George Geacăr (3 februarie 1953 – 7 iulie 2015) a absolvit Facultatea de limba și literatura română la București, frecventând cenaclurile „Amfiteatru” și „Numele poetului”. A fost profesor în Târgoviște și a publicat volumele de poezie întâmplări cu creierul meu (1997), concert pentru coarde vocale și nervi (2002), eu. zise el (2005), zoom. gaura de vierme (2013) și foarte foarte aproape (2014), precum și eseul critic Marin Preda și mitul omului nou (2004), la origine teza de doctorat coordonată de către Constantin Cubleșan la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia.

Debutând la patruzeci și patru de ani cu un volum premiat de Asociația Scriitorilor din București, George Geacăr a fost un autor discret, care a publicat cinci volume de poezie în ceva mai puțin de două decenii – romanul acumva (subintitulat Poem deci roman) a apărut postum în 2016, Octavian Soviany notând despre această carte: „Nu partea atroce a istoriei comuniste, nu «obsedantul deceniu» sunt aduse aici în prim-plan (şi acesta este unul dintre aspectele originale ale romanului), ci comunismul «cenuşiu» al perioadei următoare, cu «privilegiaţii» şi cu damnaţii lui, cu profitorii şi cu victimele sistemului.” Geacăr nu a fost nici pe departe un privilegiat al criticii, ultimele sale trei cărți fiind comentate și apreciate aproape exclusiv de autori din generația afirmată la începutul acestui secol, de care George Geacăr a părut, atât prin practica textuală, cât și prin activitatea sa pe site-ul clubliterar.com, mai legat decât de scriitorii generației 80, căreia i-a aparținut doar cronologic. Cele două volume de poezie din 2013, respectiv 2014, publicate de o editură tânără și nealiniată, Casa de Pariuri Literare, sunt cărțile unui scriitor reinventat (sau care și-a descoperit tipul de prezență care i se potrivea cel mai bine) la o vârstă la care alții și-au cam încheiat socotelile cu scrisul.


gaura de vierme

eram fericit şi pe timpul. poate mi-e ruşine să recunosc
ţin minte clar ziua când am fost fericit: veneam spre casă cu două sticle într-o sacoşă trebuia să fac rost de lapte făcusem. dumnezeu la cine să se uite
dacă nu eram decât eu. deci nu e chiar aşa cum se zice

că e greu să fii fericit. diana: în baia noastră e ceva groaznic un şobolan! i-am spus că nu e
ştiu eu mai bine
şi ea e mică. ioana mi-a spus că-n baia noastră da vin şobolani.
am pus gresie şi faianţă e imposibil. dar ştiam că ăsta e adevărul. dar de ce să fim copleşiţi. am

pus bandă de ziar crestată cu lama transversal peste cadă şi pe hârtie salam. noaptea – dormitorul e lângă baie – ascultam în întuneric atent. plescăia în apă o băgase pe mânecă. voia să scape cu viaţă. l-am aruncat am golit cada am dezinfectat am astupat gaura de şobolani cu sticlă spartă şi cu ciment. aşa că: de ce imposibil? şi pe discovery sunt speranţe. s-ar putea să existe găuri de vierme s-ajungem cu mult mai repede undeva

din zoom. gaura de vierme (2013)

George Geacăr | Sursă foto: Arhivă autor


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).