Poeta Angela Baciu, membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași și a PEN Club România, sărbătorește anul acesta o dublă aniversare: împlinirea vârstei de 50 de ani și apariția pe piața editorială din România a cărții-experiment Mic dejun la Frida (editura Tracus Arte, 2020), prin care marchează borna cu numărul 20 în traseul său editorial, început cu volumul de versuri Fragmente dintr-o cavatină (editura Porto-Franco, Galați, 1994).

Faptul că este un volum-experiment reiese în primul rând din dificultatea de a fi încadrat în vreunul dintre genurile clasice ale literaturii, fiind în egală măsură poezie, proză, jurnal de călătorie și, după o expresie de spirit a lui Radu Vancu, manual (poetic) pentru stângaci. Dacă ar fi să îl considerăm, așa cum sugerează însăși autoarea în al său „cuvânt către cititori”, ca fiind „proză/roman tester”, am putea rezuma acest mini-roman în următoarele cuvinte: Ea, o poetă stângace (în sensul de a scrie cu mâna stângă, nu de stângăcii literare), el, un balerin cu „coup-de-pied-ul rănit”. Se iubesc. Firesc, nu ca în cărți sau ca-n filme, ci ca în viață. Se iubesc și își poartă iubirea prin lume, fie cu trenul, fie cu mașina, bifând pe harta itinerariului lor orașe eminamente turistice ca Sibiu, Sinaia, Bușteni, Brașov, Iași etc. Ea notează scurte întâmplări hazlii și nu numai, descrieri de peisaj, jocuri de cuvinte, discuții banale, amintiri iscate de fapte din prezent, și apoi trimite micul jurnal la tipar, pentru ca amintirile lor să vadă lumina și să rămâne imprimate pe hârtie, ca o mărturie peste timp a unor momente unice.

Cred însă că, dacă ar fi musai ca această carte să fie încadrată într-o categorie, aceea ar fi poezia (sau mai exact poemul în proză). Și aceasta deoarece lirismul Angelei Baciu traversează întreaga carte, punându-și amprenta chiar și pe fragmentele mai puțin poetice, ca în exemplul următor: „mai știi ne plăcea să bem un pahar de vin în curte. și jucam table. tot acolo era și trabantul ăla ruginit în care înflorise o ferigă creștea așa prin volan scaune precum vrejul de fasole. „lăsați, vă rog, cheia sub tavă, și drum bun” mi-a scris ultima dată madame orendi că plecase la plimbare cu câinele ei negru. și acum se aud zarurile.// am trecut de o haltă mică părăsită groapă de gunoi peturi de toate soiurile sticle de vin goale resturi de mâncare haine ponosite șlapi rupți o căciuliță cu urechi „strict interzis” scrie pe plăcuța murdară. Ciori flămânde șobolani cât pisicile „uite și o căprioară” strig privirea ei mă țintuiește pentru o clipă”.

Pe lângă lirism, ceea ce iese în evidență în fiecare dintre poemele în proză (căci ne-am oprit, mai sus, asupra acestei convenții) ce alcătuiesc această carte, este firescul, naturalul și chiar oralitatea (a se citi, pe alocuri, vulgaritatea limbajului) cu care poeta își deapănă amintirile adunate aici, „tehnici” ce au menirea să stabilească un contact cât mai direct cu cititorul: „dimineața la 4 și jumătate în taxi: «fac curse doar noaptea, e mai liniște, băieți de băieți, parașute, bani mai mulți, am fost șofer pe tir». îmi turuie taximetristul. «băi, calc-o, în pula mea, mă, nu dormi, futu-ți… scuzați, doamnă!»…chiciură. «nu vreți un covrig cald? serviți cu încredere, e de pomană…»”.

De asemenea, o notă aparte o dă și banalitatea locurilor comune, care puse în contextul „paginilor de jurnal”, capătă acel farmec aparte, ce readuce orice scriitor, orice intelectual rafinat/versat/pedant, la statutul de om simplu, trăitor aici, pe pământ, în lumea lucrurilor concrete, departe de lumea ideilor pure: „că tot vorbeam de țigări. ce îți mai plăceau țigările Carpați alea făcute la Sf. Gheorghe, pufăiai ca o locomotivă cu aburi… ce mai erau? Mărășești, BT, Snagov, Amiral, Top, Cișmigiu, Golf, Bega, Aviator, Plugar, Coloana, Fortuna, Naționale, Mureș, Pescăruș…, dar, de unde am plecat…”.

De bună seamă, la loc de cinste stă și umorul, care de această dată derivă fie din subtilități de limbaj ca în exemplul următor: „«i-a crescut un clop în cap domnului Kaufmann» ai zis în biserica aia veche din Iași, femeile stăteau pe stânga, eu cu bărbații pe dreapta «vezi că ești pe partea ailaltă a lumii» ai mai spus”.

Iar de printre rânduri sau la răscruce de „banalități” ies la iveală construcții poetice din sfera suprarealismului, metafore puternice de cele mai multe ori implicite, formulări eliptice, sugestii culturale tipice intertextualității și, bineînțeles, spiritul Fridei (cu referire atât la pictorița mexicană cât și la terasa din Sibiu ce-i poartă numele): „îmi plăcea frida cu rochiile ei înflorate, pălării ciudate, sâni fermi, picta cum o tăia capul fără picioare, purta seara șaluri de lână. la frida mi-ai spus când mâncam omletă că-s frumoasă”.

Așadar, o carte pe cât de frugală (are 67 de pagini, pe care le poți sorbi la cafeaua de dimineață), pe atât de consistentă, ce lasă în minte o mulțime de urme pe care să pășești după sedimentarea de a doua zi. Putem spune că poeta Angela Baciu ne-a făcut tuturor cinste cu ocazia aniversării semi-centenarului său de viață, cu această carte-shot, menită pe de o parte să ne îmbete cu mostre de poezie pură, iar pe de alta, să ne învețe să ne bucurăm din nou de viață. Pentru ambele efecte, nu putem decât să îi mulțumim.

Angela Baciu, „Mic dejun la Frida”, Editura Tracus Arte, 2020, 70 pagini.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Absolvent de teologie şi pasionat de literatură. A debutat cu volumul de poezie „Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul" (editura Tracus Arte, 2018), apărut în urma câștigării concursului de debut în poezie „Traian T. Coșovei". A mai publicat poezie, cronică de carte, eseu literar și teologic în diverse reviste culturale printre care: Timpul (Iași), Convorbiri literare (Iași), Tribuna (Cluj), Urmuz (Câmpina), Revista Noua (Câmpina) si Poesis International (București).