Poeta basarabeană Irina Nechit s-a născut în anul 1962, în Antonești, județul Cahul, Republica Moldova. A publicat volumele de poezie: Șarpele mă recunoaște (1992), Cartea rece (1996), Un viitor obosit (1999), Gheara (2003), Un fel de liniște (2006) și Copilul din mașina galbenă (2010); Un om de succes și alte pierderi – antologie (2018), volumul de interviuri, Malul stâng întreabă malul drept, 2018, volumul de cronică de teatru, Godot eliberatorul, 1999, volumele de teatru, Proiectul unei tragedii, 2001 și Maimuța în baie, 2006, precum și o carte de poezii pentru copii, Covorul cu bujori (2020). Este laureată a Premiului Uniunii Scriitorilor din Moldova și a Premiului UNITEM şi membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Cea mai recentă carte de poezie a Irinei Nechit, intitulată Masa de sărbătoare, a apărut în vara lui 2020, la Editura Cartea Românească/Grup editorial ART, 2020. Volumul este structurat pe trei secțiuni sau cicluri poetice: Adorm ușor, Ceea ce nu ți-am spus și Fragmente cu nuferi.

Primul dintre acestea se deschide cu un poem ce ilustrează improvizarea, în apele mării, a unui dans popular românesc, mai exact o horă, ce capătă valența unui dans sacru, ritualic, strămoşii fiind chemaţi să-l întregească: „Cu bărbia ridicată deasupra apei,/ privim atent sub noi –/ au venit,/ și ei au venit –/ tații noștri/ și tații taților noștri,/ mamele noastre/ și mamele mamelor noastre,/ au înotat până aici/ sute și mii de mile,/ au înotat pe sub ape grele/ Hai veniți cu noi,/ intrați în horă,/ nu vă sfiiți,/ strălucitori ca niște nou-născuți,/ apucați-ne de mâini,/ țineți-vă strâns de brațe,/ săriți, rotiți-vă”.

Fiind vorba despre o familie de basarabeni veniți la Marea Neagră, poemul este și o aluzie la ideea de unitate națională, de unire între cele două țări române. De altfel, aceste două teme, nostalgia instaurată după trecerea la cele veșnice a părinților și speranța într-o apropiată re-unire cu patria mamă, constituie laitmotivul acestei prime părți, regăsindu-se, fie împreună, fie separat, în fiecare poem. De remarcat faptul că, deși temele sunt repetitive, nu se creează efectul de saturație, ci dimpotrivă, datorită talentului poetei de a croi noi și noi veşminte, care mai de care mai frumoase, brodate cu florile bătute ale durerii și melancoliei, pentru a îmbrăca aceste teme sensibile, cititorul resimte senzaţia că tânjeşte după tot mai multe poeme de acest fel. Dintre cele mai frumoase poezii ale acestui ciclu aş aminti: Prutul, Evantaiul cărților de joc, Adorm ușor, Ești aici?, în care figurile părinților sunt zugrăvite asemenea unor icoane – aceştia fiind cinstiţi cu adevărat ca sfinți în altarul sufletului poetei, de aici și firescul cu care Irina Nechit scrie despre ei. De altfel, preţuind amintirea mamei şi tatălui său în această manieră încărcată de sublim, de religios, îi transformă pe cei doi în prototipuri de părinţi universali, fapt ce sporeşte intimitatea instalată între cititori și personajele-părinți din volum.

Cel de-al doilea ciclu poetic, intitulat Ceea ce nu ți-am spus, are trăsăturile unei oglinzi ușor distorsionate față de cel dintâi, în sensul că, deşi imaginea părinților persistă și în acesta (fără a mai face însă aluzii și la drama Basarabiei), poemele nu mai sunt încărcate de metafore melancolizante, învăluitoare în mister, ca în Adorm ușor, ci sunt scrise mai degrabă în tușele groase ale realității, ale realismului (foarte puțin pigmentat cu secvențe mistice), ilustrându-i pe părinți în ramele răscoapte de vreme și fapte ale vieții lor de zi cu zi – chiar dacă este cât se poate de evident că totul trece și aici prin filtrul memoriei sau al visului. Sunt poeme la fel de încărcate de dramatism, dar de această dată, drama nu irizează din durerea despărțirii și a trecerii în veșnicie, ci mai curând din aceea că cei doi nu au avut o viață deloc ușoară, fiind tot timpul hăituiți de condiții vitrege de trai: „Fugea de rupea pământul/ mama mea mică/ biciuită de fulgi,/ ninsoarea a prins-o/ lângă biserică,/ mama mea zgribulită/ îmbrăcată subțire/ fetiță desculță/ lăsând pe zăpadă /urme de piciorușe goale,/ mama mea singură/ pe ulița albă/ fugea spre casă,/ fulgii roiau în jurul ei,/ îngerii o plesneau cu aripile,/ mama mea speriată/ își pleca fruntea/ își strângea haina la piept,/ un lanț de urme se întindea/ de la biserică/ până la tălpile ei mici”. În acest ciclu, poeme ca Picnic, Oglinda și Noi nu avem turmă se remarcă prin forța imaginilor ce sfredelesc duios percepția cititorului.

Cea de a treia secţiune – Fragmente cu nuferi – grupează poeme fără o tematică anume. Imaginea părinților nu mai revine, decât foarte vag, accentul căzând mai degrabă pe viața poetei din prezent, pe episoade marcante din viața sa de adult și uneori pe amintiri din copilărie, stârnite însă tot de evenimente actuale. Lipsa unei unități tematice este compensată din plin de una stilistico-estetică, toate poemele fiind încărcate de metafore puternice, în egală măsură sublime și dure, menite să scoată din amorțeală și cel mai letargic suflet, dar mai ales de o coeziune de atmosferă, instanţele poetice din acest ciclu fiind străbătute de o stare de tensiune ivită din micile neplăceri cotidiene sau din marile drame de zi cu zi, ce par a-și pierde însă din importanță tocmai prin neputința de a le evita. Din acest ciclu, aș include într-o antologie poemele: Drum de munte, Fragmente cu nuferi, Psalm și Ochi de indiancă.  

În încheiere, aș sublinia că cei trei piloni de rezistenţă sau cele fire roşii ale Mesei de sărbătoare – şi anume metaforele deosebit de puternice, discursul poetic fluent și perfect articulat, fără elipse sau alte artificii estetice ce ar fi fost inutile în context, și dramatismul personajelor și al situațiilor evocate – da unitate stilistică, estetică şi de conţinut acestui volum , demonstrând din plin, încă o dată, că poeta Irina Nechit este una dintre cele mai puternice voci lirice din spațiul cultural românesc (cuprinzând atât România cât și Republica Moldova), și totodată una dintre cele mai rafinate creatoare de conținut poetic, broderiile sale stilistice fiind deosebit de grăitoare și de percutante. Masa de sărbătoare este o adevărată sărbătoare a poeziei și a limbii române.  

Irina Nechit, „Masa de sărbătoare”, Editura Cartea Românească, 2020, 96 p.

Irina Nechit | Credit foto: Cristian Munteanu


Acest material a fost realizat în exclusivitate pentru poeticstand.com. Articolul aparține website-ului Poetic Stand și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
mm
Absolvent de teologie şi pasionat de literatură. A debutat cu volumul de poezie „Patruzeci și unu. Eu, surdo - mutul" (editura Tracus Arte, 2018), apărut în urma câștigării concursului de debut în poezie „Traian T. Coșovei". A mai publicat poezie, cronică de carte, eseu literar și teologic în diverse reviste culturale printre care: Timpul (Iași), Convorbiri literare (Iași), Tribuna (Cluj), Urmuz (Câmpina), Revista Noua (Câmpina) si Poesis International (București).