Maria Miruna Solomon (n. 2003, Bacău) este elevă a Colegiului Național „Vasile Alecsadri” din Bacău. A publicat poeme în revista „Apostrof” și pe blogul DLITE, participând la workshopul de poezie organizat de Super în 2018 și, recent, în octombrie 2020, la ediția a 3-a a Institutului Blecher „La Feminin”.


posibilitate pentru biruință

în curând cu o ființă-lumină
voi colinda străzile orașului.
îmbunată de noiembrie, sunt învinsă
în fața acestui băiat.

n-am fost fiica siguranțelor,
cel mult a întrerupătoarelor.
totuși mă fericește când samplează
binele și mi-l oferă.

e o putere și în asta,
o posibilitate pentru biruință.
i-aș spune c-o să trădez circuitul
în schimbul a minute de pace.

poate cândva voi reuși.
din lumină rai se desface.


wels on loop

Am fost să vedem luminițele,
noiembrie târziu, eu cu gându-n altă parte
și peste tot Crăciun și vinuri aromate.
Gașca de-atunci, cu băiețandrii,
n-avea decât mișcări fluide,
se fericeau la cea mai mică-atenție;
alunecam și eu cu ei în ceață.

Libertate de respirație, de convorbire
întru întuneric, sau cum recitam singură poeme
dimineața după party.
Și băiatul, rotindu-se în cerc cu mine
ca într-o existență diferită, o hartă infinit festivă,
cu întrebări specifice unui canadian.
Urmând și ascultându-mă
de parcă aș fi fost reală.

Atâta liniște, și toată pentru mine.
Zile întregi n-am avut pe nimeni.

Peste mii de kilometri
petreceri paralele, stări de bine


pastoralika

How much more of it is left?
How much more of tomorrow?

I am not greedy. I ask because
I hope for less than I have coming.

Nu mai am încredere în diminețile de noiembrie.
Sunt mantii care înfășoară viața,
stârnesc frigul și golesc pădurea.
Agilă căprioară, mă adaptez din sânge până-n sânge
și cu jind privesc la
fostele goluri luminoase.
Retragere și reîntoarcere;
mereu voi da vrabia din mână.

Cum să mai fac să fie bine?
Deschisă am tot așteptat un fir de beatitudine,
sau măcar raze întru sănătate.
Mă mută inima când bate, mă trece printre rădăcini,
la sursa focului;
nici n-aș mai îndrăzni să fiu aici mereu
de nu m-ar roade datoria, datoria.

Uite cum trebuie să trag carcase,
să le îngrop în vârf de munte,
taxidermie amatoare.

Aleargă sprinten cât mai poți.
Spun pastorala cea de jale, de brazi se lovește
și-apoi înapoi la mine:
e-o aranjare continuă de vrăji,
întâietatea făpturilor industriale.
Uite cum se răcește carnea,
se pregătește pentru macerare.
Micile corpuri croite după os, fâșii atârnând-
le va pieri la prima brumă frica,
și sub pământul tare vor dansa.
Mult mă mai obosesc ritualurile absurde.
De partea mea rămân câinii bătrâni,
și ei, ca mine,
prelucrează oboseala.

Greu de spus cât vor mai rezista
cei strânși, eu plăpumi le-am adus oricum;
aș vrea s-accesez o bunătate primordială,
să-mi permit cândva și mie
anotimpuri de odihnă.
Deschisă am tot așteptat
și n-au fost să fie decât luminile stinse.
Cum să mai fac să-mi fie bine,
când știu că sunt izvorul ce pândește
și infectează tot ce-atinge.

O vivisecție ușoară, să iasă
tot răul afară. Și când va da zăpada
de mult să fi dispărut.

mm
Student al Facultății de Filozofie și Științe Politice din Iași. A debutat publicistic în „Poesis Internațional”, nr. 21. A citit la Institutul Blecher, Nepotu’ lui Thoreau și în cadrul serilor FILIT. A tradus pentru „Traducerile de sâmbătă” și pentru „Poesis Internațional”.