Olga Ștefan este poetă, doctor în Științele filologiei și profesoară de limba română. Debutează în anul 2006 cu volumul Toate ceasurile (editura Vinea) și apoi se retrage timp de un deceniu. Revine, cu forțe proaspete, în 2016 cu Saturn, zeul (editura Charmides), iar un an  mai târziu lansează și Charles Dickens (editura Fractalia). Foarte recent a publicat și cel de-al patrulea volum de poezie, Civilizații (editura Paralela 45, 2020).

Încă de la primul poem, titlul volumului se relevă a fi cumva ironic, poeta propunându-şi de fapt să dea în vileag lipsa unor minime manifestări umane, într-o lume ce se pretinde a fi „civilizată”: „când se uita la bijuterii; înainte de cancer:/ iată părul ei lung/ pe care și-l înfășura/ în jurul gâtului. te-au deconectat?// (…)//ați fost împreună/ o jumătate de an/ și n-a rămas nimic/ la etajul social,// o însemnare jenantă pe blog/ în februarie:// tu ești cu fata aia/ urâtă și slabă/ pe undeva prin același/ oraș// (…)//mici violuri emoționale// la avizier./ duduie sobele.// se vindecă amintirile gimnaziale/ cu nasul spart,/ corpurile strânse de elemenții caloriferelor,/ blugii distruși/ pe suprafețe rustice/ și solitudinile superficial diagnosticate în/ discuția de rutină/ la cabinetul școlii.// apropierea e un accident pe stradă/ din care nu te trezești imediat// sunete de sirenă/ este ce fusese liniște: rușinea/ regresul/ să te lași/ dus de nas; tăiat în două de fierăstraie magice.// când adormi,/ pe retină e copilul rău/ din ultima bancă și viața lui/ despre care n-ar fi trebuit să știi nimic/ niciodată. (cât de prost te-au izolat!)”.

Așadar, Civilizații este un volum-manifest, în care Olga Ştefan protestează fără rezerve împotriva încălcărilor flagrante și grosolane ale ideii de civilizație, începând cu nerespectarea emoțională a femeii, condamnată la statutul de „gospodină” – termen devenit peiorativ în contextul actual al egalității de șanse între femei și bărbați: „la tine în casă-i mai răcoare,/ aproape gata/ mâncărica de dovlecei./ doar o bere pentru/ cea mai obosită femeie din lume/ pls. și/ vin, în sfârșit,/ să găsesc joie de vivre în sărăcie.// iulie-august, culegi ce-ai semănat:/ câmpul e gol”; continuând, printre altele, cu tentativa de „civilizare” forțată, de uniformizare cu „lumea civilizată” a oamenilor ce au trăit liniștiți în sărăcia lor: „la fusul de proveniență necunoscută din recuzita/ clubului cineva// deapănă o nostalgie plină de molii./ (când l-au înregistrat, a fost un bun/ minunat)// lavanda și naftalina/ nu mai au forță/ în această mutare sigură și câștigătoare/ (a decăderii.)// lumea lor a deschis cantine, dar n-a ocolit foamea. pentru asceză se/ cere distanță și tu, creatură din complexe, n-o poți estima./ lumea lor a fost curată și creierele spălate și pielea frecată până la/ sânge. o mașină udă trotuarele rămase mici/ ambițiile care au creat/ evenimente din anemice ambuteiaje/ o batistă cu spirt oprește cu stângăcie/ disperarea./ hemoragia”; și încheind cu demascarea aranjamentelor sau mai bine zis a deranjamentelor matrimoniale care urmăresc doar obiectivele financiare, puse la cale, chiar și astăzi, de părinți pentru copiii lor: „la plecare/ v-ați salutat șoptit/ cu ciao, relațiile s-au rupt,//(…) //când ai ei i-au țepuit/ pe ai tăi cu ceva terenuri, acte notariale/ și bani,/ dintre pulpele voastre curgea deja/ sucul nedemn/ al ambiției”.

Ca în orice manifest care se dorește luat în seamă, Olga Ștefan lansează refuzuri concrete, în volumul Civilizaţii, își declară resentimentele față de tot ce a devenit convențional, față de tot ce este etichetă, normă socială, stereotip – și aceasta pentru că, în opinia poetei, clişeele de gândire nu fac altceva decât să atragă după sine uniformizări, egalizări forțate între oameni cu necesitate diferiți unii față de ceilalți: „refuz/ ca pe-un acord de principiu/ între părți vătămate,/ orice concesie convenționalului,/ orice confeti în părul miresei, drama academică,/ și nu// renasc în online”.

De asemenea, autoarea nu se sfiește să spună lucrurilor pe nume, nici când acestea descriu fapte și realități dure, sordide, de neimaginat într-o societate ce se vrea a fi considerată civilizată: „în orașul ăsta/ cei puternici încă-i biciuiesc pe cei slabi.// mă așteaptă acasă/ nu revolverul încărcat,/ ci mizeria”.

Resentimentele şi nesupunerea față de regulile așa-ziselor civilizații, împotriva cărora poeta își strigă revolta, se oglindesc foarte bine în construcţia şi estetica poemelor sale: o aparentă lipsă de grijă față de limbaj, manifestată prin uzarea tuturor manierelor de comunicare interumane, de la cele mai elementare, specifice oamenilor simpli, până la cele sofisticate (apanajul citadinilor) şi o aparentă nerespectare a logicii discursului, acesta fiind construit de multe ori într-o manieră „dadaistă” – imaginile ce alcătuiesc poemele părând a fi fost decupate anterior din realitatea imediată, amestecate într-un bol și apoi scoase aleatoriu pentru a descrie o societate (aceeaşi), în care nimic nu pare a avea vreo logică sau vreo morală morală. Iar Olga Ştefan face toate acestea deplin și vădit asumat, căci este o poetă care nu se teme să jongleze cu limbajul, pentru simplul fapt că, ani de-a rândul, a tot „îmblânzit” sensurile și puterea cuvintelor – care rămân, în continuare, cele mai puternice arme.

Scris cu mult nerv şi cu la fel de multă încredere în reuşita mesajului său, volumul-manifest Civilizații ne relevă o poetă foarte curajoasă, care știe foarte bine ce vrea să transmită cititorilor și care deține toate atuurile pentru a-și face auzită vocea.

Olga Ştefan, „Civilizaţii”, Editura Paralela 45, Colecţia „Biblioteca românească”, 2020, 120 pagini.


îngerul gabriel

sunteți de fapt oameni simpli.
trăiți vieți lungi
de-a lungul cărora se înalță, ca pe o vale bogată,
case.

vă însurați băieții
cu fetele celor mai buni prieteni.
(o familie se-ncepe cu un mozaic –
sunt bucățele de sticlă
deja șlefuite
prin care nu trece soarele orbitor
al nebuniei.)

vinul vostru nu-i cel mai scump,
dar te-ndestulează, la fel și ospățul.

dintre pilaștrii care întăreau
falși
zgârie-nori
unde erau mai demult mahalale
nu se-ntrevăd ruine.

sunteți de fapt oameni cumpătați,
care și-au sporit averile și talanții,

fetei mai proaste
i se deschid saloane de unghii și păr,
celei mai bune, birouri notariale.

în trecere văd panglici de șifon
dincolo de care atârnă
imensa ei nepricepere.

băiatului i se face un palat și o nuntă
cu figurine tari de zahăr
cocoțate pe tort.
totul în voi e inaugural.

ne privim antitetic –

cea obscură sunt eu. cea de niciunde.
cea ale cărei mâini sunt legate.
cea ale cărei căi sunt legate.
cea pe care o fascinează
corpul înghițit de ape.
corpul salvat de pâraie și cascade.
stârvul animalului dinăuntru
protejat într-un giulgiu de civilizatul
cu cearcăne.

am încercat să te aduc în catacombele astea
în care ard tămâie și uneori
pagini cu cifre neîmplinite și conspirații,
dar
craca arborelui din care urma să țâșnim,
o dinastie ciudată, cu bobocii ei
mai frumoși dacă, bolnavi, nu apucă să înflorească,
s-a uscat și a căzut.

simplu și cumpătat
la masa tovarășului tău trădător
căruia i s-a născut o fată,
prietenul poet și prietenul zeu sunt morți.
ochii tăi adăpostesc abia o ternă curiozitate,
ghiftuit ca un musafir dator.

am încercat să te aduc în catacombele astea
în care ard tămâie și uneori
pagini cu cifre neîmplinite și conspirații,

dar tu ești îngerul gabriel și nu vii aici niciodată.

Olga Ştefan | Sursă foto: Arhivă personală O.Ş.


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Absolvent de teologie şi pasionat de literatură. A debutat cu volumul de poezie „Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul" (editura Tracus Arte, 2018), apărut în urma câștigării concursului de debut în poezie „Traian T. Coșovei". A mai publicat poezie, cronică de carte, eseu literar și teologic în diverse reviste culturale printre care: Timpul (Iași), Convorbiri literare (Iași), Tribuna (Cluj), Urmuz (Câmpina), Revista Noua (Câmpina) si Poesis International (București).