Ioana Iuna Șerban (n. 20.05.1990) e curator asistent la MARe/Muzeul de Artă Recentă și doctorand la CESI/Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, unde scrie o lucrare despre nou în teorii și practici ale artei contemporane. A tradus cataloagele/volumele Mamuca: Mai Mult ca Abstractul, Florin Mitroi. Zile, Diversitate Stilistică cu răspundere limitată, Tricolor, GPS. Geometrii Post-Sistem în Arta Românească de Acum ș.a. A participat cu texte critice în cataloagele Mamuca, Diversitate Stilistică, Rai din Iad, Fete de vis: Idealul feminin în arta românească, GPS, Ștefan Ungureanu. Mapping Narratives, Time and Space.


L-am prins pe unul dintre foștii mei într-un vis
nu contează care dintre ei numele e-o cască
de motociclist
cum poartă cei de la Daft Punk căci
ritmul contează.
Adormisem hurducăit într-un loc sărac
murdar și oriental
în mâini c-un lasou pregătit bâzâită de
un plan pentru mâine ba nu de-o poftă de-o dorință de gelozie
de ceva ce nu se întamplase dar sigur urma
o căsnicie cu un traficant și mașina la scară distrusă
adormisem cu un râs sardonic pentru toate de mai sus
mânjită înfometată.

El
fostul
perfect criogenat
într-o lume-n care benzina albastră curge
peste părul blond și face ochii albaștri.
O înregistrare nu tocmai fidelă
contagioase
părțile bune revin.
Dar tu altfel cum ești
te-ai întors la nava mamă
mai ești cel care domină
mâinile pe sub haine
mirosul pielii
și tu și eu cu altcineva am învățat
toate acele poziții
mai ești cel care se scoate lăsându-i pe alții
nu.

Lucrurile pe care le păzești sau le ataci sunt ale altuia
sexul e potolire e linia de plutire
așa vreau să cred în astfel de nopți.

M-am trezit sub piele jos c-un ghem arzător
am decis să mai rămân o zi
pentru foștii iubiți suntem
un candidat manciurian
o ființă perfect normală
degrabă activată
când ei ne-apasă butoanele potrivite.
Trebuie doar să dea comanda.


Aici lângă acest maldăr al lucrurilor lor
mă gândesc c-au fost puse deoparte
de planetă pentru momente în care

să se hrănească din ele, mai grele ca acesta.
Lucrurile lor: un hazard demografic
castele uzine rachete cu luminițe
și promisiunea mâinii unei femei pe
piciorul celui ce manevrează telecomanda.

Aș putea să spun și eu că le lipsea conștiința
dar prea mulți își fac o conștiință din a vorbi despre conștiință.
Aș putea să-i îngrămădesc pe toți într-un sac să-l leg să-l arunc
în mijlocul câinilor
cum au făcut și ei cu alții.
Există arhive porno de-a lungul drumului
stații de unde să cumperi
umilirea unui sat din Balcani
setezi location și tipul dezastrului și arma de predilecție
primești o notificare cu numărul de victime
și zăcământul câștigat.
Uneori sistemul o ia razna și nu primești nimic
nopțile sunt lungi clincănitul cuburilor de gheață și cireașa din pahar
artefacte într-o cuisine moleculară
unde totul apare sub formă de pastă
chiar și iubirea
și nu mai stai să discerni vina
poate așa e mai aproape de realitate
dar nu de realitatea ta.

Altcineva s-a simțit îndreptățit să-i judece
și pe tine odată cu ei.
Castele uzine rachete cu luminițe
de celebrat răzbunarea.

Și uite.

Pe drumul acesta odată se transportau lucrări de artă
lent îl trasează mâna ta însângerată
toți de-acolo au fost măcelăriți
sistemul le-a șters numărul din agenda ta
pe drumul acesta odată
vedeai pomi și vezi pomi
între ei o iubită ți-ar putea da totul
nopțile sunt lungi
sistemul le-a șters.


Cum să explici copiilor de ce e nuditate
cum să explici adulților de ce nu e nuditate
când intră văd bâțâie din picior
unde e locul acela unde și durerea și lumina ajung în același timp
și formează o bilă cu țepi /
sunt unii care văd doar o bilă cu țepi spânzurată de tavan
în dreptul feței lor la cinci centimetri apoi la cinci milimetri

apoi nu mai număra
pentru alții țepii sunt tociți nici n-au apărut încă
sau au înmugurit în interior
toxici și cangrenează ce-i acolo
unii zic că i-au văzut ca sfârcuri întărite
o lavă neagră prelingându-se
și ce-au mai vrut n-au mai putut
a rămas în mintea lor și-au trebuit legați
alții cărora bila le-a eliberat un țiuit
o adicție subliminală
o alarmă înaintea lucrurilor promise
au ieșit în aerul rece
baruri cu neon știri cotcodăcind
cineva le-a citit sentința
și duși au fost.
Uneori bila se face mică chiar și țepii sunt mici
stă-n vitrină între bibelouri
când mama te ridică gol de pe covor
și medalionul ei lângă medalionul cu chipul Fecioarei e
bila cu țepi
tot ea dispare într-un câine călcat de mașină
rămâne lângă tine pentru ultima bere
când ceilalți pleacă acasă
e ștampila pe foaia cu drepturile tale
și pe documentul de divorț
când lumea-și recită mantra crime-abuzuri-bani
când iubita-ți strigă nu te mai înțeleg de ce-mi faci asta
tu știi de ce
ți-e complice
zeul acesta puternic care-ți imploră mila eliberarea
îți palpezi coapsa îți lași portofelul
e un loc unde vei ajunge în același timp

cu lumina și durerea
și va fi mai multă lumină
și va fi mai multă durere
crezi că meriți
că reziști
mai multă răzbunare mai multă splendoare
vei închide ușa să nu se risipească nimic.

Toni Chira : De ce poeți sau de ce poete te simți influențată?

Ioana Iuna Șerban: Cred că adesea nu e vorba de poete/poeți în sensul de cei ale căror volume „pontează” pe piața editorială ca volume de poezie. Sunt atracții diferite pe care poezia și proza le exercită asupra mea; mă interesează să găsesc în proză, în romane, acele momente (geme) lirice, momente în care scriitura pătrunde în tensiunile din jurul unui personaj, le urmărește, le ațâță, pare că ți le explică dar de fapt nu, deși nu te lasă nicicând high&dry. Am găsit poezie formidabilă în romanele lui Faulkner, sau la Musil, la Don DeLillo, William Gibson, Birgitta Trotzig, Zeruya Shalev, László Krasznahorkai și la mulți alții. De fapt, ce mă interesează este cum scriitorii conduc un monolog (teatral și ca gen, în maniera lui Yannis Ritsos) pe care o voce (fie la persoana întâi, a doua sau a treia) și-l derulează, o variantă despre viața cuiva și cum crezi că ai găsit cheia s-o decodifici și atunci te lupți cu zei și fantome și treci de la abis la salvare. În așa ceva cred eu că stă potențialul poetic. Pe de-altă parte, am învățat multe despre poezie, despre cum s-o simt și s-o citesc, din arta contemporană (vizuală): pornind de la texturi și materiale ajungând la lumi imaginate; pornind de la texte din lucrări de artă ajungând la tehnologii și cod de programare. De pildă, artistul Ștefan Bertalan are o serie de lucrări ce conțin însemnări frenetice, cu un efect liric înnebunitor. Lucrările lui Cindy Sherman îmi evocă monologuri poetice. O lucrare de Gregor Schneider mi-a inspirat una dintre poeziile din grupajul publicat de voi aici  Mie arta vizuală, cinematografia și mai nou arta sunetului mi-au deschis și nuanțat sinapsele poetice și mi-au decantat lecturile din poete și poeți, m-au făcut să revin asupra lor altfel, și altfel și asupra lucrurilor/lumilor pe care doresc să le scriu/compun. Și aici nu neapărat predic o transdisciplinaritate a artelor, dar, atunci când ieși din bula care vrând-nevrând se formează în jurul unei arte, găsești alte abordări ale altor domenii artistice din care poți împrumuta astfel încât să simți că viața e mai mare decât un curent.
Dintre poeții români amintesc pe Geo Bogza, Mircea Ivănescu, Iustin Panța, Rodica Draghincescu, Claudiu Komartin, Dan Sociu, Olga Ștefan.

Toni Chira : În ce măsură crezi că ți-a afectat această perioadă scrisul?

Ioana Iuna Șerban : Odată cu intrarea în carantină am fost nevoită să scriu mult pentru locul unde lucrez (MARe/Muzeul de Artă Recentă), a fost o perioadă în care scrisul – în format cultural, academic, eseistic – era ca un antrenament sportiv, ceea ce m-a ajutat, m-a dezinhibat, mi-a arătat că sunt o persoană pentru care pofta de viață bate totuși angoasa (nu e vorba de angoasa de virus, ci de angoasă în general). Ajungând să scriu des și susținut am căpătat mai mult curaj și m-am aventurat mai des în formulări, problematizări, fantazări de concepție și de stil pe care altfel le-aș fi ținut mai temperate.
Posibil că există așteptarea că pandemia (scrisă cu p mare în colțurile conștiinței noastre) îți dezvoltă o anxietate aparte care te blochează sau alteori te potențează agresiv. Eu sunt o persoană foarte anxioasă dar sunt mai relaxată (stabilă?) în fața fricii dezvoltate social în ultimele luni. Resimt tulburările unei vremi spinoase, cea de acum care va fi situația generală pentru următorii 5 ani probabil, cred că schimbările, breaking news-urile și îndepărtarea de ceilalți ne fac să ficționalizăm – mai mult decât eram obișnuiți – viețile noastre și societatea. Unul dintre ciclurile din volumul de poezie la care lucrez se coagulează în jurul experiențelor într-o lume distrusă, preschimbată – nu abordez explicit tema virusului căci nu găsesc interes în asta, ci ceea ce explorez e omul dincolo de butaforicul post-apocaliptic și post-umanist chiar dacă în mijlocul lui. În acest sens, poate perioada din ultimele 9 luni a actualizat un sentiment al finalului, deși am senzația că deocamdată, pentru noi la nivel de societate, a făcut-o tot într-un manierism, ce ziceam mai sus – un convenabil final ficționalizat în mintea noastră.

Toni Chira : Spune-mi un subiect pe care ai vrea să îl aprofundezi în poezia ta.

Ioana Iuna Șerban : Trebuie să spun mai întâi că mi-au plăcut întrebările și că, după ce-am văzut destule interviuri unde deși și întrebările și răspunsurile erau bune totuși între ele dialogul rămânea autist, sper să răspund pe măsură.
Cum cred că se vede, poeziile mele – sau să le zicem texte/discursuri – nu se mulează întru totul nici pe dragoste, nici pe stări și o poetică a (i)maturizării, nici pe politică/ideologii, nici nu mă axez pe a mă transforma pe mine (cu viața mea) în subiectul scriiturii mele. Lumile mele imaginare și paranoile mele sunt materia mea. Și foarte mult oamenii pe care-i ascult, cunoscuți și necunoscuți. Da, aceasta ar fi materia, fibra, fibra care îmbrăștie semnale în apă.
A fost un subiect pe care până de curând în ruptul capului nu mi-aș fi dorit să-l abordez în poezie dar care mi-a părut foarte firesc acum 2 săptămâni: Ana Pauker. Muzeul unde lucrez e pe locul casei unde a stat în anii 50 și Ana Pauker și am început în sinea mea să mă joc de-a spiritul, să-mi pun problema cum ar vedea ea lucrurile azi. În cazul ei era vorba de un personaj cu notorietate. Dar sunt și alte personaje (inventate de mine) demonice pe care le-aș plăsmui și urmări în percepțiile, cruzimile și fragilitățile lumii lor. Și aici revin la prima întrebare: undeva în adâncuri, munca depusă de Shakespeare mă influențează.