Iulia Popescu are atitudine în textele ei, pe care le lucrează în paradigma unui post-biografism firește dezinhibat și totuși fără să elimine afectul și micile nevroze din aceste scenarii fragmentate pe care le compune. Poemele ei par descărnate și te forțează să ghicești, să umpli golurile de unul singur. Fără să vrea să facă reality-show, un paparazzo urmărește adesea „subiectul poetic” din poemele astea în care e clar că face tot posibilul să renunțe la orice urmă de idealism, de suavități și candori. Iulia Popescu nu își stilizează sau fardează decepțiile & traumele hipertrofiate, însă poemul ei are mai mult decât valoare terapeutică – are nerv, e uneori senzual și provocator, alteori de o directețe colțoasă cu lucrurile intime, oricât de supurânde, care se cer spuse.


femeie cu carieră în publicitate
(am vrut să-mi amintesc cum i se scoală)

(bianca) nu mi-a înţeles gustul umerilor vineţii & privirea complice (a lui andrei)

/când/
credeam că pot fi james bond
(să-i îngenunchez pe toți)

/când/
sunt obosită îmi
apar riduri fine pe frunte
& nu ai observat că
te văd în toate femeile cu care
nu mă culc după ce
mi l-ai interzis pe andrei

extazul adenalinei & capul meu
& mihnea refuză

/îmi spune/
ești luată

e adevărat
mă deșir cu tine n-am loc de el
(avem un arrangement cald și stabil cu chef de dialog)

/când/
a venit sfârșitul eram în taxi ieșeam din titan
eram fericită aveam un iubit & o iubită

sex drugs & rock’n’roll; weed speed & birth control

orgasmul fără prezervativ în vamă la
2 metri de geamandură când
mi-am întâlnit instinctul de supraviețuire

o după-amiază caniculară când
am comandat o omletă
& chelnerul a întrebat dacă sunt singură
sau mai aștept pe cineva

vin acasă
(cu machiajul întins)
doar țipătul mi-a rămas
& liniștea albă a dimineții

prima cădere din lună
(am abandonat dramele lor mărunte)

cine cu cine se fute
nopțile care unesc fotografii
& ea consumată în glam-ul reflectoarelor

tac

prin obregia trece bărăganul

& cele mai multe dintre universurile avorton
& o seringă pe jos a treia din
tripul în care greșeam vena
/eu nu-mi greșesc vena nici în montagne russe/
scâncete & o lacrimă din
vremurile în care erai (doar) tu

pauză
edge play & andrei

nu va putea profesa jurnalismul
(au scris în recomandarea de carieră trimisă părinților)

e prea tare-n gură o vor distruge
să mă duc
în publicitate să-nvăț să mint să persuadezmanipulez

mi-au dat muniție & am început să trag

era deja hotărât
(în) spatele ușilor glisante corporatiste
(să) îmi plătesc salariul
(să) fac legi pentru criminalizarea respiratului lângă cei 1% de pe acoperișul lumii
era subînțeles
(că) pielea mea albă îmi conferă atuuri
(doar buletinul românesc mi le eclipsează)

la serviciu e ca la școală trebuie să fii pe fază
ridică mâna vorbește cu emfază demonstrează-ți valoarea
(de) produs al sistemului educațional capitalist-fost-comunist

credeam că-i suficient să fiu
deșteaptă rezervată respectuoasă
credeam că-i suficient
să fiu pasionată de
etică politici sociale & libertate
voi trece neobservată de agenda media
improbabila existență a vocii mele n-are loc

la știri se transmite parastasul colectiv de un an
ne lingem rănile ne plângem morții ne pregătim de fraudă electorală

voi face doi copii cu bărbatul pe care-l iubesc
le voi da pisici flori fete filme sau băieți bani să cutreiere
să cunoască să perpetueze traumele care mi-au alterat adn-ul
ideea că suntem liberi colerici înfricoșați de entropie
genomul & ochii mei verzi

am fugit miercuri de la 9 să fac ordine în lumea comercială
(bolnavii din silicon valley conduc lumea cu timbre sub limbă)

sunt pregătită să fiu
michelle
să fiu
libertate & dumnezeu

colecţionez (îndeosebi)
bărbaţi îngenuncheaţi
(soluții pentru) tăceri & lacrimi

nu-mi place gustul mâncării
funcţionez în paradigma știinţifică după evanghelia lui karl popper
îmi cataloghez fiecare gând
anulez orice scenariu inopinat

(when i’m on my knees it’s not to pray)

mă îmbrac în rochie roșie
stau picior peste picior râd naiv înjur
vorbesc repede (despre internet)

îmi toarnă în pahar
pune sticla în frapieră
își umezește degetele în gura mea
răceala umedă îmi coboară pe spate
golul din stomac și căldura dintre picioare
buzele lui pe claviculă
& cu cealaltă mâna mă ia de gât
mă ridică-n aer m-așează-n genunchi

/îmi spune/
asfixierea va trebui să ți-o câștigi
fii bună dă-ți jos rochia păstrează tocurile
fii bună și te-neacă
știu

/îmi spune/
every woman has an itch
and every nice girl secretly wants to switch

Iulia Popescu | Credit foto: Mihai Botea


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Este redactor-șef al revistei „Poesis internațional” (din 2010) și al Casei de editură Max Blecher (2010) și vicepreședinte al PEN România (2019). A publicat șase volume de poezie (primul – „Păpușarul și alte insomnii” – în 2003, iar cel mai recent, antologia „Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017”, în 2017, reeditată un an mai târziu) și a tradus șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, Gökçenur Ç. ș.a.). Ediții ale cărților sale au apărut în traducere în Austria (2012), Serbia (2015), Turcia (2015) și Bulgaria (2017). A editat și îngrijit mai multe antologii de poezie recentă și contemporană (generația războiului, Vasile Petre Fati, Andrei Bodiu, Constantin Abăluță, George Vasilievici).