Horia Dulvac este eseist, prozator și dramaturg. A absolvit Politehnica (Facultatea de Chimie) și a urmat cursuri postuniversitare de administrație publică la Universitatea de Vest din Timișoara. Doctor în filosofie al aceleiași universități. În studenție a fost redactor al revistei „Forum Studențesc” și membru al cenaclului „Pavel Dan”. După 1990 publică eseuri, critică literară și proză în cele mai importante publicații din țară. Debutează editorial cu volumul de proze Femeia lui Ghidirmic (1994), urmat de volumele de eseuri Îngrijorări fără mandat (2000), Discursuri și părți (2005), Revanșe ale alterității (2005), Feluri de posibil (2011), Fața și cortina (2013), Entropie și frumos, aplicație pe o floare a soarelui (2016), volumul de proză Efect Doppler (2009, 2016) și volumul de poezie Nimeni nu-mi spunea (2020). În 2017 și 2018, piesele sale de teatru, Rigor mortis. O simplă criză de sațietate, respectiv Muzeul avortonilor au fost premiate la Festivalul național de teatru „Mihail Sorbul”, iar cea din urmă a făcut obiectul unui spectacol-lectură la Teatrul Național din Craiova.                    


istoria puțin scursă

plângând m-am înfuriat pe multă lume
pe geometrie (ea era
ca mama vinovată)

avea inima împachetată
într-o membrană
legată cu sfoară

o agăța de pridvor
din ea
picurau lacrimi
care stricau ordinea lucrurilor

când istoria devenea
insuportabilă
scotea inima afară pe o tăviță

și spunea să nu ne întoarcem vii fără libertate
(așa era mama devenea aprigă
se învelea în cenușă ne trimitea la moarte )

dar nici măcar miliția nu avea curaj să se lege de o mamă
îndurerată
până și sfântului Ilie îi era teamă
de gura femeii

o lăsau în pace cu inima umflată
în sforile lor jalnice
în geometria pe care nu o înțelegeau
nici noi de altfel

tot astfel și trupul meu o bucată
de carne toată inimă
făcută cocoloașe

peste care încercaseră să facă
un caroiaj
așa credeau ei că pot afla
masa și vinovăția
corpurilor geometrice neregulate

trupurilor noastre din care curge
istoria o zeamă
lipicioasă

mai mult să ascundă

am rugat creierul să mă lase
oricum
sfaturile lui erau cele mai proaste

era și el un organ
cu care mama mă înfășase

nu găsise ceva mai la îndemână
să acopere
fericirea în feluri de-a fi

în carnea feluritelor lucruri

căci așa făceau toate mamele înfășau
în fel și chip
mai mult să ascundă

mai mult să păzească de priviri
proaspăta lor bucățică

scoasă pe gura soarelui aurită

să îi ferească pe copii
de pepsine
le iubirii
și căpcăuni digestivi
de pofte ce te fac prizonier

în vieți înguste
ca nișele în care aprindeam lumânări
ca într-o cutie toracică

saliva lucrușoarelor simple

– ia și gustă
mi-a spus mama vicleană

și mi-a dat în gură cu lingurița
ceva viitor cu
puțin cer albastru

mi-a plăcut
avea gustul
de leuștean al mâinilor ei îndemânatice

ce făcea ea acolo? fierbea
viețile grase
în oala cu gură pitagoreică

făcea săpun din biografii
le
noastre
câți rămăseserăm în viață

eu eram mezinul mă jucam
cu numărul pi împleteam pe degete
zilele cu lungime înșirată pe sfoară

mama mesteca în cazanul cu sodă
din care ieșeau bule foarte exacte

iar asta mă încânta peste
poate
căci bula mea avea obrăjori
era o fetiță
cu codiţe și geometrie voioasă

cu asta m-a vrăjit mama
nu ca pe alții
cu bogății tinerețe

la ursitori am refuzat
totul am pus mâna pe-o carte
dezamăgindu-mi morții
care au plecat la treburile lor importante

mi-au întors spatele ce dacă
mie îmi plăcea să citesc inutil
cu fața spre cer toată vara

pe limbă luam
biografiile altora la nimereală

le diluam apoi cu
gustul lucrușoarelor simple

cerul absoarbe până la urmă

cuvintele au substanțe nutritive
să țină de foame o viață
hai două
mai mult nu

căci cerul absoarbe până la urmă
toate nacelele inutile
cutiile noastre toracice
învelite în sutane

ne smulge din pământ
cu rădăcinile mortuare cu totul
ne ridică din patul catafalc

pe dinafară mumie ginerică
pe interior plini de jăratic

noi caraghios continuăm să credem
tot felul
să ne mâncăm placenta

să dăm din mâini din humerus din
aripi amputate
crezând că e la mijloc vreo mecanică îngerească

dar nu e nimic decât cerul
care ne absoarbe oricum
ca pe un fum de lumânare
(mai întâi ne gustă în molecule)

pe înțelesul tuturor dacă se poate

capul meu e un turn de mirosuri
urină NH3 și alte substanțe ratate
le țin închise în locașuri
cu parole expirate
implorând în genunchi puțină atenție

nici la voi nu mă gândesc

deși limbile de foc de pe pereții
bisericii se mișcă de parcă ați fi
trupuri vii desenate

vă uit deliberat știu
să provoc suferință

dar ia gândiți-vă și la mine
ia gândiți-vă ce-ar fi dacă
oricine s-ar apuca să vorbească
de capul lui decapitat
pe tipsie

și nu am fi cusut buzele sfântului acela ioan
drăguțul
să ne bucurăm și noi de puțină muțenie

ce-ar fi dacă am lăsa grădina să-și facă de cap
ul ei din clorofilă
ne-ar asasina în somnul nostru de oameni

așa că m-am pus pe tăiat
buruienile până la cer clevetitoare
viețile mele reîncarnate
în unghii
și biografii sângeroase

copaci eretici cu limbi otrăvitoare
crenguțe nevinovate trupușoare

cum mă ducea capul lăsam doar
câteva silabe
care aveau pe cruci fotografii prietenoase
ce zâmbeau cu fața în floare

după ce ucideam le spuneam „sunteți frumoase”
cu gura mea cu buze
rotunde

apoi le aranjam
într-un borcan pe fereastră
să tacă într-un fel numai al meu
pe înțelesul tuturor dacă se poate

Horia Dulvac | Sursă foto: Arhivă personală H.D.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).