Ioana Vintilă (n. 1997, Sibiu) a fost mezina grupului „Zona nouă” din Sibiu. În 2016 a reprezentat România, ajungând în finala PEN International New Voices Award. Ca urmare a câștigării celei de-a opta ediții a Concursului de debut „Max Blecher”, i-a apărut un prim volum recomandat de Radu Vancu și Rita Chirian, Păsări în furtuna de nisip (Casa de Editură Max Blecher, 2018), care a primit un an mai târziu Premiul pentru debut la Festivalul Național „George Bacovia” (Bacău) și Premiul pentru debut „Iustin Panța” (Sibiu). Studiază la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (secția Biotehnologie). Cele cinci poeme care urmează fac parte dintr-o carte în lucru.


meltdown

în sfârșit durerea asta are un nume
dar se cuvine să nu vorbim despre boală
înăuntru
corpul
un reactor sub presiune
tijele de metal din creier roase metodic
se așteaptă declicul hotărâtor
o implozie cu o lumină splendidă
orbitoare
&
câmpul gol care rămâne în urmă

se spune că

un gât frânt de pasăre sună ca un scrâșnit accidental din dinți
e corect așa, Doamne?
mi-au prins un cârlig de buza de sus & m-au ridicat
nu m-am zvârcolit ca un pește lăsat să se zbată pe uscat
cruzimea-mi priește cel mai bine
ce mai poți scoate din niște inimi târâte printr-o latrină
Clorox-ul e neputincios
sunt obișnuită să fiu geloasă pe
niște catâri dărâmați care pot duce într-un transport
mai mult decât am fost eu în stare să duc într-o viață întreagă
mi-e și rușine să mai scriu despre fericire
câmp înțesat de iederă ofilită
spre sfârșit
o să mă întind într-o tigaie cu ulei încins
și o să mă perpelesc toată
negrul cerului gurii
să rămână doar al cerului

punte

e încurajator să studiezi în domeniul științific
mereu trebuie să fii informată
cele mai noi descoperiri medicale îți spun că nu e totul pierdut
că o banală analiză de sânge acum în curs de testare
în câțiva ani îți va putea spune
cu certitudine
dacă mama ta are, la fel ca mama ei, Alzheimer
dacă faptul că uită ce-i spui în doar câteva ore
nu e un semn de boală precoce
e pur și simplu bătrânețea
că în câțiva ani un acid minune care dizolvă
plăcile de β-amiloid va fi disponibil în capsule
gata să topească punțile
ca untura la foc mic

who’s that girl

nu înțeleg poezia generației #
vreau scandal & unghii ascuțite
nu mi-e de-ajuns un poem confesiv
aplicat unui pumn mic de indivizi

am nevoie de penibil: un limbaj
gâtuit de istoria întregii umanități

:: asta conține /implicit/ violență
mă doare-n pulă că poezia asta poate fi etichetată expirată
de mai bine de un deceniu

nu înghit poezia panseluțelor și a micilor drame personale
transformate în elefanți care cad morți de epuizare
după ce și-au făcut a mia oară numărul de circ

nu înțeleg altlit
mă piș pe tot altlit
le trag altlit-iștilor șuturi în coaie până au un motiv adevărat să scrie

ar trebui să o ard
cuminte
postumană
cu berea artizanală la buzele conturate perfect

nu cred în marile prietenii dintre poeți
& asta mă duce din start în afara cercului de foc
(ceea ce nu e, din unele unghiuri, tare rău)
mâncătoria e la masă
ciolanul sub
supa cu pelicule de grăsime în gurile care scuipă
& toată treaba asta
e un borcan cu rechin putrezit islandez
care se sparge

Wang Li, 57

ți-am umblat cu scârbă
(atentă mereu să nu-ți calc în rahații proaspeți)
străzile pline de gunoaie, Sicilia
cu negrii tăi catâri cu o grămadă de brățări kitschoase
lăzi mari cu bere pe umerii arși de soare
femei cu straițe purtate pe cap
bazarul împuțit de pește
ținut pe tarabe de lemn la 32 grade
& m-ai făcut să plâng
într-un restaurant zgomotos, Sicilia
pentru umilința bătrânelor asiatice de pe plajele fierbinți
la ora cancerului amiezii
cu hârtii în folii de plastic șifonate pe care ți le vârau
alături de zâmbetele lor politicoase sub nas
rar de tot mai făceau și un masaj la spatele ars
sau tălpile noduroase ale italienilor
în rest străbăteau plaja în lung și-n lat
luau guri mari de apă stătută
făceau câte-un popas la umbra pontonului de salvamar
aveau priviri de iepe bătrâne, istovite, lovite iar de bici
la încă un refuz
asta e cea mai pregnantă imagine a ta, Sicilia
cu o lumină mai puternică decât cea reflectată
în apele tale clare
o lumină care străpunge nervii optici
și rămâne blocată-n căpățână
mai vie decât o iapă bătrână, istovită, biciuită

Ioana Vintilă | Sursă foto: Arhivă personală I.V.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).