la formarea iluziei
acvariul cu pești aurii dintr-o autogară săracă
proiectat acum în sufragerie
proiectat în toate dormitoarele unde oamenii împreună
își trag singurătatea peste coapse
imaginea transpirației umplând golurile unei cicatrici
un mini relief artificial
atât de artificial încât odată l-ai atins
acvariul tău s-ar putea sparge brusc
înnebunită aduni bucățile de sticlă
le ștergi de haine
acoperi cu ele trupul lui adormit
în poziție nemișcată cioburile nu intră în piele
doar metafora pericolului
rămâne întinsă
și nu îl părăsește
Denisa Arcip | Sursă foto: Arhivă personală D.A.
