Luca Ștefan Ouatu este unul dintre poeții celei mai recente generații, dacă i se poate spune așa, formată din tineri născuți în preajma anului 2000. O generație ce nu are încă o identitate, în sensul în care nu a primit un nume, dar care deja își dezvăluie direcția pe care își propune să o exploateze poetic – cea a lumii virtuale, a internetului, a gaming-ului, a filmelor, a chat-ului (cu limbajul său sincopat), a facebook-ului, a pornografiei și a tot ceea ce se întâmplă, hipnotizator, în spatele ecranului, fie acesta de laptop, telefon sau de televizor. În anul 2019, la doar 19 ani, Luca Ștefan Ouatu debutează cu volumul de poeme Cinematic, apărut la editura OMG din Alba Iulia.

În mod surprinzător pentru un poet al generației celei noi, de la care te-ai aștepta să sfideze toate regulile existente, cum de altfel ar fi cât se poate de firesc, poemul ce deschide volumul („citesc articole proaste pe net”) se comportă întocmai ca o artă poetică, din care răzbat atât temele pe care autorul urmează să le abordeze în cartea sa, cât și tonul, stilul și atmosfera ce vor da identitate mărcii sale poetice: „pornhub plantează un copac/ pentru fiecare 100 de clipuri văzute râd/ și mă gândesc că șansele ca un labagiu ca mine/ să salveze vreun video sunt mici/ șansele ca cineva să salveze planeta -/ aproape nule// acasă am învățat că nu e frumos/ să vorbesc despre/ intimitatea mea în public/ în public am învățat că nimic nu/ e mai frumos decât intimitatea/ expusă mama va citi și se va convinge/ că sunt activist pentru natură// singura persoană/ pe care o mint mai des decât mă mint pe/ mine e mama și asta din speranța că/ într-o zi voi putea să vegetez din nou în uter// mă protejez și în jur/ toate sicriele sunt sparte/ mă protejez și aici/ nu e nimic de salvat”.

Așadar, temele principale, în ordinea ilustrării lor în acest poem, sunt: navigarea pe internet cu toate riscurile sale inerente, pornografia fiind doar unul dintre acestea, tendința de exhibare, mințirea de sine și vulnerabilitatea, care atrage după sine nevoia de a păstra, cât mai mult și cât mai intim, contactul cu mama, figura protectoare prin excelență. Temele secundare ar fi: pseudo-ecologia (care mai apare, strict episodic, în restul cărții), și frica forțată, nejustificată, de moarte.

Cât privește tonul, stilul și atmosfera, se poate observa la Luca Ștefan Ouatu tendința unui echilibru al limbajului, uzând în egală măsură atât de neologismele din sfera IT & Net, cât și de cuvintele ce au făcut istorie în poezie, doldora de sens, menite să dea greutate discursului poetic; acesta din urmă este, la rândul său, unul echilibrat, balansând insesizabil între patetism și sfidare – atitudini specifice vârstei adolescenței – pe tot cuprinsul cărții.

Ceea ce atrage atenția la poemele lui Ouatu este faptul că, deși terminologia specifică lumii virtuale apare destul de frecvent în poemele din Cinematic, accentul nu cade totuși pe trăirea în virtualitate, înțeleasă ca o formă de pseudo-viață, mai mult sau mai puțin asumată, cum se întâmplă la alți poeți ai generației sale, ci pe efectele pe care captivitatea în virtual le are asupra vieții sale reale. Frica, vulnerabilitatea și nevoia de protecție pe care le resimte în fața lumii reale nu sunt decât efectele negative ale trăirii periodice în lumea virtuală. Ori el înțelege și simte că viața adevărată este cea din lumea reală, în care contactul cu oamenii și mai ales cu sine însuși este direct, fără intermedierea unui ecran pixelat: „zona de siguranță a dispărut/ sunt fețe palide cu mine/ cu mimici și gesturi mute/ pe care încerc să le înțeleg/ dar nu pot// (…)// zona de siguranță a dispărut/ și odată cu ea a început să apară/ un loc toxic în care mă lupt/ să simt că mă salvez/ să ies în mijlocul lumii și să urlu/ că în sfârșit ceva din mine poate să doară”.

Motivul principal al volumului Cinematic se dovedește a fi însă figura maternă – simbol real, viu, al protecției ultime, al salvării de orice nenorocire, al acelui „acasă” fără de care viața își pierde orice rădăcină și orice sens. Deși nu am numărat, aș risca să afirm că „mama” este cuvântul cel mai des folosit în poemele lui Ouatu, fără a mai pune la socoteală și sintagmele care sugerează prezența acesteia, fie ea și de la distanță: „singura persoană pe care o mint mai des decât mă minte pe mine e mama”; „o iubesc pe niajah ca pe mama”; „o văd și acum pe mama la bucătărie făcând gogoși”; „încă de atunci placenta mamei ascundea viitori astronauți”; „mama mi-a spus să nu intru în cameră bunicul doarme și nu vrea să fie trezit”; „mama zice că eram mai optimist”; „vorbesc cu mama până îmi găsesc orașele cucerite”; „mama mă strigă luca”; „mama se agită să gătească la timp”. Din acest punct de vedere, aș spune că poetul Luca Ștefan Ouatu este un tip curajos – invocarea și încă în exces a figurii materne în poezie, într-o perioadă în care aceasta se vrea a fi mai degrabă despre revolte, despre fronde de orice fel, despre negări și exhibări, este un act de curaj. Adaug că, raportat la acest volum de debut, apologia mamei (pe care unii ar putea-o considera nepotrivită, taxându-l pe autor drept „mămos”) nu îi face un deserviciu, ci, dimpotrivă, îl ajută în menținerea acelui echilibru al atmosferei poetice despre care vorbeam în deschiderea acestei cronici.

Pe de altă parte, sunt convins că acest tip de discurs poetic, construit pe schela căutării unui echilibru între vulnerabilitate și exhibare, nu va dăinui prea mult în economia traseului poetic al lui Luca Ștefan Ouatu, fiind doar o schemă de moment, aferentă vârstei și trăirilor sale specifice acesteia. Cu siguranță, odată încercate noi experiențe de viață, și discursul poetic va îmbrăca haine noi.

Judecând însă strict din prisma unui volum de debut, aș spune că Cinematic este un pariu câștigat, poetul ieșind la rampă cu un discurs poetic coerent și echilibrat, având un set de teme bine definite și o voce unitară, deși clar în schimbare. În ce fel se va schimba această voce, vom vedea odată ce va apărea și al doilea volum de poeme semnat Luca Ștefan Ouatu.

Luca Ștefan Ouatu, „Cinematic”, Editura OMG, 2019, 74 pagini.


saga

nimic mai frumos
și mai înfiorător decât să rămâi singur
tu –
și o masă de stejar pe care ții
câteva poze cu tine și sora ta
de când vă țineați de mână
și asta nu era o rușine

nimic mai frumos decât sora mea
singurul meu crez
IMG_1-536
îmi plăcea să fac poze
înainte să plec de acasă

îl așteptam pe moșul
la țară în camera cu sobă
încă râd de mama și tata care filmau
și nu se mișcau 3 ore
eram copil
gata să vă întrec la orice
și am ajuns să fac asta
până n-am mai înțeles
de ce vorbesc la trecut

nimic mai frumos
și mai înfiorător decât să vii acasă

tu –
și o casetă cu tine

mulgând vaca la 5 ani –
ai tăi râd stai nemișcat 3 ore
zâmbiți când o vedeți pe ecran pe mamaia
care tocmai a murit
și faceți remarci de genul ce gospodină era
se tace

încă de mic aveam mâini fine
nimic mai înfiorător decât o casetă din
copilărie
făcută din materiale care durează
mai mult decât noi

din spatele unui computer

controlul de sine rămâne o opțiune
noaptea mă așază cuminte pe un pervaz
din turn pot vedea toate ruinele cetății
copii se bat cu pumnii în piept și pietre

totul trece din beta
zidurile luminează
străzile și vechea piață
oamenii cerșesc și se luptă cu informația
clădirea de sticlă reflectă tot ce ne-a rămas
instinctul redus la stadiul de dereglare
mintală
tăcerea ca formă de exprimare
iar noi fugim de toate astea prin tuneluri
subterane
unii dau grafuri cei mici stau lângă butoiul
în flăcări
și așteaptă o nouă versiune a lumii lipsită de
buguri
o nouă formă a omului în 300 de biți de
coduri și șanse

din spatele unui computer
Dumnezeu ne iubește pe toți egal

Luca Ștefan Ouatu | Credit foto: Arhivă personală Facebook


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Absolvent de teologie şi pasionat de literatură. A debutat cu volumul de poezie „Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul" (editura Tracus Arte, 2018), apărut în urma câștigării concursului de debut în poezie „Traian T. Coșovei". A mai publicat poezie, cronică de carte, eseu literar și teologic în diverse reviste culturale printre care: Timpul (Iași), Convorbiri literare (Iași), Tribuna (Cluj), Urmuz (Câmpina), Revista Noua (Câmpina) si Poesis International (București).