Mihnea Bâlici (n. 24 iulie 1998) s-a născut și a crescut în comuna Piatra Șoimului din județul Neamț. Momentan este student la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, la un master de Studii Literare Românești. Scrie poezie și critică literară.


Brazilia

am dreptul la conștiința duminicală.

mi-e dor să ies cu prietenii la micile blocuri,
să-mi umplu fața cu sclipici și să mă întorc acasă
cu pantoful acoperit de praf. dar am avut

un băiat bronzat cu smaralde în ochi
și uneori mi-e dor de el, așa că plâng.
există relații încurcate și ramuri de copaci

într-o pădure daneză? fața este obosită,

dar în interior domnește bucuria și recunoștința
pentru că am făcut parte din acest frumos
proiect. am găsit câteva fotografii vechi

și astăzi mi-a fost foarte greu să ratez
când am fost foarte fericită în Eretz.
culori și mai multe culori și mirosuri

de toate aromele: turmeric, chimen și zaatar.
și nu este doar țara strămoșilor, mi-e dor de plajă
și de zâmbetul pe care mi-l aduce:

scene triste de plajă pentru zile triste.
într-un loc ca acesta, chiar și o zi gri este frumoasă.
poți să mă faci una cu pământul, să-mi

răspândesc corpul peste o mie de orizonturi?
este rău nu pentru că nu este plăcut,
ci pentru că nu este suficient de plăcut.


Rexona

teribil futem aspru supranatural
crize acoperite profesional
miroase a terase cu citrice, malaxoare meridionale

soarele din parc ne bronzează spatele calm
relieful miroase a deodorant
a Adidas a smaralde

(cut-up realizat de Andrei Doboș)




AML: Care au fost primii autori care ți-au trezit interesul pentru poezia contemporană?
M.B.: Citeam destul de mult când eram mic. În clasele I-IV băgam multă literatură fantasy și SF – chestii care cică ar fi potrivite pentru copii de vârsta mea. Unele erau; altele nu. Cu timpul am început să dau peste cărți tot mai nepotrivite: violente, obscene sau, pur și simplu, bizare. Dar, pentru că erau cu troli și extratereștri și lumi imaginare, tot le percepeam ca fiind literatură de copii sau, cel puțin, de leisure.
Prin clasa a VII-a am vrut să fac trecerea spre „literatura serioasă”. Mama îl văzuse pe Mircea Cărtărescu la TV, i se părea om bun și serios, așa că mi-a cumpărat prima parte din Orbitor. N-am înțeles sensul mare al cărții, dar m-au prins anumite scene. De exemplu, faza cu fluturele prins în gheața Dunării. Sau narațiunea halucinantă din spital, care mi-a adus aminte de când am fost eu însumi internat, cu ani în urmă. Sau pasajele filosofico-științifice, cu care am vibrat din start – pentru că tot ce am făcut când eram mic a fost să răsfoiesc Arborele lumii și, uite, finally!, toată informația aia inutilă despre denumirile segmentelor din șira spinării sau despre compoziția Soarelui s-a dovedit de folos. În fine: atmosfera aia apăsătoare și solipsistă a cărții a fost o influență foarte importantă pentru mine.
Apoi, prin liceu, profa de română mi-a spus de un concurs de poezie. Eram clasa a X-a. Tocmai scrisesem o compunere cărtăresciană ermetică la ora de română și aveam potențial. Mi-a zis de LicArt și am început să scriu poezie, să trimit lunar câte una-două la acel concurs. Simultan, făceam research. Prima dată am citit o antologie de la Poets in Transylvania, pe care mi-a dat-o un prieten și care mi-a oferit niște direcții. Apoi am căutat și poeți români. Prima dată am mers la Biblioteca Județeană și țin minte că mi-am luat cobalt al lui CK și Dispars al lui Vlad Moldovan. A fost ciudat. Pe Vlad Moldovan nu l-am înțeles deloc atunci, dar Komartin mi-a plăcut maxim. Țin minte că am încercat să-l copiez ceva vreme, prin liceu. Îi auzeam lecturile și încercam să îi mimez tonalitatea și pronunția. Dar acum îmi place mai mult Vlad Moldovan.
Alți poeți români contemporani care m-au influențat la primele mele încercări: Dan Sociu, Radu Nițescu, Ștefan Baghiu, Alex Văsieș… A se observa că nu sunt femei pe listă. Pentru că, deși mă dădeam nonconformist, mă orientam după putere si statu quo. Și îmi pare rău. Abia în ultimii ani mi-am dat seama ce poezie multă și bună am pierdut. Din toate generațiile. Angela Marinescu. Elena Vlădăreanu. Ruxandra Novac. Gabi Eftimie. Deniz Otay. Teona Galgoțiu. Georgiana Bozîntan etc.

AML: Consideri că a influențat munca de critic felul în care scrii?
M.B.: M-am certat într-o seară foarte tare cu Sebastian Big. Tocmai scrisesem o cronică negativă despre volumul lui Vasile Leac, monoideal, și trăiam cu impresia că eram judecat din toate părțile pentru opinia mea. De asta m-am și atacat foarte ușor la o mică ironie de-a lui Big. Și am început să discutăm interminabil – sper că n-a luat-o personal, am zis niște chestii urâte. În fine, Sebastian Big mi-a băgat semnul îndoielii în suflet când mi-a zis prietenește (în cearta noastră, cred că am început chiar să ne înțelegem) că trebuie să aleg: ori cronică literară, ori poezie. Pentru că mintea nu poate să se împartă atât de riguros: nu poți să-ți setezi o emisferă pe discursul analitic și distant al criticii, și cealaltă pe impresii intime și frumusețe și viață.
Dar momentan zic că e OK. Nu știu ce mi-a mers cel mai bine, încă diseminez. Dar nu mă gândesc foarte mult la asta. Doar mă concentrez pe niște chestii în parte, atât cât pot eu de bine. Nu caut să le fac să comunice. Ce sens ar avea?

AML: Despre volumul tău ce ne poți spune, va apărea în curând?
M.B.: Pregătesc ceva, dar nu știu încă ce. Odată la câteva luni mai modific proiectul sau îl schimb sau îl reasamblez. E greu. Dar și fain. Sper că o să îl scot în 2021.