Gabriel Mager a fost absolvit de Facultatea de Litere din Timișoara și își petrece timpul închis în apartament, unde se învârte în cercuri, în căutarea cercului perfect. Într-o zi, a realizat că nu există cercul perfect, și că nici măcar nimburile care înconjoară capetele sfinților nu sunt cercuri perfecte, ci doar par astfel ochilor noștri din cauza distanței prea mari dintre omenesc și divin, dar era prea târziu pentru că nu s-a putut opri din învârtit, devenind el însuși un cerc în jurul căruia se învârtea.


adresa de e-mail

am creat o adresă de e-mail magică. o dată pe săptămână, îi trimiți cuvântul tău cel mai puțin preferat, iar în schimb ți se va întâmpla un lucru minunat. aceasta este adresa de email – orpheusofthedumpster@yahoo.ro

userii adresei de e-mail se schimbă constant – uneori, userul e un AI proiectat pentru a simula, într-un mediu acronic, schimbările care au loc în sistemul neural al zeilor în timpul sfârșiturilor de lume, alteori – userul e o femeie fără adăpost care a fost demult un prinț într-un regat uitat.

momentan, adresa de e-mail îi aparține unui poet.

l-am vizitat odată. pereții camerei sale sunt plini de fotografii cu el stând lângă o pubelă. într-una din poeziile sale vorbește despre fata din lună, care a locuit o vreme în pubela din fața clădirii în care se află apartamentul său. fata era convinsă că și-a rătăcit în pubelă seringa ei norocoasă din praf stelar.

 „cu o mână sinceră de sfânt,

fata din lună scrijelește cu acul de seringă

un fel de ghem, ceva ca un păduche, pe capacul pubelei.

țuguindu-și buzele, îmi zice că e dumnezeu. 

sunt îndrăgostit și o cred. ne sărutăm sau așa ceva.”

nu poate scrie poezie decât sub pat. mi-a spus că e cel mai sigur loc pentru a scrie poezie.

hornuri

părinţii mei aveau cel mai mare horn din oraş. a fost proiectat după ce au adunat o avere considerabilă din hornărit, pasiunea copilăriei lor, care i-a şi adus împreună şi i-a făcut să-şi unească destinele. părinţii mei şi-au împlinit visul de-a moderniza sistemul de evacuare a fumului din oraş, concentrându-l într-un singur loc, şi anume hornul casei lor, care a fost conectat, prin nişte tuburi hidraulice de purificare a aerului, la hornurile celorlalte case.

dar hornul era imperfect, cărămizile se deteriorau în mod inexplicabil, iar fumul degajat era de un negru dens care distrugea vegetaţia din jur şi îmbolnăvea păsările cerului. atunci părinţii m-au făcut pe mine şi m-au oferit ca jertfă hornului, pentru a-l îmbuna. am fost îmbrăcat în echipament tradiţional hornăresc, izmene roşii, cojoc roşu şi căciulă cu moţ roşie.

hornul a primit ofranda şi a început să crească. creştea odată cu mine. când n-a mai putut creşte, s-a transformat în labirint, iar eu eram în centrul lui. găseam tot soiul de obiecte fantastice pe care oamenii stelelor le aruncau pe horn, crezând că e coş de gunoi. le transportam prin hornuri într-un sac, de ziua mea, când aveam voie să cobor.

omul de zăpadă

îngropam oameni de zăpadă ca să nu se topească, într-un loc secret știut numai de mine, dar într-o iarnă când nu a nins deloc am văzut niște trepte săpate în pământ în apropierea locului. cineva descoperise ascunzătoarea oamenilor de zăpadă și voia să-mi fure oamenii de zăpadă. trebuia să văd cine, așa că am coborât în adâncul pământului ghidat de făclii ce pâlpâiau albăstrui în firide.

puteam vedea în depărtare un uriaș om de zăpadă. niște siluete dansau la baza sa, prinse într-o bătaie cu bulgări de zăpadă. când m-am apropiat de ele, mi-au spus spus că sunt preoți și că le-am întrerupt slujba religioasă. m-au întrebat de ce nu le-am trimis și iarna asta un om de zăpadă pentru continuarea construcției omului-de-zăpadă-de-apoi, care a început la facerea lumii și se va termina la sfârșitul ei. am înțeles atunci că oamenii de zăpadă pe care voiam să-i salvez au ajuns să fie dezmembrați și contopiți cu corpul titanului de zăpadă. era nevoie de sacrificii. preoții s-au uitat unii la alții și mi-au spus că nu-i nimic, iarna asta o să fii tu omul de zăpadă.

reni

tatăl meu era măcelar la polul nord şi lucra pentru compania lui moş-crăciun, la abatorul unde erau trimişi renii să le fie retezate nasurile, ca să nu fugă de acasă.

în adolescenţă, când nasurile renilor se umflă din cauza unei inflamaţii numite renită, se naşte în ei dorinţa de-a fugi de-a acasă. rebeliunea renilor ar fi dus la dispariţia crăciunului, copii din lumea întreagă nu şi-ar fi primit cadourile; de aceea renii trebuiau docilizaţi. din nasurile lor tumefiate erau fabricate luminiţele cu care se împodobesc brazii de crăciun.

înainte de culcare, tati mă aşeza în poală şi, ţinându-mă strâns de nas, îmi zicea – cine-i băiatul cuminte care nu va fugi niciodată de acasă?


AML: Vrei să ne spui câțiva autori care ți-au influențat parcursul literar?

G.M.: E o întrebare care mă blochează, au trecut 30 de minute și tot mă gândesc la ea; sigur, pot da nume de autori sau autoare, – Kurt Vonnegut, Chuck Palahniuk, Haruki Murakami, Ryu Murakami, Aglaja Veteranyi, Angela Carter, Kathy Acker, Ágota Kristóf, însă la fel de bine aș putea spune tragedia greacă, o mie și una de nopți, scrierile sfinților și ale sfintelor, suprarealism și postmodernism, ca pe urmă să spun 4chan, anime, queer theory, postumanism, meme și breadtube, combinându-le pe toate astea la infinit, jonglând cu ele în așa fel încât să-mi cadă în cap; nu cred că am un parcurs literar, sunt doar o persoană care încearcă să răspundă la această întrebare.

AML: Am înțeles că lucrezi la o carte. Ne poți spune mai multe despre asta?

G.M.: E doar o carte la care mă fac că lucrez, un fel puzzle pe care-l construiesc din textele de pe facebook, dar se va numi, atunci când o voi termina, Păduchii au viață ușoară, și va fi despre revoluție și tovărășie, copilărie și ratare, capitalism și vaporwave, homari spațiali care îți fac curat în cameră, dar în cele din urmă va fi despre iubire, așa cum sunt toate cărțile.