Floarea Țuțuianu (n. Slobozia Moară, jud. Dâmbovița) a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Artist vizual care participă, din 1980, la numeroase expoziții de grup și personale, debutează publicistic în 1995 și editorial un an mai târziu cu Femeia pește, volum căruia i-au urmat Libresse oblige (1998), Leul Marcu (2000), Arta seducției (2002, ce reia, cu câteva inedite, texte din volumele precedente), Mărinimia Ta (2010), Sappho (antologie, 2012) și Corp de literă (2017). Concepţia grafică şi ilustraţiile tuturor volumelor îi aparţin. Prezentă în masiva antologie Manualul de literatură (2004), alături de Daniel Bănulescu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Mihail Gălățanu, Lucian Vasilescu și Nicolae Țone. I-au apărut în traducere cărțile My Dog – the Soul (2011), Non voglio invecchiare nel sonno (2012) și A csábítás művészete (2019).

Mizând pe senzualitate și voluptăți, însă disimulând constant, complicându-și partitura de frivolă (s-a vorbit nedrept de mult, fiindcă a limitat receptarea poeziei sale, despre versul-aforism premiat în 2000 de revista Vatra: „Nu poți să iei un bărbat de la gura altei femei”) cu o simbolistică ce se cere citită în cheie mistică, Floarea Țuțuianu dă poemelor sale cele mai intense o energie arhetipală scăldată într-un erotism ce sfidează interdicția.

Deși asociată mișcării 90-iste (cu care, ce-i drept, poezia ei păstrează unele trăsături comune), Floarea Țuțuianu este o poetă „pe cont propriu”, cu rafinamente culturale ce nu stânjenesc, ci nuanțează o feminitate livrată în text cu inteligență și farmec.


Arta seducției

Urechea nu mă ascultă. Ochiul vede ce crede
Limba nu se supune. Timpul mi-e împotrivă

Vine cineva mă frunzărește și pleacă. Vine altcineva
Mă calcă-n picioare și-așteaptă. Ultimul venit
este și cel dintâi care:
Își pune degetul pe limbă și mă despică
Filă cu filă: numai cuvinte rasate cu glezna subțire
Vede-n culori și totul se mișcă. S-o lăsăm să ne ducă

O lungesc prin cuvinte. Numai lapte și miere
Mă strânge între pagini. Vrea să știe mai multe
Torn puțină otravă. Atât cât să. O scald în cuvinte.
Îi stau pe creier pe limbă. Scot flăcări pe gură și perle
Singurătatea se ia de la mine pe cale orală
Cade pe gânduri. Vede albastru. Să mă jupoaie
Eu urlu discret și dispar elegant printre rânduri

Urechea nu mă ascultă. Ochiul vede ce crede
Limba nu se supune. Timpul mi-e împotrivă

din Leul Marcu (2000)

Floarea Țuțuianu | Sursă foto: Arhivă personală F.T.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).